O companie specializată în criogenarea cadavrelor încearcă imposibilul. Doritorii plătesc bani grei

O companie specializată în criogenarea cadavrelor încearcă imposibilul. Doritorii plătesc bani greiÎnmormântare Sursă foto: dreamstime.com

O companie care se ocupă de criogenarea cadavrelor speră să învie morții în viitor. Familiile persoanelor decedate plătesc bani grei pentru acest experiment și își pun toată încrederea în specialiști.

În interiorul unor bazine umplute cu azot lichid din Scottsdale, Arizona, se află cadavrele a 199 de oameni care au murit. Apropiații au cerut ca ei să fie crio-conservaţi în speranţa că vor putea fi readuşi la viaţă în viitor. Tehnologia a avansat, iar cercetătorii au găsit o formulă inedită.

Reprezentanţii Alcor Life Extension Foundation au declarat că pacienții cu care au colaborat au fost persoane aflate în stadii terminale cu cancer, scleroză laterală amiotrofică şi alte boli pentru care nu există leac.

Matheryn Naovaratpong, o fetiţă thailandeză cu cancer cerebral, a fost crio-conservată la doar doi ani, iar părinții și-au pus speranța în acest experiment. „Ambii părinţi sunt medici, ea a suportat multiple operaţii pe creier şi, din păcate, nimic nu a funcţionat. Aşadar, ei ne-au contactat pe noi”, a declarat Max More, director executiv al Alcoor, o organizaţie non-profit care susţine că este lider mondial în domeniul criogeniei.

Sursa: Pixabay

Hal Finney, un pionier al criptomonedelor Bitcoin, un alt pacient al companiei Alcor, a cerut ca trupul lui să fie crio-conservat, cu speranța că va scăpa de moarte. Procesul de crio-conservare începe după ce o persoană este declarată în mod legal decedată. Cadavrele sunt puse în în bazine amenajate într-o unitate din Arizona, unde vor rămâne „atât timp cât va fi nevoie până când tehnologia ne va ajunge din urmă”, a declarat Max More.

Cât costă criogenarea cadavrelor

Costul minim este de 200.000 de dolari pentru un trup şi 80.000 de dolari doar pentru creierul unei persoane decedate. Familia celor morți nu se uită la bani și speră să își revadă apropiații în viitorul apropiat.

Soţia CEO-ului Alcor, Natasha Vita-More, a asemănat acest proces cu o călătorie în viitor. „După ce boala sau rana a fost vindecată sau remediată, iar persoana are un nou trup clonat sau un întreg trup prostetic sau după ce corpul ei a fost reanimat, vom putea să ne întâlnim din nou cu prietenii noştri”, a spus ea.

Cu toate că multe persoane cred în acest experiment, unii doctori spun că procesul este imposibil și că nu putem readuce la viață un om decedat. „Noţiunea de a ne congela în viitor este una destul de ştiinţifico-fantastică şi este una naivă. Singurul grup de oameni care se declară încântaţi de această posibilitate sunt persoanele care se specializează în studierea viitorului îndepărtat sau persoanele care sunt interesate ca voi să plătiţi bani pentru aceste lucruri”, a mai spus Arthur Caplan, potrivit Reuters.