Legea antifumat dă roade. Numărul îmbolnăvirilor a scăzut cu 11%

Legea antifumat dă roade. Numărul îmbolnăvirilor a scăzut cu 11%

Într-un comunicat transmis astăzi, Ministerul Sănătăţii anunţă că, după nouă luni de la intrarea în vigoare a legii care interzice fumatul în interiorul spaţiilor publice, numărul îmbolnăvirilor care au legătură directă cu fumatul a scăzut, în cazul anumitor afecţiuni, chiar şi cu 11%.

,,A scăzut numărul îmbolnăvirilor care au legătură directă cu fumatul, ca urmare a aplicării Legii nr. 15/ 2016, pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, reiese din datele furnizate de Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar. Datele oficiale arată că implementarea legii, care interzice fumatul în spaţiile publice, a condus la scăderea numărului de externări pentru boli atribuibile fumatului, faţă de anul 2015, ceea ce se traduce prin mai puţine îmbolnvăriri acute provocate de tutun”, se precizează în comunicat.

Conform acestui studiu, în perioada martie-august 2016, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2015, s-au înregistrat cu 5,4% (1.267) mai puţine cazuri pentru adulţii spitalizaţi pentru boli ischemice coronariene, cu 11,5% (88) mai puţine cazuri pentru adulţii spitalizaţi pentru accident vascular cerebral, cu 1,7% (638) mai puţine cazuri pentru adulţii spitalizaţi pentru exacerbare a bronhopenumoniei obstructive cronice sau astm şi cu 5,4% (708) mai puţine cazuri pentru copiii spitalizaţi pentru exacerbarea astmului sau pentru o infecţie acută de căi respiratorii superioare.

,,Dacă urmărim datele statistice, vedem că 1.993 adulţi şi 708 copii nu au mai necesitat spitalizare pentru o acutizare a unei boli provocate sau agravate de fumat în 2016, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2015. Implementarea legii a fost singura schimbare semnificativă produsă în acest interval, deci putem considera în mod rezonabil că îmbunătăţirea este în directă legătură cu aplicarea legii. Acest fenomen s-a înregistrat şi în alte ţări în care s-au aplicat măsuri ferme de reducere a fumatului în spaţii publice", a declarat Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii.

Ne puteți urmări și pe Google News