Dacă în zilele noastre simpozionul este definit drept o discuție bazată pe scurte expuneri pe mnarginea unei teme date, din literatură, filosofie sau știință, în Grecia antică, acolo unde a apărut prima oară, termenul avea un înțeles un pic diferit.

Symposionul grec era, așa cum se spune la noi, o discuție la beție, purtată doar între bărbați, o petrecere privată, care se organiza acasă la câte cineva, mai cu dare de mână, într-o cameră specială, numită „andron”. De regulă, la eveniment participau câte 10 – 15 participanți, aleși pe sprânceană, persoane cu care se putea purta o discuție interesantă.

Evenimentul începea cu o cină care se încheia destul de repede și fără prea multe comentarii. Ca și românul, la asemenea ocazii grecul antic nu punea prea mult preț pe mâncare și se conducea după principiul „mâncarea e fudulie, băutura-i temelie”.

După cină oaspeții erau invitați în camera bărbaților, o încăpere rotundă, cu podeaua ușor înclinată spre centru, din motive practice. La finalul unui symposion crunt, era mai ușor pentru sclavi să curețe mizeria rămasă în urma bețivilor împingând-o spre centrul camerei.

Pagini mai puțin știute din istoria literaturii. O beție inedită, descrisă de I.L. Caragiale

În cameră erau aranjate mai multe paturi, în formă de cerc, pentru participanți, iar în mijloc era pus un vas mare – krater – în care se turna vin amestecat cu apă. Trebuie spus că, deși se pretindeau mari băutori, grecii nu consumau vinul sec ci doar sub formă de șpriț.

Bărbații maturi se întindeau pe paturi, în vreme ce tinerii erau obligați să rămână în picioare, pe margine, și să bea fără să se așeze.

Libațiile în cinstea zeilor

Symposionul începea prin alegerea unui conducător, simpoziarh, care alegea vinul și temele de discuție. În cele mai multe cazuri, simpoziarhul era chiar gazda, însă nu era obligatoriu. Atunci când din diverse motive stăpânul casei nu dorea sau nu putea să-și exercite dreptul, era ales unul dintre participanți, prin tragere la sorți cu zaruri.

Simpoziarhul, alegea, așa cum am spus, vinul, care provenea, cel mai ades, din proucția e struguri obținută în via proprie. O mare fiță, în epocă, era să aduci la Symposion un vin importat din străinătate, de regulă din renumita insulă Lesbos, unde se făcea cel mai bun vin.

Vinul se turna în krater unde era amestecat cu apă rece adusă într-un alt vas special, numit hydria. Amestecul era format din trei părți apă și o parte vin, ceea ce făcea ca băutura să fie destul de slabă. Amestecul de vin cu apă era turnat mai apoi în amfore mai mici din care, sclavii alimentau cupele invitaților.

Odată ce toate acestea erau îndeplinite, putea începe petrecerea. Înainte de a bea grecii antici vărsau câte un pic de vin pe podea. Ritualul se numea libație și era repetat de trei ori, prima dată pentru cinstirea zeilor,  a doua oară în memoria celor morți în lupte, iar a treia oară în cinstea lui Zeus, zeul zeilor.