Noi dovezi legate de scandalul iscat în jurul familiei Ponta. Documentul clarifică situația
- Mădălina Sfrijan
- 16 martie 2026, 17:01
Irina și Victor Ponta / sursa foto: FacebookApar noi detalii despre scandalul care a stârnit un val de indignare și critici în rândul românilor. După ce Victor Ponta a acuzat-o pe Oana Țoiu că ar fi intervenit la consulul din Dubai pentru a o scoate pe fiica lui de pe lista repatrierilor și aceasta a negat orice implicare, jurnalistul Dan Andronic a obținut lista pe care Consulatul din Dubai a trimis-o către MAE. Conform documentului, Irina Ponta îndeplinea criteriile de evacuare din zona de conflict.
Fiica lui Victor Ponta îndeplinea condițiile de evacuare
Potrivit jurnalistului Dan Andronic, ministrul de Externe a mințit în legătură cu acest scandal.
„Țoiu minte de rupe. În cazul fetei lui Victor Ponta, am primit lista pe care consulatul din Dubai a trimis-o către Ministerul de Externe al României. Și ce să vedeți? Pe poziția 21 este Irina Ponta, care, potrivit listei oficiale, îndeplinea criteriile de evacuare. Deci trebuia evacuată. Țoiu a mințit, dar asta știam din start. Întrebarea este: de ce vreți voi să o mai credeți vreodată, când minte cu nerușinare?”, a afirmat Dan Andronic.
@dan.andronic.lacafea Dovada supremă! A mințit cu nerușinare! Să-ți fie rușine! #cespuneandronic #cafea #fyp #viral #da ♬ sunet original - dan #andronic la #cafea
Lista pe care se afla fiica fostului premier va fi publicată în Evenimentul Zilei.
„Mâine voi publica și lista în Evenimentul Zilei. Trebuie să văd cum anonimizez celelalte persoane, dar minciuna e cât casa. Așa să le dea voturi lumea cât adevăr au spus ei”, a mai spus cunoscutul jurnalist.

Dan Andronic. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC
Șir de acuzații la adresa ministrului de Externe
Victor Ponta a declarat că fiica sa îndeplinea toate criteriile prevăzute de HG 1443/2004 privind repatrierea copiilor români neînsoțiți și că a fost dusă în Dubai cu o mașină a universității.
„Este evident că nu Irina a decis să plece din Abu Dhabi spre Dubai și că nu ar fi venit niciodată la consulat dacă nu era chemată. Înainte ca Irina să urce în autobuz, alături de ceilalți minori, consulul României a fost sunat direct de către doamna ministru de Externe, Oana Țoiu, care i-a transmis, în mod imperativ, să nu o lase pe Irina să meargă spre Oman, afirmând că aceasta reprezintă «o vulnerabilitate de imagine»”, spunea fostul lider PSD.
Victor Ponta a explicat că, în urma intervenției ministrului Oana Țoiu, Irina a fost singurul copil din grup abandonat în Dubai, neavând nici cazare și nici un alt zbor confirmat. De asemenea, fostul lider PSD a lansat critici la adresa celor din USR.
„Campania mincinoasă și de denigrare lansată împotriva unui minor de către USR și acoliții săi a încercat doar să o exonereze de răspundere pe doamna ministru Țoiu pentru activitatea ilegală și imorală desfășurată. Faptul că un întreg partid politic aflat la Guvernare are în punctajul de comunicare minciuni la adresa copilului meu este un semnal grav de alarmă, fiind prima dată când se amestecă familia și un copil în lupta politică”, a declarat fostul premier.
Poziția MAE în cazul Irinei Ponta
MAE a reacționat la acuzații prin purtătorul de cuvânt Andrei Țărnea, care a exclus varianta ca numele Irinei Ponta să fi fost șters de pe lista persoanelor repatriate.
„Este o acuzaţie penală. Modificarea unor date într-un sistem oficial al statului român se încadrează în Codul penal. Nu am să răspund la chestiunea asta. Nu, nu este posibil. Iar dacă aşa cumva s-ar întâmpla, este o faptă penală. Vă asigur că nu s-a întâmplat aşa ceva”, a declarat el.
Ministrul Oana Țoiu a afirmat că, pe canalele oficiale ale MAE, nu a putut fi identificată nicio cerere de asistență din partea părinților pentru minora neînsoțită și nici vreo notificare în aplicația de călătorii privind prezența acesteia.
„Nu avem raportări care să indice, niciunde în lume, că un minor ar fi fost dat jos din transferurile sau zborurile organizate de noi sau asistate de echipele consulare (Informația că o minoră a fost dată jos din autobuz pe drum sau din avion pe aeroport este o informație falsă)”, a declarat șefa diplomației române.
Pe 11 martie, ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a explicat că, în cazul repatrierii fiicei lui Victor Ponta, a existat o comunicare paralelă față de canalele oficiale, în care un membru al personalului consular a purtat o discuție separată față de înregistrările formale.
„A existat o comunicare paralelă față de canalele oficiale. A existat personal consular care a dus o conversație separată de înregistrările formale care a dus la venirea unui minor în spațiul consular în afara programările raportate către centrală. Evident că aici lucrurile pot fi mult îmbunătățite”, spunea Oana Țoiu, înaintea ședinței din Parlament.
Recomandările noastre
2 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.


Nu este de mirare. USR = Uniunea Stupizilor din Romania.
Încetați cu tot circul asta ! Ați sărit că șacalii pe Toiul . Marea majoritate, adică majoritatea aia care l-am votat pe Nicușor Dan nu-i plânge de mila lui Ponta a Dacianei și a fiicelor lor .
Mâine să postați lista . La alegerile viitoare o să votez USR, chiar daca ideologia lor e departe de a mea .
Succes !
Toată "lupta" asta a voastră pentru Mickey, nu produce decât silă !