„Când ajungeţi la Ground Zero să nu vă hliziţi când faceţi poze, nu sunt selfie-uri de vacanţă, nu uitaţi ca nu sunteţi la Disney World. Păstraţi o ţinută decentă şi vocea scăzută!” Cam aşa sunau recomăndarile ghizilor care conduceau grupurile de turişti, în dimineaţa zilei de 11 septembrie 2017.

Fix la ora primului atac, la 8.46, clopotul de la Capela Sfantul Paul a început să bată cu putere, atrăgând cu sunetul său atenţia puţinilor trecători din zonă.

Doar câţiva s-au oprit în loc păstrând un moment de reculegere.

Pe trotuarul unde, în anii trecuţi, se îmbulzeau sute de personane cu drapele si bannere, ba chiar şi cu destule teorii conspiraţioniste legate de atentate, acum nu mai este aproape nimeni, sau, în orice caz, nu mai multe persoane decât într-o zi normală de lucru.

Nici „Capela care a rămas în picioare” nu mai constituie centrul atenţiei. Clădirea care a scapat, în mod miraculos neatinsă în timpul atentatelor oferind adapost şi clipe de răgaz salvatorilor de acum 16 ani, e acum aproape pustie.

Doar două familii se reculeg în tăcere vegheate de un cleric, surprins şi el de pustietatea din jur.

Dealtfel, clopotul a fost tras doar la ora primului atac, un fel de doua in una, adica “s-a pus” şi pentru cel de-al doilea atentat produs după 17 minute de groază şi nedumerire,  îmi explică preotul din gradina capelei. Ba chiar glumeştespunând că până şi banda cu numele celor decedaţi pare a se derula mai repede decât deobicei.

În lipsa preşedintelui Trump, care a preferat să aibă propriile sale comemorări, întai la Casa Alba şi apoi la Pentagon, newyorkezii s-au organizat fiecare cum a putut în funcţie de interes sau, mai bine zis, în funcţie de dezinteresul cu care au tratat manifestările. De la primele ore ale dimineţii barierele de la Graund Zero s-au deschis numai pentru membrii familiilor celor dispăruţi în urmă cu 16 ani.

Cerniţi sau în haine de stradă, ba chiar de plaja, sute de rude ale celor decedaţi la 11 septembrie 2001 în Turnurile de Nord si de Sud ale World Trade Center s-au perindat în zona unde s-au prabuşit cele doua cladiri de birouri.

Cei mai mulţi dintre apartinatori au venit de mână cu copii ajunşi acum la varsta adolescenţei sau chiar cu nepoţi, semn că nu vor uita, dar nici nu vor ierta, generaţii întregi. 

La ora trei după-amiaza, publicul a fost lăsat să pătrundă în Ground Zero. Palidă replică a manifestanţilor de altă dată, câteva sute de persoane s-au împrăştiat de-a lungul celor două fundaţii.

Cum nici comerţul stradal cu steguleţe sau flori nu a fost ca în anii precedenţi, cei veniti acum s-au mulţumit să facă o poza în viteză şi să plece înapoi în oraş, aşteptând „Tributul Luminii”, cele două raze de lumină ce vor fi trimise spre cer imediat dupa lăsarea întunericului, ca artificiile de 4 iulie. 

Cât priveşte îndemnul ghizilor de a nu face selfi-uri cu gura până la urechi, îndemn care mi s-a parut hilar şi deplasat la inceput, s-a dovedit, până la urma, a avea sens mai mult decât mă aşteptam.