Actualitate
Nicușor Dan: „O aștept pe Gabriela Firea la prima dezbatere la TV”
- Ovidiu Drugă
- 19 septembrie 2020, 20:00
Candidatul la Primăria Capitalei susținut de PNL și USR-PLUS a acuzat-o pe Gabriela Firea că refuză să ofere un răspuns clar la propunerea de a participa la o dezbatere electorală.
Nicușor Dan a transmis într-o conferință de presă că i-a propus, din nou, Gabrielei Firea să aibă trei dezbateri în sala de Consiliu a Primăriei Generale, în prezența tuturor televiziuniulor, iar actualul Primar al Capitalei nu a făcut decât să se eschiveze, prin tot felul de mesaje întortocheate, de la un răspuns clar.
Noi propuneri de dezbateri 1 la 1
”După cum știți alaltăieri am fost la sediul PSD, acolo am lansat încă o dată invitația pentru primarul în funcție de a veni la o dezbatere 1 la 1. Am spus că aștept până mâine la ora 17.00 un răspuns, ca de obicei am primit un șir de fraze întortocheate din care nu se înțelege nimic. Ba că aș vrea, ba că nu aș vrea”, a declarat candidatul la Primăria Capitalei jurnaliștilor prezenți la sediul său de campanie.
Drept urmare, candidatul de dreapta la Primăria Capitalei a declarat că a dat curs invitațiilor făcute separat de televiziuni pentru dezbateri electorale și că o așteaptă pe Gabriela Firea la aceste dezbateri. ”Între timp, televiziunile, care nu pot să aștepte tot șirul acesta de gândiri și răzgândiri și panseuri filozofice care să ascundă un refuz, au făcut invitații clare. Și vă spun de acum, marți de la ora 21.00, în urma invitației pe care am primit-o de la B1 TV, îl aștept pe primarul în funcție la o dezbatere 1 la 1, la B1 Tv. Miercuri de la ora 21.00, în urma invitației pe care postul Realitatea TV mi-a făcut-o, îl aștept pe primarul în funcție la o dezbatere 1 la 1, la Realitatea TV”, a menționat acesta.Nicușor Dan, favorit în sondaje
Candidatul susținut de PNL și USR-PLUS a prezentat, de asemenea, rezultatele ultimului sondaj realizat în perioada 16-17 septembrie, de Novel Research. Potrivit cercetării realizate, mai bine de jumătate dintre bucureșteni, respectiv 61%, au răspuns că nu doresc ca primarul în funcție să obțină în nou mandat.
Totodată, intenția de vot a bucureștenilor, în acest moment, este următoarea: 33% dintre cei chestionați ar vota cu Nicușor Dan, 30,5% cu Gabriela Firea, 9% cu Traian Băsescu, 9% cu alți candidați, iar 18,5% sunt indeciși.
În aceste condiții, rezultatul alegerilor din 27 septembrie va depinde de prezența la vot a bucureștenilor. „Este o diferență de 2,5 % între primii doi candidați, care au șansa să câștige aceste alegeri. Dacă scoatem nehotărâții, este 3,5% însă această diferență. După cum v-am spus, marja de eroare este de 3,7%, totul depinde de prezența la vot”, a menționat Nicușor Dan.Candidatul PNL și USR-PLUS demontează minciunile lui Firea
Nicușor Dan a ținut să dezmintă și o serie de minciuni și fake news care au fost lansate, potrivit acestuia, de contracandidatul său Gabriela Firea printr-o ”campanie de minciună și manipulare, bazată pe telefoane, bazată pe mesaje pe online neasumate și bazată pe, din păcate, pe complicitatea unor instituții de presă”.
El a afirmat că nimeni din echipa sa nu a fost infectat cu Covid-19. De asemenea, Nicușor Dan a ținut să dezmintă, din nou, că nu va tăia subvențiile la căldură, la transport și cele pentru persoanele cu dizabilități.
„Acesta este modul în care primarul în funcție vrea să conducă, mai departe, orașul, mințind, mințind, mințind despre contracandidatul său. Sunt, însă, optimist că bucureștenii vor înțelege cine vine cu proiecte, cine vine cu soluții pentru viața lor reală și cine se folosește de minciuni ca să acopere nerealizările și eșecurile mandatului pe care l-a avut”, a mai punctat Nicușor Dan.
Recomandările noastre