Căldură mare ieri înainte de prânz în Bucureşti, iar în faţa sediului Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie peste 100 de oameni asudaţi stăteau la coadă, majoritatea fiind din Republica Moldova. Zilnic, de luni până joi sunt înregistrate între 350 şi 400 de dosare. Mi se explică, de către persoane competente, că de obicei sunt lăsaţi să aştepte în Sala de jurământ „Samisegetuza Regia” dotată cu aer condiţionat, dar ieri a fost o situaţie specială. Cei mai noi cetăţeni români, în număr de 45, au depus jurământul şi au primit certificatul de cetăţenie. Niciunul nu a fost de peste Prut, aceştia având un regim special.

Cu cocarda tricoloră în piept

În aşteptarea preşedintelui Autorităţii, Iulia Mălina Ciobanu, intru în vorbă cu Awdh Nasr, originar din Yemen. Zice că nu prea are emoţii, cele mari au fost la examenul pe care l-a trecut cu brio, e de 25 de ani în România, iar dosarul pentru obţinerea cetăţeniei l-a depus în urmă cu şapte luni. Lângă el stă Aygoz Abdulkadîr, venit acum 17 ani din Turcia, tot cu afaceri. Îmi spun că au avut de învăţat despre istoria, geografia şi cultura noastră, dar nu se plâng. De apartenenţa religioasă nu i-a întrebat nimeni, dar în sală nu cred că sunt mai mult de zece creştini. Mulţi au venit cu soţii, dar doar cei care vor deveni români peste câteva minute au cocarde tricolore prinse în piept.

Alături de Aygoz e o doamnă cu cocardă. Domnul care o însoţeşte îmi spune că e soţia lui, cetăţean român de multă vreme, născut în Siria, iar doamna este marocancă de loc.

Plecăciunile domnului Ngo

Înainte să intre în sală şefa ANC, doamna de la Protocol face un scurt instructaj: „O să fiţi strigaţi pe rând, o să primiţi microfonul şi veţi citi jurământul care este proiectat pe perete”. „În picioare!”, ordonă doamna, la intrarea în sală a prezidiului. Toată suflarea se execută. „Luaţi loc!”. Primul chemat la microfon este Aljafari Ammar. Citeşte impecabil în română. Îşi primeşte certificatul în aplauzele sălii şi trece la loc. Marocanca este a treia, mai greu cu limba noastră, dar jură copleşită de emoţie.

Doamna preşedinte mai strigă câte un domn cu apelativul doamnă şi viceversa, dar nimeni nu se supără. Domnul Ngo face o plecăciune când se prezintă în faţa prezidului şi încă una după ce jură. Huang se dovedeşte că nu e o doamnă, dar „ciripeşte” repede pe româneşte. Dintre toate proaspetele românce doar Orfali poartă tradiţionala broboadă. La final, se pune imnul, cap-coadă. Cei mai mulţi dau din buze, semn că au aprofundat bine pentru examenul de român.

Un braşovean din Turcia

Comert Zeynel îmi spune că a luat cetăţenia pentru că nu s-a simţit niciodată străin în cei 13 ani de când a venit din Turcia ca să vândă utilaje agricole. Când a intrat prima dată în România, acum 25 de ani, vameşii de la Giurgiu au fost miraţi că ne ştie limba, deşi nu mai fusese niciodată în ţara noastră. Învăţase de la nişte compatrioţi pe care îi avusese angajaţi la firma lui din Turcia. Acum este braşovean şi se mândreşte cu asta.

Te-ar putea interesa și: