Nicolae Ciucă n-ar zice nu impozitării tichetelor de masă. Condiția pe care o pune

Nicolae Ciucă n-ar zice nu impozitării tichetelor de masă. Condiția pe care o puneSursa foto: Razvan Valcaneantu

Nicolae Ciucă, președintele PNL, este de acord cu impozitarea tichetelor de masă, una dintre măsurile propuse de coaliția de guvernare, dar cu o condiție. În opinia liderului PNL, un astfel de impozit nu ar trebui să afecteze veniturile oamenilor. Nicolae Ciucă a precizat că propunerea privind impozitarea tichetelor de masă a fost discutată deja cu partenerii de la PSD, în coaliție.

Nicolae Ciucă susține că un impozit pe tichetele de masă trebuie introdus astfel încât veniturile angajaților să nu fie diminuate. El a precizat că o nouă formulă de impozitare a fost discutată, deja, de liberali împreună cu colegii de coaliție, din PSD.

„Este o măsură pe care am discutat-o și la care se va veni cu o decizie în sensul în care trebuie să facem în așa fel încât oamenii să nu piardă din venituri. Motiv pentru care creșterea salariului minim să fie direct proporțională cu această plată a taxei pentru sănătate”, a spus Nicolae Ciucă, președintele PNL.

De asemenea, liderul PNL a confirmat că există și alte propuneri de impozite și taxe noi pentru introducerea cărora se poartă discuții. Este vorba despre taxa pe lux, inclusiv pe mașinile scumpe, despre care Ciucă a spus că sunt „măsuri în discuție”, chiar dacă mai mulți membri ai PNL s-au arătat nemulțumiți. Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că „aici nu discutăm despre nemulțumirile unuia sau altuia”.

„Aici discutăm despre responsabilitatea pe care o avem fiecare dintre noi și să facem în așa fel încât să asigurăm stabilitatea economică și funcționarea economiei, pentru că doar așa putem să menținem această linie de creștere economică a României, care, și în momentul de față, după toate evaluări, inclusiv ale instituțiilor de evaluare internaționale, se menține între 2 - 3% până la sfârșitul anului”, a mai spus președintele PNL, Nicolae Ciucă.

Coaliția de guvernare

Coaliția de guvernare caută măsuri pentru reducerea deficitului bugetar Sursa foto: Administratia Prezidentiala

Ciucă vorbește despre reducerea cheltuielilor bugetare

În acest context, fostul premier PNL, Nicolae Ciucă, a precizat că discuţiile privind reducerea cheltuielilor la nivelul aparatului bugetar vor continua. El a spus că este important ca aceste măsuri să nu fie aplicate „otova”, fără a se analiza consecințele lor.

„În acest moment, am discutat şi vom continua să discutăm reducerea cheltuielilor la nivelul aparatului bugetar şi este important ca măsurile să nu fie aplicate otova fără să vedem care vor fi consecinţele. De asemenea, susţinem partea de descentralizare. Avem nevoie ca la nivelul Guvernului să se faciliteze tot ceea ce înseamnă partea procedurală a activităţii instituţiilor centrale, iar la nivelul autorităţilor locale, unde sunt instituţii care practic se dedublează cu ceea ce există la nivel central, să intre şi să funcţioneze în subordinea şi în responsabilitatea autorităţilor locale”, a spus Nicolae Ciucă.

Coaliția nu a decis cu privire la reducerea posturilor publice

Președintele PNL a relatat că, în ciuda informațiilor vehiculate în spațiul public, nu s-a decis nimic cu privire la numărul de posturi ce vor fi reduse în aparatul bugetar, așa cum nu s-a decis nici în legătură cu comasarea unor instituții publice. Aceste două măsuri au fost anunțate de premierul Marcel Ciolacu, care vorbea despre reducerea a 200.000 de posturi din sistemul public.

„Aţi văzut că există în momentul de faţă cifre vehiculate privind reducerea posturilor. Aţi văzut că au existat totuşi materiale de lucru care au apărut în presă. Ele nu sunt decât materiale de lucru, nu este absolut nimic decis, iar reducerea funcţiilor de conducere la nivelul aparatului de stat de la 12% la 8% este o măsură care vizează tocmai acest principiu al reducerii cheltuielilor bugetare. Mai mult decât atât, numărul de funcţii în subordinea unei structuri de şef de serviciu sau director de structură sau director general, de asemenea, va creşte, astfel încât numărul acestor acestor funcţii să scadă”, a spus Nicolae Ciucă.

Potrivit acestuia, nu s-a discutat nici despre comasări punctuale de instituţii.

„Nu am discutat chestiunea aceasta. (...) Este bine să vedem aceste măsuri pe tot lanţul de efecte astfel încât să nu bulversăm”, a transmis Ciucă.