Familia trăia la Paris din veniturile obținute printr-o firmă comercială, fiind surprinsă de ocuparea Franței în vara anului 1940.

Din 1941, familia s-a mutat în zona de sud, neocupată de naziști, la Marsilia și apoi la Nisa, din 1943.

În această perioadă grea, în pofida persecuțiilor antisemite, familia s-a bucurat o relativă protecție consulară, fiind cetățeni români cu drepturi depline.

La sfârșitul lunii noiembrie 1943, familia se pregătea să fie repatriată, prin intermediul Consulatului României din Lyon, scop în care s-au deplasat în acest oraș.

În urma unei descinderi a poliției germane de ocupație la domiciliul familiei Berger din Lyon, membrii familiei Berger, cu excepția tatălui, care nu se afla la domiciliu și soţii Ion şi Adela Iancovici, care se aflau în vizită la familia Berger, au fost arestați.

Samuel Berger a mai apucat să afle că cei dragi au fost internați în lagărul de triaj de la Drancy, de lângă Paris, iar apoi trimiși la Auschwitz pe 17 sau 18 decembrie 1943.

Samuel Berger a fost repatriat alături de alți evrei cu cetăţenie română din Franţa în primele luni ale anului 1944, iar odată revenit la București a început să scrie memorii  Ministerului Afacerilor Străine, cerând disperat ajutorul pentru a-i repatria pe cei dragi.

Într-unul dintre aceste memorii, tatăl rămas singur scria:

„Încă din 10 aprilie a.c. și în urma unor sugestiuni că trebuie să se afle acolo, am scris câte o carte poștală cu avis de retour nevestei și nepoatei mele la „AUSCHWITZ” în Silezia, adică pe adresa lagărului de acolo.

Aceste cărți poștale mi-au revenit, prevăzute cu o ștampilă care avea mențiunea „Lagărul refuză primirea, retur expeditorului”, în nemțește „Konz. Lager verweigert die Annahme Ret. an Absender”.

Plecând de la acest fapt precum de reflexiunile după examinarea amănunțită a diferitelor numere care se află pe aceste cărți poștale (25178 se află scris cu creion roșu și a fost scris cu certitudine după ce a fost căutat în vreun registru-probabil registrul nenorocitelor suflete de acolo) bănuiesc că ei se află în acest lagăr și anume nevasta mea purtând numărul 25178 și nepoata mea Clara Mehr numărul 25179. În ceea ce privește copiii presupun și sper că sunt împreună cu nevasta mea”.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric