O Diversiune căreia PSD nu știe să-i facă față: Revenirea lui Liviu Dragnea

O Diversiune căreia PSD nu știe să-i facă față: Revenirea lui Liviu Dragnea

Doru Bușcu e de acord că decizia n-are cum să ducă la eliberarea lui Liviu Dragnea. Asta am susținut și eu pe unde am putut

La emisiunea România 9 de la TVR, Doru Bușcu a istorisit despre un experiment publicistic, făcut la finele lui 1990: „În octombrie 90, plictisindu-ne de vechea tipografie de la Informația Bucureștiului, am găsit niște poze cu Ceaușescu imprimate pe metal, pe atunci se trăgea pe plumb, și am zis așa, mai în glumă «Uite ce poze avem, ce-ar fi să facem un ziar cu Ceaușescu, ca pe vremuri». Cineva a avut ideea să se cheme chiar Scînteia, și am scos ziarul Scînteia din niște titluri, ca și cum ar fi la zi cu o coadă întoarsă, cu puțin umor la sfîrșit, dar nu se observau. Și deliram... Dar ziarele arătau la fel, poza lui Ceaușescu, Scînteia, a renăscut organul de luptă împotriva... S-au vîndut 700.000 de exemplare, dar ce a fost uimitor e că noi mergeam pe stradă și ne uitam, vedeam că oamenii erau cutremurați.”

Mai departe, provocat de Ionuț Cristache, Doru Bușcu explică resortul ascuns al inițiativei:

Au vrut să vadă reacția activiștilor la știrea revenirii lui Ceaușescu, a celor „care-l împușcaseră, care-l trădaseră, care-l vînduseră”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Doru Bușcu nu și-a amintit întîmplător momentul. Așa cum se vede din dialog, el vrut să semnaleze o reacție asemănătoare în rîndurile liderilor PSD la Diversiunea cultivată de o parte a presei, fie din imbecilitate, fie din interes, că Decizia CCR privind completele de trei va duce la eliberarea lui Liviu Dragnea. Doru Bușcu e de acord că decizia n-are cum să ducă la eliberarea lui Liviu Dragnea. Asta am susținut și eu pe unde am putut, adăugînd un alt mare adevăr:

Că, și dacă ar ieși mai devreme sau mai tîrziu, Liviu Dragnea n-ar putea reveni în politică.

Vineri, după amiaza, la emisiunea Cătălinei Porumbel de la Antena 3, am atras atenția asupra uriașului efort intern și extern pentru scoaterea din joc a lui Liviu Dragnea prin sentința judecătorească definitivă. Și dacă s-au pus la cale atîtea diversiuni – amînarea sine die a deciziei CCR în timpul procesului, manipularea judecătorilor de la ICCJ, fraudarea scrutinului din 26 mai, astfel încît PSD să aibă sub conducerea lui Liviu Dragnea cel mai prost rezultat din postdecembrism – cum să credem c-ar fi posibilă, evident, în condiții interne și internaționale normale, revenirea fostului la conducerea PSD?

Spre deosebire de Doru Bușcu, eu nu cred că actualii lideri ai PSD, în frunte cu Viorica Dăncilă, au avut o clipă emoții după decizia CCR că Liviu Dragnea s-ar întoarce. Știau că așa ceva e imposibil, atît din punct de vedere juridic, cît și din punct de vedere politic. Unii, precum Viorica Dăncilă, care fuseseră în complot sau măcar informați de complot, știau că și dacă ar fi fost posibil din punct de vedere juridic, revenirea din punct de vedere politic ar fi fost imposibilă.

Decizia CCR privind completele de trei n-are nici un efect juridic în ce-l privește pe Liviu Dragnea. Am demonstrat cu prisosință asta la emisiunea Gîndurile lui Cristoiu de la Mediafax. N-are nici un efect politic nici în privința revenirii lui Liviu Dragnea în politică. Are însă un efect politic sau s-a contat pe acest efect politic în privința revenirii pe scena publică a fantomei lui Liviu Dragnea.

E mai mult decît semnificativ că după decizie, lideri ai Opoziției, dar și presa pro Iohannis s-au grăbit s-o prezinte ca fiind în favoarea lui Liviu Dragnea. Liderul PNL, știurlubatecul Ludovic Orban, nu și-a precupețit din acest punct de vedere cantitatea de intelect: „Practic, de astăzi, România a rămas fără Curte Constituțională, după ce fantoma lui Dragnea le-a șoptit la ureche celor 5 judecători cum să voteze.”

Las la o parte terfelirea unei instituții care a devenit atotputernică și pentru că partide precum PNL, condus de Ludovic Orban, au apelat la CCR ca la un arbitru absolut. Declarația rămîne însă un efort de a face din decizia CCR pretext de agitare a pericolului numit Revenirea lui Dragnea. Un alt lider al PNL, de fapt liderul de opinie al partidului, Rareș Bogdan, e și mai precis în identificarea deciziei cu favorizarea lui Liviu Dragnea. Pentru Rareș Bogdan, Valer Dorneanu e „Cîrpa de șters pantofii a lui Liviu Dragnea”. Alimentînd Diversiunea, Raluca Prună, fosta ministră a Justiției, și-a pus la bătaie cunoștințele de absolventă a facultății de Drept a universității ecologice, pentru a justifica posibilitatea contestației în anulare; o aberație, deoarece pînă și avocații lui Dragnea spun că așa ceva e imposibil.

Revenirea lui Dragnea prin decizia CCR se dovedește, așadar, o preocupare a liderilor PNL și a presei pro Iohannis. De ce?

Răspunsul ni-l dă un recent sondaj de opinie, care n-a fost dat încă publicității. La întrebarea Mulți spun că cel care a pierdut aceste alegeri este PSD. Dvs. de ce credeți că PSD a fost votat de mai puțini alegători decât la alegerile parlamentare din 2016? 68% răspund: Liviu Dragnea.

Un alt sondaj pune întrebarea: Dvs personal, în cine aveți mai multa încredere: în Klaus Iohannis sau în PSD? Răspuns: 25 la sută în PSD, 50% în Klaus Iohannis. În niciunul 21%.

Ce ne spun cele două sondaje?

  1. Că anti- anti-PSD- ismul e, dacă nu singura, atunci principala sursă de capital politic al lui Klaus Iohannis, practic fără nici o realizare în cei cinci ani de mandat.
  2. Că Liviu Dragnea a fost condiția victoriei lui Klaus Iohannis asupra PSD.
  3. Că Opoziția și Klaus Iohannis, care au beneficiat timp de doi ani de Folosirea lui Liviu Dragnea pe post de BauBau electoral pe gratis, fără să facă un minim efort de inteligență, au un interes vital în reîncălzirea ciorbei cu Liviu Dragnea prin agitarea tezei unei reveniri a acestuia.

La emisiunea de la Mediafax am semnalat că Decizia CCR nu ajută din punct de vedere politic PSD. Nici una dintre persoanele invocate ca beneficiare ale Deciziei nu fac parte din structurile guvernamentale sau din cele de conducere ale PSD. Prin urmare, reluarea proceselor la nivel de instanță de Fond pentru toți cei care beneficiază de decizie nu are nici un efect pozitiv asupra PSD.

Decizia în ansamblu are însă un efect periculos pentru PSD. Ea dă posibilitate- așa cum s-a văzut deja PNL și lui Klaus Iohannis să cultive Diversiunea Revenirea lui Liviu Dragnea. Sînt semnale că, manipulate sau nu, unele instituții vor depune eforturi pentru a întreține în opinia publică diversiunea revenirii lui Liviu Dragnea. Din nefericire, la reușita acestei diversiuni contribuie și lideri actuali ai PSD. Mihai Fifor, recent ales secretar general al PSD, a declarat la Antena 3: ”Decizia CCR este cutremurătoare. Vrem ca Liviu Dragnea să fie puternic și să fie eliberat”. Declarația a urmat campaniei declanșate de apropiați ai lui Liviu Dragnea pentru eliberarea acestuia din închisoare. Intervenția poate fi explicată prin temerea noii conduceri că adversarii din PSD ar putea invoca o așa numită complicitate a echipei Viorica Dăncilă la scoaterea din jos a lui Liviu Dragnea.

După opinia mea, intervenția lui Mihai Fifor a fost o dovadă de iresponsabilitate politică. Orice agitație pe tema eliberării lui Liviu Dragnea îi dă lui Klaus Iohannis muniția necesară pentru a se erija din nou în salvatorul națiunii amenințate de Penali, iar Opoziției posibilitatea de a dobîndi capital politic, fără să facă nimic. Deși Liviu Dragnea n-are cum să revină pe scena politică, Diversiunea – sub semnul Totul pentru cel de-al doilea mandat la lui Klaus Iohannis – va crea așa-zisul pericol numit Liviu Dragnea. Fără ca Liviu Dragnea să iasă de la închisoare, așadar, fără a-i fi de vreun folos, Operațiunea va readuce PSD la condiția ideală pentru Opoziție, de pericol pentru Justiția din România. Asta în condițiile în care PSD se străduiește să evite revenirea la această ipostază. Cu toată stima pentru Liviu Pleșoianu, pentru Codrin Ștefănescu, nu-și dau ei seama că fac jocurile adversarilor PSD, fără a-i fi de nici un folos deținutului politic Liviu Dragnea? Cît despre noua conducere a PSD, cu toate riscurile morale ale acestei atitudini, se impune evitarea cu orice preț a vorbelor și faptelor în stare a fi folosite de Opoziție și de Klaus Iohannis în Diversiunea Revenirea lui Liviu Dragnea.