Narcisa Iorga: Cei șapte pitici din CNA și Albă ca Zăpada interesului public. Ce putea să facă CNA în campanie și n-a făcut

Narcisa Iorga: Cei șapte pitici din CNA și Albă ca Zăpada interesului public. Ce putea să facă CNA în campanie și n-a făcut

Chiar dacă vina pentru blocajul CNA se găsește în curtea Parlamentului, Narcisa Iorga atrage atenţia pe blogul său "Cutia Pandorei" că erau destule pârghii pe care membrii CNA le aveau la îndemână pentru a semnala "derapajele înregistrate" în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, dar pe care au ales să le ignore.

"Să zicem că, în această campanie electorală,  Albă ca Zăpada era interesul public , iar cei șapte pitici – membrii CNA. Puțin altfel decât în povestea Fraților Grimm, Înțeleptul, Bucurosul, Morocănosul și Hap-Ciu s-au prefăcut, toți, printr-o vrajă, în dublurile Somnorosului, Rușinosului și a lui Mutulică. Astfel, dinspre căsuța CNA din Pădurea Adormită, nu s-a auzit nimic", scrie Narcisa Iorga, pe blog.

Ea subliniază că şapte membri ai Consiliului Național al Audiovizualului sunt acum în funcție şi că sunt definiți de lege ca fiind garanți ai interesului public. "După modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al CNA, președintele instituției nu mai deține puterea absolută, așa încât, dacă voiau, ceilalți membri aflați în mandat puteau să reacționeze față de derapajele înregistrate în această campanie electorală. Indiferent dacă erau șase, patru sau doi, ei se puteau reuni în ședințe, în prezența presei și a oricui ar fi fost interesat, cu voia sau fără voia președintelui CNA. Aveau dreptul să ceară monitorizările echipei tehnice a CNA, care nu este blocată precum forul de decizie".

Potrivit Narcisei Iorga, "şedințele nu se puteau solda cu nici un fel de sancțiune, nefiind întrunit cvorumul prevăzut de lege, dar

    1.membrii CNA puteau fi activi pe piața audiovizuală, în ciuda blocajului impus instituției de către Parlament;     2.membrii CNA puteau face publice zilnic monitorizările pe care le realizează Consiliul, astfel scoțând în evidență dezechilibrele politice și derapajele de la lege;     3.CNA avea obligația să emită comunicate de presă în care să atragă atenția asupra derapajelor constatate, explicând în mod public ce prevede legislația și cum este aceasta încălcată".