Noi acuzații la adresa Ucrainei și a Occidentului din partea lui Serghei Lavrov, la reuniunea ONU: Zelenski poate că e o jigodie, dar e al nostru

Sursa foto: EPA/MAXIM SHIPENKOV / POOL

Ministrul rus de externe a acuzat Occidentul că închide ochii la faptul că Ucraina a încălcat mai multe convenții internaționale. Serghei Lavrov nu a spus niciun cuvânt despre mobilizarea din Rusia, dar a criticat sprijinul militar acordat Ucrainei de SUA, Marea Britanie și UE.

Ministrul rus de externe a declarat joi, la reuniunea ONU, că Ucraina a încălcat mai multe convenții internaționale, dar că Occidentul a trecut cu vederea acest lucru.

Serghei Lavrov a susținut că, la sfârșitul lunii iulie, Forțele Armate ale Ucrainei au minat de la distanță orașul Donețk și suburbiile sale, deși acest lucru încalcă Convenția din 1997, pe care Ucraina a ratificat-o, precum și cel de-al doilea protocol al Convenției de la Geneva privind interzicerea minelor fără mecanisme de autodistrugere.

„Un asemenea ultraj este posibil și este nepedepsit doar pentru că SUA și aliații lor acoperă sistematic crimele regimului de la Kiev. De opt ani și-au construit politica față de Zelenski pe baza bine-cunoscutului principiu american: "he may be a son of a bitch, but he's our son of a bitch" (Poate este un fiu de cățea, dar este al nostru n.r.)“, a declarat Serghei Lavrov, citat de agenția Ria Novosti,

Rusia nu va ceda

Seghei Lavrov a încercat să justifice invazia în Ucraina și a dat din nou vina pe Kiev și Occident. El a mai spus și că Rusia nu va ceda presiunilor.

„Decizia desfăşurării operațiunii militare speciale a fost inevitabilă. Am vorbit despre asta de mai multe ori, am prezentat un număr imens de fapte, care demonstrează cum se pregătea Ucraina să joace rolul de "anti-Rusia", rolul de cap de pod pentru crearea și implementarea amenințărilor la adresa securității ruse. Vreau să vă asigur că nu vom permite acest lucru", a spus Ministrul de Externe al Rusiei la reuniunea ministerială a Consiliului de Securitate al ONU privind Ucraina, potrivit Rador.

Nimic despre mobilizare

Şeful diplomaţiei ruse nu a făcut însă nicio menţiune despre decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a mobiliza 300.000 de rezervişti pe care îi va trimite să lupte în Ucraina. În schimb, Lavrov a criticat sprijinul militar pe care SUA, Marea Britanie şi state membre ale UE îl oferă Kievului.

„Această politică presupune o participare directă a Occidentului în conflict. Trupele ruse se confruntă nu doar cu formaţiunile neonaziste ale regimului de la Kiev, ci şi cu maşinăria militară a Occidentului colectiv“, a mai spus Seghei Lavrov.