Nivel crescut al radiațiilor al o fostă rafinărie din Ploiești, Autoritățile au izolat zona

Nivel crescut al radiațiilor al o fostă rafinărie din Ploiești, Autoritățile au izolat zonaSursa foto: Arhiva EVZ

Un nivel crescut de radioactivitate a fost înregistrat la o fostă rafinărie din municipiul Ploiești, județul Prahova.

Un nivel crescut de radioactivitate, peste cel normal, prevăzut de reglementările în vigoare, a fost constatat în zona fostei Rafinării Astra din Ploiești. Din primele informații a rezultat că activitatea radioactivă provine de la o antenă de tip paratrăsnet, de unde au fost înregistrate scurgeri radioactive.

Autoritățile locale au intrat în alertă, după ce s-a înregistrat un nivel crescut al radiațiilor cu cobalt, în zona fostei rafinării Astra, în municipiul Ploiești. În locație a ajuns o echipă specială a ISU din Ciolpani care a făcut primele măsurători. Conform informațiilor furnizate de ISU Prahova, măsurătorile au arătat un nivel de radiații de 3.700 cps.

Conform unui comunicat transmis de ISU Prahova, un echipaj de la US ISU Ciolpani împreună cu o autospecială de primă intervenție și comandă din cadrul ISU Prahova s-au deplasat pe amplasamentul Rafinăriei Astra din municipiul Ploiești. Acest lucru s-a întâmplat în urma unei solicitări, ca urmare a prezenței unei surse radioactive peste limită, provenită de la o antenna de tip paratrăsnet.

rafinarie

Populația din zonă nu este în pericol, dă asigurări ISU Prahova

Specialiștii spun că nu este un pericol pentru populația din zonă având în vedere ca nu sunt locuințe în apropiere de locația în care s-a înregistrat scurgerea radioactivă. Totodată, reprezentanții ISU au făcut o solicitare pentru autoritatea competenta în astfel de situații, respectiv Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, în sensul recuperării sursei radioactive și a eliminătii oricărui pericol.

„În urma măsurătorilor executate s-a constat ca limita de radioactivitate a fost depășită, motiv pentru care sursa a fost izolată pe o suprafață de aproximativ 80 mp. Nu este pericol pentru populație având în vedere ca nu sunt locuințe în apropiere.

Totodată, s-a făcut solicitare pentru autoritatea competenta în astfel de situații, respectiv Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare în sensul recuperării sursei”, se arată în comunicarea transmisă de ISU Prahova.

Ne puteți urmări și pe Google News