Nereguli la admiterea în Academia de Poliție. Ce măsuri a luat ministrul Vela

Nereguli la admiterea în Academia de Poliție. Ce măsuri a luat ministrul Vela

Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, a declarat, joi, că au fost descoperite nereguli la examenul de admitere la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza. El a trimis Corpul de control să facă verificări la instituție, în urma unei sesizări depuse de mama unei candidate, picate pe nedrept.

Tânăra ar fi fost picată de profesorii examinatori pe motiv că ar fi depășit spațiul de înscriere al răspunsului pe foaia de examen.

„Conducerea MAI a fost sesizată de Popescu Elena, mama Andreei Popescu, cea care a fost candidată în luna septembrie la examenul de la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza, cu privire la unele nereguli la modul de corectare a foii de răspuns a candidatei, cu prilejul sesiunii de admitere din 2019 la Facultatea de Poliție de Frontieră din cadrul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza. Corpul de control al ministrului a efectuat verificări amănunțite și a constatat ca întemeiată sesizarea și am luat măsurile necesare pentru înmatricularea domnișoarei ca studentă în anul I”, a precizat Vela.

Ministrul a precizat că problemele constatate au fost cu privire la faptul că anumite răspunsuri corecte la întrebările din testul grilă au fost anulate de către comisia de corectare pe motiv că înscrierea acestuia a depăşit spaţiul de răspuns alocat.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Problemele constatate au fost cu privire la faptul că anumite răspunsuri corecte la întrebările din testul grilă au fost anulate de comisia de corectare pe motiv că înscrierea răspunsului a depășit spațiul de răspuns alocat. Totodată s-a stabilit că respingerea contestației ce a fost depusă la Academia de Poliție a fost neîntemeiată. Dăm acest semnal, ca Minister al Afacerilor Interne, pentru a încuraja tinerii să vină spre Academia de Poliţie, pentru că în MAI lucrurile se vor desfăşura de acum încolo în condiţii legale şi normale”, a mai afirmat ministrul Marcel Vela, potrivit Antena3.