Noi detalii în cazul avocatului din Iași care și-ar fi ucis iubita însărcinată: „Dosarul este unul mamut”

Noi detalii în cazul avocatului din Iași care și-ar fi ucis iubita însărcinată: „Dosarul este unul mamut” Sursa foto: bzi.ro

Magistrații Curții de Apel Iași vor începe dezbaterile în dosarul în care avocatul Sebastian Felecanu a fost trimis în judecată pentră că și-ar fi ucis iubita însărcinată. Ar fi ștrangulat-o, apoi ar fi aruncat-o de la balcon.

Potrivit avocatului Adrian Cuculis, Felecanu ar fi recurs la asemenea faptă pentru că avea de ascuns foarte multe infracțiuni, despre care ar fi știut și femeia, tocmai de aceea ar fi decis să comită oribila faptă. Potrivit aceleiași surse, dosarul este unul mamut cu mii de file de urmărire penală și probe materiale ce duc la concluzia ca avocatul ar fi săvârșit aceste fapte.

Cei care acuză faptul că avocatul ar fi omorât-o pe femeie este chiar familia ei, care spune că aceasta și-a găsit sfârșitul ca să nu devoaleze toate lucrurile pe care le știa despre cel care i-a pus capăt zilelor. Drept urmare, familia s-a constituit parte civilă în dosar și consideră că afirmațiile avocatului potrivit cărora totul a fost o înscenare sunt lipsite de fond. De-a lungul anchetei, avocatul a contestat de mai multe ori probele de la dosar.

Declarațiile martorilor

Doar că, în cele din urmă, magistrații au decis să îl trimită în judecată în baza tuturor probelor depuse. De altfel, printre aceste probe se numără și declarațiile martorilor care au descris ultimele ore din viața femeii. “Martorii care locuiesc în apartamentele situate dedesupt ori lateral faţă de apartamentul în care a avut loc conflictul - într-un bloc turn din zona Târgu Cucu - au declarat că în apartamentul lui Felecanu Sebastian a avut loc un conflict.

Ne puteți urmări și pe Google News

O femeie a ţipat de mai multe ori „de disperare, ca şi cum se temea de ceea ce voia să-i facă bărbatul”, a strigat de mai multe ori „Nu! Nu! Nu!, ca şi cum nu voia ceva, iar la sfârşit s-a auzit un ţipăt, «Aaaa!» şi o bufnitură”, se arată în actele de urmărire penală, potrivit aceleiași surse. Judecătorii vor decide dacă rechizitoriul întocmit respectă toate regulile și dacă urmărirea penală este completă, astfel încât procesul avocatului să înceapă.