Noiembrie vine cu temperaturi peste medie și condiții meteorologice mai blânde decât în mod obișnuit. Prognoza pe termen lung

Noiembrie vine cu temperaturi peste medie și condiții meteorologice mai blânde decât în mod obișnuit. Prognoza pe termen lungSursa foto: Pixabay

Până la începutul lunii noiembrie, valorile termice se vor menține în jurul celor normale pentru această perioadă, cu posibile ușoare scăderi în anumite regiuni în următoarele două săptămâni. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza pentru următoarea perioadă.

Prognoza meteo pentru săptămâna 6-13 octombrie

Temperaturile se vor situa, în general, în limite normale, ușor mai coborâte în regiunile vestice. Cantitățile de precipitații vor fi mai reduse decât media obișnuită, mai ales în sud-vest.

În săptămâna 13-20 octombrie, valorile medii ale temperaturii aerului vor fi apropiate de cele normale, cu posibile scăderi ușoare în zonele intracarpatice. Precipitațiile vor fi aproape de media caracteristică perioadei la nivel național.

Prognoza meteo

Prognoza meteo. Sursa foto: arhiva EVZ

Ce ne așteaptă la finalul lunii octombrie

Pe parcursul săptămânii 20-27 octombrie, temperatura medie se va menține în limite normale în toate regiunile, iar cantitățile de precipitații ar putea fi ușor peste medie în majoritatea zonelor.

În intervalul 27 octombrie - 3 noiembrie, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice acestei perioade, iar regimul pluviometric va fi apropiat de normal în întreaga țară.

În weekend, vreme rece și local instabilă, cu ploi și ninsori la munte. Prognoza pentru sâmbătă și duminică

În acest weekend, valorile termice vor fi în creștere ușoară față de zilele anterioare, însă vremea va rămâne rece, chiar deosebit de rece pentru începutul lunii octombrie în nord-est, sud-vest și vestul țării.

Cerul va fi variabil, cu înnorări și precipitații, mai ales ziua, în zonele montane, nordul și nord-estul țării, și pe suprafețe restrânse în restul teritoriului. Local, cantitățile de apă vor ajunge la 10–15 l/mp. La altitudini mai mari de 1.800 m, precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, iar în prima parte a zilei, izolat, și în sud-vest și est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 și 18 grade, mai ridicate în Dobrogea, unde pot ajunge la 20–21 de grade, iar minimele între 2 și 11 grade, cele mai scăzute valori fiind în sudul Banatului și sud-vestul Olteniei. În a doua parte a nopții, pe alocuri se va forma ceață.

Duminică, vremea va rămâne deosebit de rece pentru prima decadă a lunii octombrie în Maramureș, nordul și vestul Transilvaniei, Crișana și Banat, cu cer noros și ploi pe arii extinse pe timpul zilei.