Turiști salvați cu ajutorul elefanților în Nepal

Turiști salvați cu ajutorul elefanților în Nepal

Kathmandu: Autoritățile au decis folosirea elefanților pentru a salva câteva sute de turiști străini blocați într-o rezervație naturala din Nepal,din cauza ploilor torențiale, conform unei declarații oficiale . Se pare că numărul deceselor cauzate de inundații și de alunecări de teren, după patru zile de ploi torențiale, a depășit 70 de persoane.

 

În Sauraha, la 80 km sud de capitala Nepalului, Kathmandu, râul Rapti a ieșit din matcă, inundând hotelurile și restaurantele din zonă și blocând aproximativ 600 de turiști.

Sauraha, localitate aflată la marginea Parcului Național Chitwan, găzduiește 605 rinoceri indieni, fiind o destinație populară pentru turiștii străini, care doresc să călărească elefanții și să vadă rinocerii.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Aproximativ 300 de turiști au fost salvați duminică, fiind duși călare pe elefanți și cu vehicule tractate în localitatea Bharatpur, din apropiere. Restul vor fi duși luni în locuri mai sigure", a declarat telefonic Suman Ghimire, liderul unui grup de hotelieri din Sauraha.

Un reprezentant al WWF Nepal, a declarat că un rinocer a murit în timpul inundațiilor.

Reprezentanții serviciilor de salvare au declarat că 26 dintre cele 75 de districte ale Nepalului se află fie sub ape, fie au fost afectate de alunecări de teren după ploile abundente cu care s-a confruntat Nepalul. Este vorba de un teritoriu majoritar montan, fiind țara în care se află Muntele Everest și locul de naștere a lui Buddha.

Se așteaptă ca numărul morților să crească. Decesul a 49 de persoane a fost confirmat duminică, dar încă 50 de persoane au fost date dispărute în urma inundațiilor și alunecărilor de teren, a declarat ministrul Informațiilor și Comunicațiilor, Mohan Bahadur Basnet.

Peste 60.000 de locuințe se află sub apă, mai ales în câmpiile sudice din vecinătatea Indiei. Nu s-a putut estima valoarea pierderilor, mai ales că salvatorii nu au reușit încă să ajungă în satele blocate de cele mai grave inundații din ultimii ani.

"Situația este îngrijorătoare deoarece zeci de mii de oameni au fost afectați", a declarat un ministru nepalez  pentru agenția de știri Reuters.

Câmpiile  din sudul nepalului , care sunt ”coșul de pâine” al Nepalului, se află sub ape. Astfel, este posibil ca țara să se confrunte cu o gravă lipsă de alimente din cauza compromiterii culturilor agricole, au declarat reprezentanții serviciilor de salvare.

"Ploile torențiale au afectat sectorul alimentar într-unul din cele mai vulnerabile momente, la scurt timp după ce țăranii au plantat orez în cea mai importantă regiune agricolă a țării", a declarat Sumnima Shrestha, purtătoarea de cuvânt a grupului non-profit Heifer International, din SUA.

Perioada musonului, care începe în iunie și continuă până în septembrie, este foarte importantă pentru Nepal, o țară dependentă de agricultură. În același timp, ploile abundente provoacă anual pierderi de vieți omenești și mari pagube materiale.