Nicolas Cage tocmai s-a căsătorit pentru a cincea oară. Actorul s-a logodit în august cu tânăra Riko Shibata. Iar căsătoria a avut loc în orşul Las Vegas pe 16 februarie. Chiar de ziua de naştere a proaspetei soţii.

Nicolas Cage tocmai s-a căsătorit pentru a cincea oară

Un certificat de căsătorie emis în statul Nevada obținut de un ziar britanic afirmă că perechea s-a căsătorit pe 16 februarie. Mai mult, Nicolas Cage a declarat pentru USA Today că „este adevărat și suntem foarte fericiți”.

Riko Shibata, care este cu patru ani mai mică decât primul fiu al lui Nicolas Cage, a devenit oficial parte din familia Cage.
Cei doi ar fi solicitat permisul de nuntă pe data de 10 ianuarie. Se întâmplă ca data respectivă să fie și data la care Riko a împlinit vârta de 26 de ani.

Nicolas Cage a cerut-o de soție pe FaceTime

„A plecat din New York și s-a întors la Kyoto, Japonia, iar eu m-am întors în Nevada și nu am mai văzut-o de 6 luni.

Suntem foarte fericiți împreună și suntem foarte încântați să petrecem acest timp împreună. Așa că în cele din urmă am spus: Uite, vreau să mă căsătoresc cu tine. Și apoi ne-am logodit pe FaceTime. I-am luat un inel de logodnă cu diamant negru.

Culoarea ei preferată este negru, așa că și-a dorit diamantul negru. L-am personalizat și i l-am trimis prin FedEx”, a povestit Nicolas Cage.

Cât de mult a costat ceremonia de nuntă a lui Nicolas Cage

Ceremoniile la saloanele de nuntă din Wynn Las Vegas pot costa până la 29.990 de dolari (21.500 lire sterline).

Într-o broșură, locația le explică cuplurilor: „Planurile dvs. de nuntă pot include o primire simplă cu tort și șampanie sau o cină cu mai multe feluri de mâncare. Indiferent ce alegeți, personalul de catering de la Wynn Las Vegas vă va ajuta să creați o sărbătoare memorabilă”.

Nunta lui Cage cu Shibata înseamnă a cincea căsătorie. Anterior, el a fost căsătorit cu actrița Patricia Arquette între 1995 și 2001, iar apoi Lisa Marie Presley din 2002 până în 2004.

Fosta sa soție Alice Kim, cu care are pe fiul lor Kal-El, în vârstă de 15 ani, a fost prezentă la ceremonie, deoarece au rămas prieteni buni, a declarat un reprezentant pentru USA Today, potrvit retetesivedete.