22 septembrie 2005: În „Cotidianul” de astăzi, două pagini consacrate lui Mario Vargas Llosa, care a fost la Festivalul literar anual de la Neptun.

Cristian Teodorescu îi ia un interviu, cu întrebări formulate admirativ. Într-un alt articol se plânge că televiziunile nu i-au acordat atenţia cuvenită celebrului autor...

Llosa a început să fie tradus în România în anii ’80. Nu i-am citit nicio carte, niciun rând, deşi, încă din anii ’70, romancierii sud-americani erau pretutindeni la modă, la fel şi nuvelistul manierist Borges. Mă dezamăgise Márquez, care mi se păruse un strălucit scriitor de mâna a doua şi un Faulkner pe dos. Acum citesc în „Cotidianul” afirmaţia lui Llosa că Faulkner i-a influenţat decisiv pe toţi aceşti scriitori.

26 septembrie 2005

Noaptea trecută, terminând pe la 3.30 amplul studiu al lui George Enache despre Patriarhul Justinian, am avut satisfacţia că perspectiva mea asupra lui şi asupra trecutului recent al Bisericii este bună. Am adormit apoi liniştit.

4 octombrie 2005

Am avut o convorbire telefonică de o oră cu o redactoare la Associated Press, Ana-Maria Popa, dându-i diverse explicaţii pe teme bisericeşti şi am aflat de la ea că România a ieşit pe primul loc la credinţă, cu 82%, în întreaga Europă, potrivit unui sondaj serios întreprins recent.

21 noiembrie 2005 (Intrarea în biserică)

Deşi m-am culcat abia spre dimineaţă, m-am trezit la 9 şi m-am dus la biserică, întorcându-mă prin Cişmigiu. E frig, însă străluceşte soarele.

Pe la 3 noaptea, la Sotto voce, l-am privit şi ascultat pe Bruno Vespa, socotit de mine unul dintre marii ziarişti ai lumii, realizatorul emisiunii Porta a porta de la Rai 1. Fostul premier Andreotti a spus că există în Italia trei centre politice: Camera Deputaţilor, Senatul şi... Porta a porta.

Vespa are 64 de ani, e născut în Abruzzi şi şi-a făcut ucenicia la Aquila, în redacţia locală a ziarului „Il Tempo”. Figură tipică, expresivă, de italian (îl credeam napoletan). Om cultivat, iubitor de muzică simfonică şi mai mult de teatru decât de cinematograf: a pomenit de o punere în scenă după Dostoievski...

Vorbind despre cariera lui, Vespa a subliniat rolul consecvenţei şi al norocului, acordând acestuia din urmă o mare greutate. Există o generozitate, o amabilitate realistă şi francă a omului împlinit, evidentă la Vespa, care pomenea de oameni – foşti de succes – ce nu ştiu să îmbătrânească sau îmbătrânesc urât. Trebuie să fii mereu pregătit să cobori scările piedestalului, susţinea pe bună dreptate Bruno Vespa, om foarte credincios, catolic îmbisericit.

6 decembrie 2005 (Sf. Nicolae)

Aseară m-am întâlnit în magazinul din capul străzii cu Gheorghe Astaloş – era cu soţia lui franţuzoaică – şi am schimbat câteva cuvinte. Mi-am amintit că datorită lui l-am cunoscut pe domnul Paleologu; la masa dată după lansarea cărţii sale la Librăria „Eminescu”. Era în decembrie 1970. Aveam 19 ani.

Tot datorită lui Astaloş am publicat două pagini de traduceri, îndeosebi poezie, în „România literară” din iunie sau iulie 1971, plătite cu 1800 de lei, echivalentul unui salariu bun pe atunci. În toamna aceluiaşi an, Astaloş a plecat în străinătate şi nu a mai revenit, stabilindu-se la Paris. Acum locuieşte în blocul „cubist” de la intrarea în Cişmigiu.

10 decembrie 2005

Am făcut şi astăzi o plimbare de un ceas prin Cişmigiul desfrunzit şi pe străzile din centru. Noaptea şi în zori a fost frig, circa minus 2 grade, însă la 11, când am ieşit, era destul de plăcut. Fiind sâmbătă, circulau puţine maşini. Se aşterne uneori liniştea, ritmul oraşului de acum 30-35 de ani, mai ales în preajma Bisericii Kretzulescu, a Pieţei Palatului şi a Ateneului, locuri prin care am trecut azi...

În centrul Bucureştiului se regăseşte, în condiţiile acalmiei de sfârşit de săptămână, duhul oraşului interbelic în care am copilărit şi mi-am petrecut tinereţea. De aceea nu mă pot închipui altundeva.