Nu vă luați după Novak Djokovici! Antrenamentul campionului vă poate băga în spital!

Nu vă luați după Novak Djokovici! Antrenamentul campionului vă poate băga în spital!

Campionul sârb Novak Djokovici nu se dezminte. După ce a fost filmat jucând tenis cu niște copii pe străzile din Belgrad, actualul număr 1 din tenisul mondial le lansează o provocare teribil[ admiratorilor săi. Mai précis, le cere să se încumete să treacă prin antrenamentul campionilor.

 

Nole a postat pe contul său de Instagram un filmuleț care îl arată scăldându-se într-un părău rece ca gheața. ''Costantin (prietenul care îl însoțea n.r,) și cu mine am rezistat timp de 1 minut și 45 de secunde. Mentalitatea este totul. Știu că practica băilor de gheață vi se pare o nebunie, dar este cu adevărat utilă pentru antrenarea minții și a corpului. Prin diferite tehnici, cum ar fi respirația, ne putem calma suficient pentru a face față unor condiții extreme ca aceasta și pentru a combate  mai eficient stresul zilnic. Folosesc metodele lui Wim și le găsesc utile în viața mea”.

Nole face referire la tehnicile atletului olandez Wim Hof, care testează de ani de zile puterea voinței asupra corpului. Teoria lui  Wim Hof o fi bună, nimic de zis, dar pe un om obișnuit astfel de experimente îl pot băga rapid în spital, dacă nu cumva mai rău. O recunoaște și Novak Djokovic, dar abia după ce lansează provocarea:”Intrați cu cel puțin jumătate din corpîn apă și rezistași cel puțin 1 minut. Asigurați-vă că sunteți pregătiți, deoarece acest lucru poate fi destul de periculos dacă nu respectați îndrumările lui Wim”.

Ne puteți urmări și pe Google News