Noi imagini apocaliptice cu oraşul din China DEVASTAT după explozia unui depozit
- Gabriela Popescu
- 17 august 2015, 15:18
În urma exploziilor din China, bilanțul catastrofei a ajuns la 112 morți, 95 de dispăruți şi sute de persoane au fost rănite.
În urma exploziilor care au avut loc la un depozit din oraşul-port Tianjin, China, sute de oameni au fost răniţi, 112 morţi, dintre care 21 sunt pompieri. În jur de 8000 de maşini au fost distruse, iar autorităţile au declarat că în zonă se aflau în jur de 700 tone de cianură de sodiu. Mii de persoane au fost evacuate din zonă şi în jur de 720 de persoane sunt spitalizate, conform hongkongfp.com.
Exploziile au izbucnit pe 12 august, în jurul orei 23,30. Oamenii au povestit că exploziile au fost atât de puternice, încât maşinile şi clădirile au început să se clatine. Pentru a înţelege mai bine forţa acestora, cea de-a doua explozie, care a avut valoarea de 2.9 pe scara Richter, a reprezentat mai mult de jumătate din valoarea pe care a avut-o bomba nucleară de la Nagasaki, înregistrată cu o valoare de 5 pe scara Richter şi a fost aproape de dezastrul de la Cernobîl, înregistrat cu o valoare de 3.5 pe scara Richter.
Imaginile vorbesc, însă, de la sine.