Comandamentul spațial american „are dovada” că Moscova „a efectuat din spațiu un test non-distructiv al unei arme anti-sateliți”, la 15 iulie, se arată într-un comunicat.

„Testul de săptămâna trecută este un alt exemplu potrivit căruia amenințările la adresa sistemelor spațiale ale Statelor Unite și la adresa celor ale aliaților lor sunt reale, serioase și în continuă creștere”, denunță Comandamentul spațial american.

„În mod evident, acest lucru este inacceptabil”, a replicat negociatorul american pentru dezarmare nucleară, Marshall Billingslea, adăugând că aceasta este o  „problemă majoră” care va fi discutată săptămâna viitoare, la Viena, unde se vor purta negocieri despre un succesor al tratatului privind limitarea numărului de focoase nucleare, New Start.

Acest tratat plafonează numărul ogivelor nucleare ale Statelor Unite și ale Rusiei – cele două super-puteri nucleare.

Președintele Donald Trump i-a comunicat, joi, omologului său rus Vladimir Putin, că speră să evite o cursă a înarmării „costisitoare” cu Rusia și cu China.

Sistemul folosit la efectuarea testului de săptămâna trecută este același despre care Space Command și-a exprimat îngrijorarea la începutul acestui an, când rușii au făcut manevre în apropierea unui satelit al guvernului american, a spus generalul Jay Raymond , șeful Comandamentului Spațial al SUA.

„Aceasta este o dovadă suplimentară a eforturilor continue ale Rusiei de a dezvolta și testa sisteme spațiale în conformitate cu doctrina militară emisă de Kremlin pentru a folosi arme care pun în pericol resursele spațiale ale SUA și ale aliaților”, a adăugat Raymond, într-un comunicat de presă.

Acesta este cel mai recent exemplu că sateliți ruși  se comportă într-o manieră „incompatibilă cu misiunea declarată”, mai precizează comunicatul  Space Command.

„Acest eveniment pune în lumină pledoaria ipocrită a Rusiei pentru controlul armelor în spațiu”, a declarat Christopher Ford, secretar de stat adjunct al SUA pentru controlul armelor.

Declarațiile americane intervin în momentul în care China a lansat, joi, un vehicul spre Marte, o călătorie care va coincide cu o misiune similară din SUA, deoarece marile puterile își continuă rivalitatea și în spațiul îndepărtat.