Ne batem cu Ungaria, marea noastră "clientă"

Ne batem cu Ungaria, marea noastră "clientă"

Ocupanta locului secund în Grupa D se va şti după "dubla" dintre tricolori şi maghiari

Echipa naţională de fotbal a României şi-a risipit iluziile legate de locul 1 în Grupa D a preliminariilor pentru Campionatul Mondial din Brazilia 2014, după umilinţa cu Olanda (scor 1-4). La capătul meciurilor de marţi avem certitudinea că ne vom bate cu Ungaria pentru locul doi, care duce la baraj. "Trebuie să batem neapărat la Budapesta. Este meciul decisiv din aceste preliminarii. Ungaria este principala noastră contracandidată", a spus selecţionerul Victor Piţurcă, imediat după partida cu Olanda. Acest discurs a devenit un fel de leitmotiv printre tricolori şi în rândul oamenilor de fotbal. Următorul meci oficial al tricolorilor va fi chiar la Budapesta, pe 22 martie 2013. "Returul" cu Ungaria este programat pe 9 iunie, la Bucureşti. Calculele sunt simple: tricolorilor le sunt necesare patru puncte din şase contra maghiarilor şi, totodată, elevii lui Piţurcă nu au voie să facă paşi greşiţi cu Turcia şi cu Estonia (ambele meciuri acasă) şi cu Andorra (în deplasare). Istoria recentă a confruntărilor cu maghiarii ne este favorabilă: cinci victorii în ultimele cinci partide. Victor Piţurcă ştie cum pot fi bătuţi maghiarii. Actualul selecţioner este antrenorul care a condus România la primul succes din istorie contra rivalilor: 2-0, în 1999. Victoria de atunci a fost, în mare măsură, obţinută graţie revenirii de senzaţie a lui Gică Hagi. Situaţia pare să se repete acum, când Chivu dă tot mai des târcoale naţionalei. "Putem lua 4 puncte cu Ungaria" Ungaria a impresionat marţi seară, împotriva Turciei, pe care a bătut-o lejer, cu 3-1, deşi "ienicerii" au deschis scorul. Ioan Andone a urmărit, în paralel cu jocul de la Bucureşti, partida de la Budapesta. "Putem lua 4 puncte din 6 cu Ungaria. Dar să reţinem că maghiarii nu l-au avut pe Dzsudzsak, cel mai bun om al lor. De la unguri mi-au plăcut un mijlocaş, Hajnal, şi atacantul Szalai", ne-a declarat ieri tehnicianul care a câştigat două titluri cu CFR Cluj şi unul cu Dinamo. (Daniel Conţescu) 5 victorii consecutive a obţinut România în ultimele cinci partide cu Ungaria CITIŢI ŞI:

  • Dan Petrescu sare în apărarea tricolorilor. "Olanda a câştigat nemeritat"
  • Ne-a furat sau nu arbitrul Thomson? Acum trei ani, scoţianul a făcut praf un Rangers - Celtic. Vezi rezumatul meciului
  • Tricolorii post cu post: CINE NE-A "ÎNGROPAT" CU OLANDA