O fetiță de cinci ani a fost mușcată de un lup în peninsula greacă Halkidiki

O fetiță de cinci ani a fost mușcată de un lup în peninsula greacă HalkidikiSursă foto: Pixabay.com

O fetiță sârbă de cinci ani, aflată în vacanță cu familia în Halkidiki, a fost mușcată de un lup în stațiunea Agios Nikolaos, Sithonia. Autoritățile depun eforturi pentru capturarea animalului, potrivit agenției de presă AMNA.

O fetiță de cinci ani a fost mușcată de lup în Halkidiki

Fetița de cinci ani se afla pe plajă, jucându-se alături de familie, când a fost atacată de un lup. Martorii oculari au declarat că animalul a mușcat-o de spate și a zgâriat-o pe față, burtă și picior.

Reprezentanții unui ONG local au explicat că „ar fi vorba despre un lup tânăr care a dezvoltat o familiaritate problematică cu oamenii, un comportament neobișnuit”.

Fetița a fost transferată la un spital din apropiere

Autoritățile din Halkidiki au reacționat rapid. Fetița a fost dusă mai întâi la un cabinet medical din zonă, apoi transferată la spitalul din apropiere. Medicii au constatat că nu a suferit răni grave și a fost externată după ce a primit îngrijirile necesare. În regiune au fost instalate camere de supraveghere pentru a monitoriza și captura animalul.

Insula Halkidiki

Sursa foto: Pixabay.com

„Le recomandăm locuitorilor din Neos Marmaras să evite plimbările cu câini sau copii după lăsarea întunericului şi dimineaţa devreme”, a declarat Iason Bantios, purtătorul de cuvânt al ONG-ului Callisto.

Nordul Greciei găzduieşte populaţii de lupi şi şacali

Potrivit organizației Callisto, nordul Greciei găzduiește populații de lupi și șacali care trăiesc în munții din vecinătate.Lupi au fost observați recent pe muntele Parnitha, lângă Atena, dar și în centrul Peloponezului, ceea ce indică extinderea teritoriului lor și apropierea de zonele locuite.

Apariția acestor animale sălbatice în apropierea capitalei a stârnit îngrijorare în rândul autorităților și localnicilor și a generat discuții despre o posibilă relocare a acestora. Experții de mediu, însă, descurajează această măsură și explică că astfel de intervenții forțate pot perturba echilibrul natural și comportamentul speciilor sălbatice.

Ne puteți urmări și pe Google News