Noutăți absolute pentru studenții uneia din marile universități

Noutăți absolute pentru studenții uneia din marile universități

Universitatea de Vest Timișoara investește în căminele studențești. Se cumpără saltele și mașini de spălat noi, iar bucătăriile vor fi remobilate, în toate căminele.

Universitatea de Vest din Timișoara este preocupată să ofere condiții cât mai bune studenților, investind, din resurse proprii, în renovarea și dotarea cu aparatură nouă a celor 10 cămine ale sale.

Astfel, se schimbă saltelele de pat în toate căminele UVT. În plus, s-au achiziționat mașini de spălat semiprofesionale și uscătoare semiprofesionale, câte cinci mașini și cinci uscătoare pentru fiecare cămin. De asemenea, se remobilează și se reutilează toate bucătăriile. Pe fiecare nivel al fiecărui cămin va fi câte o bucătărie nou mobilată și dotată cu plite și cuptoare electrice noi. În cadrul lucrărilor din această vară s-au mobilat integral trei săli de lectură cu mobilier nou, iar trei au fost mobilate integral cu mobilier din donații.

 „Noi, la UVT, am înțeles cât de important este să oferim studenților un mediu propice învățării, cât și desfășurării activităților de zi cu zi. Investițiile în spațiile de cazare sunt un proces continuu, însă în această vară am venit cu un plus. Asigurarea unor condiții optime de cazare este de domeniul normalității, nicidecum un moft, astfel că nu ne oprim aici. Intervenim ori de câte ori va fi nevoie”, spune rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. dr. Marilen Gabriel Pirtea.