Intrarea formațiunii Vox în parlamentul de la Madrid a șocat Bruxelles-ul. Spania, considerată un bastion al europenismului, a intrat și ea în turbionul naționalist care răvășește continentul.

Sociologii explicau reticența față de naționalism a spaniolilor prin amintirea încă proas pătă a regimului de mână forte al generalului Francisco Franco. La aceasta s-ar fi adăugat și faptul că multe familii spaniole numără strămoși care au emigrat în America Latină, ceea ce i-ar face mai toleranți față de imigranți. În plus, prăbușirea imperiului lor în 1893 le-ar fi indus spaniolilor sentimentul că izolarea de lume este periculoasă. Filosoful José Ortega y Gasset spunea: „Spania este problema iar Europa este soluția”.

Toate aceste mituri s-au prăbușit săptămâna trecută, când formațiunea naționalistă și eurosceptică Vox, înființată abia în 2013, a intrat în Parlament, devenind al cincilea partid al țării. După ce la scrutinul din 2016 obținuse doar 0,2%, Vox a câștigat acum 10,3% din voturi. Că nu e vorba de un accident o dovedesc și alegerile din decembrie anul trecut, din regiunea Andaluzia, în care Vox a obținut 11%.

Specialiștii estimează pentru Vox un scor cel puțin la fel de bun la alegerile europarlamentare de la sfârșitul acestei luni, pe creasta valului naționalist care mătură continentul și care face să tremure Bruxelles-ul.

Care sunt motivele acestei ascensiuni spectaculoase? Miguel Otero-Iglesias, analist la Institutul Elcano, de la Bruxelles, încearcă să găsească explicațiile pentru Politico.

1.Frica de ruperea țării

Majoritatea spaniolilor au văzut declarația unilaterală de independență din 2017 a guvernului catalan drept o agresiune la adresa țării lor. Mulți suporteri ai Partidului Popular al premierului de atunci, de la Madrid, al lui Mariano Rajoy, au fost dezamăgiți de reacția prea moale a acestuia. Faptul că separatiștilor li s-a permis să organizeze un referendum ilegal a fost considerată eroarea fatală a Popularilor. Cei dezamăgiți de PP s-au orientat către Vox, care a promis că va modifica sistemul semi-federal spaniol. Noul partid afirmă că regiunile beneficiază în prezent de o putere prea mare – de exemplu, Catalonia are propria sa poliție și nu toate școlile predau spaniola – cerând ca statul central săși redobândească prerogativele cheie.

2. Regăsirea mândriei naționale

Vox a câștigat simpatia spaniolilor și prin discursul care face apel la sentimente considerate desuete de Stânga politică, precum patriotismul și mândria națională. De pildă, la mitingurile Vox steagul național flutură în voie, în timp ce alte partide îl evită, considerându-l o reminiscență a dictaturii lui Franco. De aceea, Vox i-a numit pe Populari „dreapta lașă”.

3. Buba progresistă

Nu Spania este problema, așa cum afirma Ortega y Gasset, ci actuala elită conducătoare, care a devenit prea progresistă și – de aceea – anti-spaniolă, spune Vox. Toate celelalte partide au impus țării o dictatură post-modernă și progresistă, în care nu mai ai voie să te exprimi împotriva dreptului femeilor de face avort, a căsătoriilor homosexuale, a multiculturalismului, a interzicerii luptelor cu tauri sau vânătorii. Eforturile agresive ale feministelor (așa-numitele „feminaziste”) de a impune „egalitatea de gen” costituie și ele o țintă predilectă a Vox.

4. Sătui de incorectitudinea politică

Otero-Iglesias constată că în Spania asistăm la reversul revoluției marxiste din mai 1968. Incorectitudinea politică atrage tot mai mulți tineri care își regăsesc libertatea de a gândi cu mintea lor și a vorbi cu cuvintele lor, ridicânduse împotriva progresismului, imigrației, feminismului, cosmopolitismului.

5. Corupția și modelul Trump

Vox și-a câștigat multe simpatii prin atacurile la adresa corupției clasei politice. Partidul Popular, formațiunea care ambiționa să aspire toate voturile dintre Centru și Dreapta, a suferit pierderi masive de pe urma scandalurilor de corupție. După modelul Trump, Vox pledează pentru întărirea statului în sectoarele de forță – ordine, apărare, securitate – dar pentru un rol minimal al statului în economie, prin reducerea taxelor și a birocrației. Retragerea statului din economie duce și la reducerea corupției.

Prin acest discurs, partidul a căpătat priză deopotrivă la alegătorii bogați cât și la micii întreprinzători, inclusiv din mediul rural.

Muncitorii se țin, deocamdată, departe de Vox, prea obișnuiți cu sistemul asistențial promovat de Stânga pro-europeană.

Or, tocmai aceasta este temerea cea mai mare interiorul clasei politice spaniole și în „Establishmentul” de la Bruxelles: că Vox va încerca să-și lărgească baza de alegători, ajungând la muncitori, așanumitele „gulere albastre”.

Trump a făcut-o deja. De ce nu ar reuși Vox?