Nikki Reed: "Nu vreau să fiu celebră, nu merită"
- Pierpaolo Festa
- 16 noiembrie 2011, 23:41
Interpreta vampiriţei Rosalie din "Saga Amurg: Zori de zi, partea întâi" detestă iPhone-ul.
Din 18 noiembrie poate fi văzut în România lungmetrajul "Saga Amurg: Zori de zi, partea întâi", de Bill Condon. Un film extrem de aşteptat de fanii lui Stephenie Meyer, pentru că, în sfârşit, vampirul Edward (Robert Pattinson) şi muritoarea Bella (Kristen Stewart) au parte de prima noapte de amor.
Aflată la festivalul de la Roma, unde lungmetrajul a avut premiera mondială, Nikki Reed, interpreta vampiriţei Rosalie, sora lui Edward, a explicat cum s-au schimbat relaţiile de putere în interiorul grupului de actori de-a lungul realizării celor patru lungmetraje ale seriei.
EVZ: Spune-ne cum a fost nunta secolului (cea a lui Edward şi a Bellei din "Saga Amurg: Zori de zi, partea întâi" - n.r.)? Nikki Reed: Păi, era foarte frig şi ne aflam într-o pădure. Totul fusese ţinut secret timp de luni, a durat mult până s-au hotărât ce haine să purtăm. Şi, când să filmăm, era noroi pe jos, iar noi târam după noi acele rochii extrem de frumoase, la realizarea cărora se lucrase foarte mult. Dar a ieşit foarte frumos, deşi numai confortabil nu ne simţeam. A fost o nuntă serenă, foarte clasică, eveniment care ar fi putut avea loc acum 1.000 de ani şi peste 100 de ani.
Cum s-au schimbat relaţiile între tine, Robert Pattinson şi Kristen Stewart de-a lungul realizării filmelor? Uite cum stă treaba: am început lucrul la primul film din "Saga Amurg". Kristen era deja o actriţă respectată, cu o filmografie bună, eu jucasem în câteva filme... Niciunul dintre noi nu era mega-faimos, eram doar o gaşcă de puşti care lucra la un film. Apoi, odată cu succesul, dinamica dintre noi s-a schimbat. Nu mai suntem egali în acel mediu. Nu e vina nimănui, dar se întâmplă. Nu sufăr din cauza asta, dar, da, cei din distribuţie care nu sunt Kristen, Robert şi Taylor (Lautner, interpretul lui Jacob Black - n.r.) sunt trataţi diferit. Nu mai poţi să intri în rulota lui Robert ca pe vremuri şi să îl întrebi ce mai face, pentru că rulota e acum înconjurată de trei bodyguarzi.
Ce ţi-a adus faima? Mi-a adus multe, dar am şi renunţat la multe. De curând, eram în avion cu viitorul meu soţ (Paul McDonald - n.r.) şi vorbeam despre nuntă, pe care voiam s-o ţinem secretă. O femeie cu trei rânduri în spate ne înregistra conversaţia cu un iPhone. Faptul că s-a inventat iPhoneul a stricat tot, acum poţi să înregistrezi vieţile oamenilor. Înainte exista un aparat foto, făceai poza, o printai, o scanai şi apoi o stocai în calculator. Acum, cu iPhone-ul, poţi să urci pe Twitter ceva atât de repede (pocneşte din degete). Mă sperie. Aşa că, în cazul acelei femei, decât să trebuiască să mă duc la ea, să îi spun: "Scuze, văd ce faci", ea să îmi spună că nu asta făcea, eu să îi cer telefonul şi să şterg înregistrarea, decât să trec prin acest proces, prefer să nu îmi părăsesc casa. Nu vreau să mai joc în filme pentru că nu vreau să fiu celebră, nu vreau ca oamenii să se uite la mine şi să vorbească despre mine. Nu vreau viaţa asta, nu mi se pare că merită efortul. Azi nu poţi fi actor fără faimă. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/KDXYLi4V0eU" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> "Cei din distribuţie care nu sunt Kristen, Robert şi Taylor sunt trataţi diferit." NIKKI REED, actriţă Citiţi şi:
- "Momentul critic e cel în care Bella devine vampir"
- Robert Pattinson s-a apucat de actorie ca să cunoască fete