Noi măsuri pentru combaterea bullying-ului. Ce se va întâmpla în fiecare școală din România

Noi măsuri pentru combaterea bullying-ului. Ce se va întâmpla în fiecare școală din România sursa: arhivă EVZ

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a promis, vineri, 11 iunie, implementarea unor comitete de combatere a fenomenului de bullying în toate unitățile școlare din România.

Ministrul Educației, liberalul Sorin Cîmpeanu, a anunțat implementarea unor comitete la nivelul tuturor școlilor din România, care să acționeze pentru combaterea agresiunii și violenței de orice fel dintre elevi. Anunțul vine după ce un nou incident în materie de bullying a avut loc la o unitate școlară din Constanța, vineri, când un elev a fost umilit de colegii săi de clasă în timpul unei pauze dintre ore.

Combaterea violenței în școlile din România

Ministrul Cîmpeanu a transmis că din luna septembrie, odată cu începerea noului an școlar, fiecare unitate de învățământ va dispune de comitete care să lupte împotriva violenței de orice fel dintre elevi. Organizațiile vor fi formate dintr-un consilier școlar, trei cadre didactice formate în problematica violenței, doi reprezentanți ai elevilor, un reprezentant al părinților și un reprezentant al autorităților locale.

"Aceste grupuri vor fi constituite în fiecare școală la începutul anului școlar, vă garantez. Problema este formarea acestor cadre didactice pentru a înțelege acest fenomen", s-a exprimat ministrul Educației.

Ne puteți urmări și pe Google News

În acest sens, președintele Organizației Salvați Copiii a explicat că profesorii trebuie să aibă empatie și interes față de copiii victimă a fenomenului de bullying și să intervină prompt chiar de la primele semne ale fenomenului.

Elevii trebuie să aibă mai multă încredere în profesori

"Ar trebui să coopteze consilierii școlari, părinții celor care sunt implicați în astfel de acțiuni. Ar trebui discutat cu ei și cu toată clasa. Până la urmă, într-un fenomen de bullying, toți copiii care iau parte în acesta, fie că e agresor sau victimă sau martor, toți au de suferit.

Este mult de lucru, nu e simplu de rezolvat, dar este bine de intervenit atunci când apare prima sau a doua tentativă de umilire, hărțuire, de violență fizică. Bullyingul înseamnă o acțiune repetată asupra copilului sau copiilor victimă. Există o putere a grupului agresor mai mare asupra victimei, deci copiii cunosc lucrurile acestea.

Trebuie crescut și gradul de încredere pe care copiii trebuie să îl aibă în cadrele didactice și trebuie crescut și numărul consilierilor școlari care ar putea rezolva astfel de cazuri", a afirmat Gabriela Alexandrescu la Digi24.

Cîmpeanu, despre nevoia educației în rândul părinților

Ministrul Sorin Cîmpeanu a vorbit și despre situația părinților care nu știu cum să gestioneze situațiile de bullying. "Bullyingul poate fi verbal, social și de mai multe tipuri. Sunt niște forme destul de complexe de bullying, asta vis a vis de fenomenul în cauză.

Referitor la educația părinților, am discutat despre nevoia unei strategii de educație parentală. A fost un proiect inițiat în anul 2018, care, din păcate, a fost abandonat. El va trebui să fie reluat pentru că nu ne naștem învățați să fim părinți niciunul dintre noi. Să fii părinte învățăm fiecare - unii mai mult, alții mai puțin", a spus ministrul.