Nelu Tătaru anunță măriri de venituri pentru angajații de la Ambulanță! Cât le aduce sporul în buzunare

Nelu Tătaru anunță măriri de venituri pentru angajații de la Ambulanță! Cât le aduce sporul în buzunare

Ministrul Sănătății a anunțat, vineri seara, că angajații de la Ambulanță vor primi un spor salarial, după protestele din ultimele săptămâni. Personalul medical este unul dintre sectoarele cele mai afectate de pandemie, cu o cifră mare de infectări și decese.

Tot în ședința de vineri seară condusă de Ludovic Orban, ministrul Sănătății a anunțat că este pusă la punct și o HG pentru strategia de vaccinare anti-COVID-19.

Sporul total va fi de 80%

”Suntem pregătiţi. Avem şi o HG şi o OUG. Din discuţiile pe care le-am avut cu Ministerul Finanţelor, am preluat observaţiile, iar acel spor de 25% pe care l-am discutat și negociat cu Sindicatul Ambulanţa se va alinia, se va completa cu cel de 55% pe care-l aveau şi vor avea un spor de 80%”, a precizat Nelu Tătaru, citat de știripesurse.

La începutul lunii, Federația Națională Sindicală „Ambulanța” anunțase un protest cu pichetarea Guvernului, prin care ambulanțierii cereau suplimentarea cu personal în serviciile de ambulanță, rectificarea bugetară pentru a asigura drepturile salariale și cheltuieli materiale pentru continuitatea activității, salarizarea întregului personal începând cu 01 ianuarie 2021 la nivelul grilei anului 2022, asigurarea pensiei de urmaș familiei acestuia în urma decesului personalului din Serviciile Publice de Ambulanță în lupta cu virusul COVID -19.

Sindicaliștii au renunțat la grevă în momentul în care Orban a promis că va avea o întâlnire cu ei, alături de ministrul Sănătății, pentru a discuta soluționarea revendicărilor lor.

Chestionat de premier în legătură cu situația medicilor de familie, ministrul a declarat: Din discuțiile cu medicii de familie, am ajuns la un consens în care la nerespectarea contractului este un avertisment, apoi un 5%, apoi un 10% la a treia abatere.730

7.300 de infectări și 50 de decese, în rândul personalului medical

Pe 5 noiembrie, zeci de angajați ai spitalelor din România au protestat în Piața Victoriei. Aceștia au cerut măriri ale salariilor, pensie de urmaș pentru familia cadrelor medicale ucise de COVID-19 și suplimentarea personalului medical care se luptă cu COVID-19. Protestatarii au dus candele și fotografii cu personalul medical care a murit în urma infecției cu COVID-19 „Cerem respect, așa e corect”, au strigat în cor zeci de oameni, potrivit relatărilor mass-media.

Conform datelor oferite de Federația „Solidaritatea Sanitară”, până acum, din cauza COVID-19 au murit 50 de angajați din sistemul sanitar. Statistic, aceștia au de două ori mai multe șanse de a se infecta. Peste 7.300 de angajați ai spitalelor s-au infectat cu COVID-19.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News