Nasul Kremlinului

Nasul Kremlinului

Cel mai mare evazionist mondial este omul aflat la baza ascensiunii miliardarilor moscoviti care tintesc miliarde de euro in Romania.

Evenimentul zilei”  a intrat in culisele unei batalii ascunse, in care se ruleaza miliarde de euro. Miza: afaceri extrem de profitabile pe teritoriul celui mai nou stat membru al Uniunii Europene, Romania. Cei care pun totul la bataie pentru uriasele profituri sunt personaje extrem de controversate provenite din cenusa Imperiului sovietic: oligarhii rusi.

Majoritatea miliardarilor moscoviti au fost „creati” de magnatul Marc Rich, urmarit pe toate continentele de cele mai importante servicii secrete din lume si condamnat in SUA la 325 de ani de inchisoare, dar gratiat de Bill Clinton.

Astazi, „ucenicii” rusi ai lui Marc Rich sunt sprijiniti puternic de Kremlin si interfereaza cu serviciile de informatii israeliene. Banii lor pulseaza peste granita de est a Romaniei, cumparand tot ce se poate cumpara: aluminiu, petrol, energie. Investigatia transfrontaliera, realizata de EVZ in Insulele Virgine Britanice, Anglia, Olanda si Romania scoate la lumina influenta retea de „pioni” prin care oligarhii rusi actioneaza in tara noastra. Astazi, episodul unu: „Viata si opera lui Marc Rich”.

Marc Reich, alias Marc Rich

Povestea unei minti diabolice

> Marc David Reich s-a nascut in decembrie 1934, in orasul Antwerp din Belgia. Provine dintr-o familie evreiasca, din clasa mijlocie.

> Pentru a evita persecutia nazista, familia lui Marc Rich a emigrat in Statele Unite, in 1942. Tot din cauza fascismului, familia viitorului afacerist si-a schimbat numele din Reich in Rich. (n.r. - Al Treilea Reich era supranumele Germaniei naziste).

> Tanarul Marc a absolvit un liceu din Manhattan si, ulterior, a parasit cursurile Universitatii New York pentru a lucra ca trader pe piata metalelor. Compania la care Rich si-a desavarsit ucenicia a fost Philipp Brothers, specializata la vremea aceea in comertul cu lumea a treia.

> Experientele nefericite din copilaria sa, marcata  de regimul hitlerist, nu l-au impiedicat mai tarziu pe Marc Rich sa aprovizioneze cu titei guvernul nazist din Africa de Sud (Apartheid), incalcand embargoul international.

> In 1983, procurorul american antimafia, Rudolph Giuliani (ales mai tarziu primar al New York-ului), l-a acuzat pe Marc Rich si pe asociatul acestuia, Pincus Green, de evaziune fiscala si de incalcarea embargoului impus Iranului de catre SUA. Sustragandu-se anchetei, Marc Rich a fugit in Elvetia, fiind dat in urmarire internationala de FBI. Pe capul lui s-a pus o recompensa de 500.000 de dolari.

> Problemele judiciare din Occident l-au determinat pe Marc Rich sa demareze afaceri cu guvernele comuniste din blocul estic, inclusiv cu URSS. A continuat si dupa caderea Cortinei de Fier, Rich fiind cel care a contribuit decisiv la aparitia miliardarilor de carton din Rusia.

Magnatii lui Rich

 

Destinatia: Romania

In ultimii ani, Marc Rich a fost prezent pe piata din Romania, insa mai mereu tranzactiile in care a fost implicat au fost invaluite in mister. El l-a „creat” pe Igor Ziuzin, oligarhul rus care a preluat COS Targoviste si Industria Sarmei SA

Campia Turzii. Ambele privatizari au fost facute de Guvernul Adrian Nastase. Acelasi Rich este legat ombilical de Vitali Machitski si Oleg Deripaska,  cei care au preluat intreaga industrie de aluminiu din Romania in urma unor procese de privatizare controversate, unul dintre ele (ALRO Slatina) fiind investigat de procurorii anticoruptie.

Un alt personaj interesat de ALRO este Mihail Cernoi, exponent al mafiei ruse si fost partener al lui Deripaska. Potrivit informatiilor obtinute de EVZ, Cernoi  se afla in spatele rafinariei Rafo Onesti - care a beneficiat de facilitati fiscale acordate de statul roman. Si el a avut conexiuni cu Marc Rich, din vremea razboaielor „aluminiului”, care au zguduit Rusia anilor ‘90. Recent, EVZ a dezvaluit ca e sub lupa serviciilor secrete din Romania.

Un alt personaj legat de Rich este Mikhail Fridman, influentul magnat care detine Alfa Group, finantatorul celor mai importanti oligarhi rusi cu interese la noi.

Protejat de Mossad

 

„Creierul” escrocheriilor, o viata din scandal in scandal

S-a ridicat din tranzactii internationale tenebroase si este conectat la Mossad, serviciul israelian de spionaj. Numele: Marc Rich. El este numitorul comun al oligarhilor rusi cu interese in Romania. Are tripla cetatenie: israeliana, spaniola si elvetiana. La cea americana a renuntat, fiind urmarit 18 ani de FBI, dupa ce in 1983 a fost acuzat de evaziune fiscala si „comert cu inamicul sovietic”.

Prejudiciul adus SUA se ridica la aproape 50 de milioane de dolari. Marc Rich este renumit si pentru sfidarea simultana a embargourilor internationale. Ca sa concesioneze doua zacaminte diamantifere din Africa de Sud, Rich a vandut anii ‘80 regimului de la Pretoria petrol sovietic si iranian. Pe care l-a cumparat cu grane.

Guvernul „nazist” (Apartheid) din Africa de Sud era supus sanctiunilor ONU, iar URSS si Iranul se aflau sub embargou american. Ultima - in urma crizei ostaticilor de la Ambasada SUA din Teheran (1979).

Implicat in retele transfrontaliere de spalare de bani si contrabanda, March Rich s-a remarcat si in scandalul furnizarii de pasapoarte israeliene catre mafia rusa. Impreuna cu membrii acesteia a derulat trafic de arme de mare amploare in Orientul Mijlociu. Complice: celebrul terorist palestinian Abu Nidal.

Rich a scapat insa de bratul lung al justitiei americane, izolandu-se in resedinta sa somptuoasa din Zurich-Elvetia, pazita non-stop de garzi israeliene inarmate pana-n dinti.

„Mega”, nume de cod

In ianuarie 2001, fostul presedinte american Bill Clinton l-a gratiat pe Rich in ultima zi de mandat. Demersul Casei Albe a detonat un scandal urias in presa americana, jurnalistii descoperind ca miliardarul a finantat campania electorala a democratului Al Gore, dar si actiunile lui Clinton. 

Ziarele „New York Post” si „New York Times” au dezvaluit ca printre cei care au facut presiuni pentru gratierea lui Rich s-au numarat Shabtai Shavit, fostul sef al Mossad, ex-premierul Israelului, Ehud Barak, dar si actualul prim-ministru, Ehud Olmert - atunci primar al Ierusalimului. Intr-o scrisoare, Shavit i-a confirmat lui Clinton ca Marc Rich „a oferit consultanta agentiilor de spionaj israeliene, inregistrand rezultate dincolo de asteptari”.

La randul sau, Ehud Barak a elogiat contributiile lui Rich la securitatea nationala a Israelului. Ulterior, Casa Alba a confirmat oficial ca fugitivul este considerat de Tel Aviv „un aliat de importanta critica”. Toate acestea completeaza un raport MI6 (serviciul britanic de spionaj) devenit public, in care se semnaleaza apartenenta lui Rich la Mossad.

Numele de cod „Mega”, folosit de Rich, a fost aflat de englezi in februarie 1997, prin interceptarea unei convorbiri telefonice dintre un ofiter Mossad, incartiruit la Ambasada Israelului din Washington, si superiorii sai din Tel Aviv. Mai mult, ziarele din State, preluate de „Jerusalem Post”, au vehiculat si apropierea lui Marc Rich de CIA.

FBI ancheteaza circumstantele gratierii lui Rich si donatiile acestuia catre democratii americani. Dar filmul nu se opreste aici: succesorul lui Clinton, George Bush jr., a anuntat public ca va anula decretul controversat. In scurt timp, s-a razgandit subit. Rich a donat bani mai multor organizatii israeliene (Ben-Gurion University, Israel Museum sau Jerusalem Foundation).

Magnati pe banda rulanta

Rich e activ in pietele petrolului, aluminiului, metalurgiei, agriculturii si, mai nou, cea imobiliara. Urmarirea judiciara din Occident l-a facut pe controversatul personaj sa-si intinda tentaculele peste Europa de Est inca din timpul comunismului. Spargerea URSS si regimul lui Boris Eltan au insemnat o mina de aur pentru el.

Atunci s-au organizat faimoasele privatizari din Rusia, in cadrul programului „terapiei de soc”, gandit de specialistii magnatului evreu George Soros si ai partenerului sau, Jeffrey Sachs. Acesta din urma chiar l-a consiliat economic pe Eltan. Legaturile lui Rich cu Soros&Sachs sunt de notorietate. „Terapia de soc” din anii ‘90 a provocat in Rusia superinflatie si haos economic.

In acea perioada, au aparut pe banda rulanta actualii oligarhi. Printre principalii beneficiari a fost Marc Rich, cel care a preluat pe nimic productia de aluminiu a Rusiei. Paul Klebnikov, editor al revistei „Forbes” si autor al cartii „Nasul Kremlinului”, sustine ca atunci Rich a cumparat aluminiu rusesc la preturi incredibil de mici.

Cu bani jos. Apoi l-a vandut pe pietele occidentale, provocand scaderea cotatiilor internationale cu 30a si amenintand cu falimentul producatorii vestici. Exporturile au fost atat de mari incat s-a ajuns la criza pe piata ruseasca, nemaiexistand aluminiu nici pentru conservele de peste.

In acea perioada, Marc Rich a introdus in Rusia mecanismul livrarilor de materie prima in sistem „toolling” (contract cu plata minima garantata). Acesta presupune ca producatorul are incasari minime garantate, indiferent daca livreaza unui client marfa sau nu. Producatorii cu care lucra intermediarul Rich erau Rusal si KraZ. Adica „elevii” sai, oligarhii Oleg Deripaska si Mihai Cernoi.

Cartierul general din Elvetia

 

Fortareata de la Zug

Cartea lui Klebnikov  dezvaluie ca Rich a fost asociat cu figuri inalte din partidul comunist si din KGB. Facea afaceri si cu directorii companiilor de stat care-i vindeau marfa la 5%-10% din pretul pietelor internationale. Cei care-l ajutau pe Rich primeau comisioane in conturi din Elvetia, tara identificata de agentiile internationale de informatii ca fiind un centru important de spalare a fondurilor rusesti.

Investigatiile lui Klebnikov au scos la iveala ca Rich a fost cel care i-a invatat pe oligarhii rusi sa ocoleasca legile prin suveici internationale de companii off-shore si conturi anonime elvetiene. Majoritatea firmelor anonime ale „elitei de carton” rusesti au fost infiintate in cantonul elvetian Zug.

Acesta este locul de unde, ca un paianjen, Rich si acolitii sai isi conduc operatiunile mondiale. Tot in Zug sunt inregistrate si companiile paravan prin care oligarhii rusi au preluat o felie din economia Romaniei. La un moment dat, potrivit unui articol din „Wall Street Journal”, publicat in 1993, companiile lui Rich au fost anchetate pentru frauda in Rusia.

Prevazator, miliardarul a iesit cu numele din principalele firme ale sale, fiind inlocuit de apropiati, printre care si oligarhii moscoviti. Cea mai importanta companie a lui Rich este casa de comert Marc Rich&·Co AG (Zug) care a bulversat piata aluminiului din Rusia. Ulterior, firma si-a schimbat numele in Glencore International AG.

Maestrul combinatiilor internationale a capusat cat a putut statul roman.El s-a inteles atat cu comunistii, cat si cu cei care au preluat puterea dupa 1989

Zurich, perioada Razboiului Rece. Ministrul comertului exterior din Romania comunista, Stefan Andrei, se intalneste in aeroport cu un om de afaceri care, cu cativa ani inainte, incalcase embargoul impus de americani Uniunii Sovietice.

Invazia din Afganistan ii facuse pe americani sa blocheze exportul de grau catre URSS, dar Rich incalcase consemnul si livrase marfa „dusmanului”. Asa ca a fugit din America.

Intermediarul bogat al lui Ceausescu

La o cafea, Andrei si omul suspectat de legaturi cu spionajul sovietic au perfectat detaliile unor tranzactii profitabile. In acel moment, Marc Rich era unul dintre intermediarii favoriti ai regimului Ceausescu.

Fiecare schimb comercial se ridica la zeci de milioane de dolari, iar Rich raspundea prompt comenzilor. „Faceam afaceri cu el si in domeniul cuprului si in domeniul sroturilor de soia si al aluminiului. Si Petrolimportexport (n.r. - atunci, firma de stat) aducea petrol prin intermediul lui Rich”.

Andrei continua: „Avea viziune planetara si lucra cu o armata de specialisti. Am inteles ca si Petre Roman a lucrat dupa aia cu Rich”. La esaloanele inferioare ale puterii, afaceristul a utilizat oameni din comertul exterior. Potrivit unor surse apropiate puterii, imediat dupa 1989, el a fost reprezentat in Romania de Florian Stoica, fost director in Ministerul Comertului Exterior si ex-ambasador in Sudan.

Embargoul din Iugoslavia

 

Complice cu regimul Iliescu

> Potrivit Departamentului american al Agriculturii, Rich a intermediat exporturi de grane din SUA in Romania, la finele anilor ‘80, in cadrul unui program subventionat de statul american. Companiile lui au primit 95 de milioane de dolari ca sa cumpere cereale destinate pietelor din China, URSS, Arabia Saudita si Romania. Dupa investigatia americanilor, Rich nu a mai primit contracte de stat.

> Rich a intermediat si vanzarile de petrol ale regimului Ceausescu, noteaza publicatia „International Trade Finance”, in mai 1989.

> Intr-un document al Departamentului american al Trezoreriei se arata ca Rich a incalcat embargoul impus Iugoslaviei la inceputul anilor '90, livrand regimului Milosevici cupru si petrol. Conform publicatiei specializate „Oil Daily”, in afacere a fost implicata si Romania, unde Marc Rich a procesat petrolul destinat Iugoslaviei.

Interventie la Roman

Operatiunea „Antisemitismul”

Evreu de origine, Marc Rich ar fi avut rolul sau in condamnarea antisemitismului in Romania, printr-o interventie la ex-premierul Petre Roman, sustine liderul Ligii Anti-Defaimare, Abraham H. Foxman. Intr-un articol din „New York Times” (24 martie 2001), el povesteste ca i-a cerut lui Rich ajutorul dupa 22 decembrie 1989, cand in Romania a observat o „recrudescenta a antisemitismului”.

„Foxman a spus ca a apelat la Rich pentru ajutor si in curand l-a intalnit pe noul premier Petre Roman, care, rapid, a luat pozitie fata de atitudinile antisemite”, scrie „NY Times”. Foxman a recunoscut ca organizatia sa a fost finantata de fundatiile lui Marc Rich, conduse de Avner Azulay, unul dintre „locotenentii” magnatului. Acesta a facut parte din conducerea Mossad. Petre Roman spune insa ca a condamnat antisemitismul din proprie initiativa.

AZI

 

Afaceri marca „Rich”

> GLENCORE ROMANIA. Interesele lui Marc Rich sunt prezente in Romania prin firma Glencore Romania. Aceasta este controlata de australianul Steven Frank Kamlin, nimeni altul decat vicepresedintele companiei-mama Glencore International AG din Zug. De altfel, Kamlin conduce in Elvetia mai multe dintre ramificatiile corporatiei lui Rich. Glencore Romania detine la noi societatile Rombarge Transport si Barter Port Operator. Prima, profilata pe transporturi, este implicata in operatiunile de comert ale Glencore desfasurate in zona. A doua, un trader de deseuri metalice neferoase si cereale, este operator portuar, exploatand o dana la Agigea.

> PROCES CASTIGAT. In anii ‘90, Glencore Proteine Romania SRL, o subsidiara a casei de comert din Elvetia, a „usurat” statul roman de zece milioane de dolari. Suma a fost castigata de Glencore intr-un proces comercial, intentat Departamentului de Comert Exterior (DCE). In 1996, DCE a respins eliberarea licentei de export solicitata de Glencore. Societatea cumparase deja 100.000 tone de grau pentru export de la Agentia Nationala a Produselor Agricole. Insa, fiind in imposibilitate de a exporta, s-a trezit ca marfa ii ramane pe cap. Mai mult, beneficiarii externi ai contractului i-au actionat in judecata, cerandu-le daune. In consecinta, Glencore a dat statul roman in judecata, care a pierdut odata cu procesul.

> SCANDALUL ALRO. In 1997, reprezentantii Glencore International AG au exprimat public intentia de a imprumuta asociatia salariatilor pentru achizitionarea a 80%-90% din actiunile fabricii de aluminiu. Compania dorea sa i se garanteze aprovizionarea cu aluminiu. Ulterior, la privatizarea ALRO in favoarea grupului Marco International detinut de oligarhul Vitali Machitski, Glencore a protestat fata de faptul ca privatizarea s-a facut prin majorare de capital. Cel care conducea Marco, Alan Kestenbaum, fondase firma in 1983, impreuna cu... Marc Rich.  Autoritatile romane fusesera avertizate de firma americana AIG, si ea interesata de ALRO, ca in spatele Marco se afla Rich. Privatizarea ALRO e investigata de procurorii DNA.

> PETROL CONTRA HRANA. Companiile Marc Rich Group Ltd si Glencore au fost mentionate, in anul 2005, in raportul „Petrol contra hrana” al Comisiei „Volcker”, printre companiile care au mituit regimul Saddam Hussein pentru a primi titei. Glencore a luat si un milion de barili de la Rompetrol, care, la randul sau, il obtinuse tot de la irakieni. Un raport CIA recent a confirmat ca Glencore a mituit regimul Saddam Hussein in cadrul programului irakian „Petrol contra hrana”. Cele doua companii sunt anchetate de justitia din Elvetia.

> „SPIONAJ SI TRADARE”. Timp de multi ani, reprezentantul Glencore in regiunea balcanica a fost bulgarul Stamen Stantchev, dupa cum a declarat el insusi intr-un interviu acordat revistei „Capital”. Acuzat de spionaj in Romania, in dosarul privatizarilor din energie, Stantchev a fost ofiter special in armata bulgara.

> FURNIZOR AL RAFINARIILOR. Glencore este unul dintre principalii furnizori de titei catre RAFO Onesti si Petrom si a primit contracte de stat si la Termoelectrica - pentru pacura. In ultimii ani, reprezentantii Glencore in Romania au mai fost Alexandru Bittner - numit de presedintele Basescu „seful Mafiei de Baneasa” si Yoav Stern, sotul vedetei TV Oana Cuzino.

Tinta strategica

 

Tunurile de la Petromidia

La doar cateva luni dupa executia Ceausestilor, Marc Rich a fost „preluat” de noile autoritati de la Bucuresti, cu care a intrat intr-o noua era a afacerilor profitabile. El a facut cu primul guvern postrevolutionar, o intelegere ce i-a adus profituri greu de estimat.

In decembrie 1990, guvernul condus de Petre Roman aproba o hotarare privind „cooperarea cu firma Marc Rich·Co pentru modernizarea unor instalatii din cadrul societatii comerciale Petromidia SA”. Detaliile contractului au fost secretizate. Intr-o declaratie acordata EVZ, fostul premier le desecretizeaza: „Rich a investit 50 de milioane de dolari la Petromidia, primind la schimb produse petroliere. Rafinaria nu avea partea de rafinare pusa la punct, cea care sa aduca plusvaloare”.

Potrivit liderului sindical de la Petromidia, Petre Petrea Tancau, firma lui Rich, a inlocuit utilajele si a adus si specialisti pentru aceasta operatiune. Tancau este lider al Sindicatului Liber „Petrochimistul” din 1990 si a asistat la toate aceste schimbari.

In birou la Roman

In vremurile tulburi de atunci, intelegerea dintre controversatul magnat urmarit de FBI si guvernul roman s-a facut fara licitatie. „A fost o oferta facuta de Marc Rich, la mine in birou, in aprilie 1990, pentru ca Petromidia sa atinga un nivel superior de rafinare. El avea afaceri inainte de 1990 si cunostea rafinaria Petromidia”, spune Petre Roman.

Fostul premier mai povesteste ca in tratative au mai fost implicati ministrul petrolului, Gheorghe Caranfil, si ministrul finantelor, Ion Patan. In momentul negocierilor, adjunctul lui Patan la Finante era Theodor Stolojan. La adoptarea hotararii de guvern (8 decembrie 1990), privind contractul dintre Rich si executiv pentru Petromidia, Stolojan era deja ministru plin.

In lucrari a fost implicat si un om de afaceri roman, Gheorghe Alexandru Hetel, care a primit subcontractari. Fost director in Petromidia inainte de 1989, el i-a fost recomandat lui Rich de angajatii rafinariei, iar pe o parte dintre acestia i-a preluat la firma sa, HGA Servimpex, afirma liderul sindical. Potrivit site-ului companiei, Hetel a primit contracte la Petromidia de la consortiul format de Marc Rich·Co si grupul petrolier francez Total.

Astazi, Hetel, om de afaceri care l-a insotit pe presedintele Ion Iliescu intr-o vizita in Orientul Mijlociu, detine mai multe companii in constructii, petrol si energie. Printre asociatii sai se numara fratele unui parlamentar PNL, Adrian Calimente.

Prada

 

„A luat 40-50 la suta din ce se prelucra”

Liderul sindical Tancau, un veteran al rafinariei, spune insa ca, dupa retehnologizare, Rich a devenit furnizor de titei pentru rafinarie, preluand produsele petroliere. „Pana in 1997, Rich a luat 40-50 la suta din ce se prelucra la Petromidia,  iar restul, compania petroliera de stat. In perioada 1994-1996, el a facut aceste operatiuni prin Glencore (n.r. - noul nume al companiei Marc Rich·Co)”, adauga Tancau. Afacerile lui Rich la Petromidia sunt greu de estimat, „zeci, sute de milioane de dolari”, adauga el.

CONSORTIU

 

Alianta cu Felix si cu omul Securitatii

Rich a incercat sa obtina rafinaria Petromidia, plasata strategic: aproape de spatiul ex-sovietic, dar si de Orientul Mijlociu, zone foarte bogate in titei.

Liderul sindical Tancau: „Era prin 1993 cand s-a terminat contractul pentru modernizarea rafinariei. A fost o afacere serioasa, Rich a vrut sa cumpere. Nu s-a ajuns fiindca n-au vrut sa vanda. S-a opus, din cate stiu eu, un secretar de stat pe domeniul petrochimic”. Petre Roman completeaza: „Rich nu a reusit sa cumpere fiindca guvernul Vacaroiu nu era atasat de ideea de privatizare in sine”.

Contra privatizarii au fost si sindicalistii lui Tancau, care se temeau ca isi vor pierde, multi dintre ei, locurile de munca. De la momentul acesta s-au acumulat pierderi imense, pana la privatizare, adauga fostul premier Roman. In iunie 1997, „gaura neagra” Petromidia avea datorii de 300 de milioane de dolari, fiind, practic, in sapa de lemn.

650 de milioane de dolari

In acelasi an, compania controlata din umbra de Rich, Glencore AG, face un parteneriat strategic in Romania. Asociatii lui Rich erau Dan Voiculescu (fost om de incredere al comertului exterior comunist) si Stefan Margineanu (fost ofiter DIE - conform mai multor surse), patron in industria metalelor.

La sediul companiei lui Voiculescu, „locotenentul” lui Rich, Willy R. Strothotte, anunta perfectarea consortiului Glencore-Grivco-Metanef (firma lui Margineanu). Trioul punea la bataie 650 de milioane de dolari pentru privatizari in Romania in petrol si metalurgie feroasa si neferoasa. Oficiosul PDSR „Dimineata” din 28 august 1997 consemna sec: „Nu a fost dezvaluit nici numele consortiului si nici aportul de capital, in procente, al celor trei societati”.

Voiculescu si paravanul lui Rich s-au inscris in cursa pentru Petromidia, rafinaria ravnita de magnat inca dupa Revolutie. De data aceasta, in perioada 1998-2000, escrocul international a pierdut cursa in fata Rompetrolului lui Dinu Patriciu. Glencore a pierdut si cursa pentru Petrom, care a revenit, in anul 2004, austriecilor de la OMV.

Ne puteți urmări și pe Google News