Năstase, acuzat de încălcarea Legii spălării banilor

Năstase, acuzat de încălcarea Legii spălării banilor

DOSARUL „TROFEUL CALITĂŢII“. Fostul premier Adrian Năstase s-a prezentat, ieri, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), unde a aflat ce învinuiri i se aduc în dosarul „Trofeul Calităţii“.

Potrivit unor surse judiciare, fostul premier este anchetat pentru „dobândire, deţinere sau folosire de bunuri, cunoscând că acestea provin din comiterea de infracţiuni“, fapte pedepsite de articolul 23 din Legea privind prevenirea şi combaterea spălării banilor. Concret, fostul premier este acuzat că şi-ar fi finanţat campania electorală din 2004 din taxele plătite de firmele care s-au înscris la concursul „Trofeul Calităţii“, organizat, în acel an, de Inspectoratul de Stat în Construcţii. La finalul întâlnirii cu procurorii, Năstase s-a arătat surprins că a fost citat în această cauză şi a spus că nu există probe care să-l învinuiască. El a adăugat apoi că este vorba despre un dosar politic.

Ne puteți urmări și pe Google News