Candidatul Nicușor Dan susține că, dimpotrivă, finalizarea pasajului de la Nicolae Grigorescu nu este o realizare, așa cum susține Gabriela Firea, ci un alt exemplu de ineficiență a actualei administrații a Capitalei.

Reacția lui Nicușor Dan vine după anunțul Gabrielei Firea care a anunțat că începând de sâmbătă se va putea circula prin pasajul Nicolae Grigorescu – Splaiul Dudescu.

Într-o postare pe Facebook, Capitalei, Nicușor Dan a arătat că Primăria Capitalei are nevoie de o organizare mai bună, mai eficientă pentru a duce la bun sfârșit toate investițiile începute.

„Pasajul Nicolae Grigorescu, cu care s-a lăudat azi primarul PSD, Gabriela Firea, e un alt exemplu de ineficiență a actualei administrații a Capitalei. Primarul PSD, Gabriela Firea, a avut nevoie de doi ani ca să mute niște cabluri de înaltă tensiune, deci darea în funcțiune a acestui pasaj pe care și-l arogă în mod rușinos a fost întârziată cu doi ani de zile”, a arătat Nicușor Dan în postarea sa de pe Facebook.

Candidatul susținut de USR –PLUS și de PNL pentru Primăria Generală a mai spus, în aceeași postare, că lucrările care s-au întins pe o perioadă de zece ani reflectă neputința PSD în București.

„În total, le-a luat 10 ani administrațiilor PSD, Oprescu-Firea, să facă o lucrare de infrastructură care se putea realiza într-un mandat de primar, adică în maximum 4 ani. Pasajul, întins pe 10 ani de lucrări, e oglinda neputinței PSD în București”, a mai spus Nicușor Dan

El a adăugat că primarul Gabriela Firea ar fi reușit să finalizeze lucrarea în timp util dacă nu s-ar implicat în conflicte și ar fi încercat să înțeleagă care sunt interesele bucureștenilor.

„Un primar general care nu caută conflicte și înțelege interesele bucureștenilor ar fi reușit să termine această lucrare mult mai repede. Nu e cazul Gabrielei Firea. Primăria Capitalei are nevoie de organizare mai bună, de eficiență sporită, de angajament real pentru marile lucrări de infrastructură. Iar Bucureștiul are nevoie de schimbare! ”, a precizat candidatul independent la Primăria Generală.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat finalizarea lucrărilor la proiectul de fluidizare a circulaţiei din zona Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu, care cuprinde un pasaj, două poduri, o supralărgire la trei benzi pe sens, precizând că de sâmbătă se va putea circula pe pasaj.

„Promisiune îndeplinită! Am finalizat încă un proiect major pe care l-am găsit blocat şi în stadiu de execuţie de doar 10%. Acesta înseamnă un pas important către un trafic mai lejer şi mai rapid între nordul şi sudul Bucureştiului. După 10 ani de la începutul lucrărilor! Plus proiectarea şi discuţiile preliminare, vreo 13 ani!! Enorm!!”, a scris Firea pe Facebook.

Gabriela Firea îi răspunde lui Robert Negoiță: Cei care sunt obișnuiti să-și vândă și familia, și prietenii…