Portretul lui Napoleon I după ce și-a luat rămas bun de la Fontainebleau , pictură de Paul Delaroche pictat în 1840, Sursa Foto: Dreamstime Napoleon, 2 decembrie și Imperiile Franceze. Ce semnificație a avut data de 2 decembrie în Istoria Franței?
Napoleon, 2 decembrie și Imperiile Franceze. Ce semnificație a avut data de 2 decembrie în Istoria Franței?
2 decembrie este o dată de numele căreia se leagă numele a doi împăraţi francezi Napoleon I şi Napoleon III. Ambii, la un moment dat au avut în atenţia lor Principatele Române. Napoleon III a fost însă de departe cel mai important, el fiind supranumit „prietenul românilor”.
Napoleon I: Imperiul înseamnă pace! deși domnia sa a fost un șir neîntrerupt de războaie europene, în Africa și Orient
La 2 decembrie 1804, Napoleon se încorona ca împărat al francezilor în celebra catedrală Notre Dame de Paris. Un an mai târziu, Napoleon, la 2 decembrie 1805, avea să câştige bătălia de la Austerlitz, în care Austria şi Rusia au suferit o înfrângere usturătoare. În politica sa el a avut în vedere folosirea Principatelor ca monedă de schimb în relaţia cu otomanii şi ruşii. Potrivit unor surse, înainte de a iniţia campania din Rusia, în 1812, Napoleon I a trimis o scrisoare Înaltei Porţi, scrisoare care, la Hanul lui Manuc din Bucureşti a fost interceptată de ruşi, prin mijlocirea dragomanului Dumitrache Moruzi.
Oricum, un sâmbure de adevăr există, deoarece Rusia şi Poarta au încheiat atunci în grabă Pacea de la Bucureşti din 1812, în urma căreia am pierdut Basarabia.
După abdicarea din 1814, va reveni pentru „o sută de zile”, fiind definitiv înfrânt la Waterloo şi deportat de britanici pe insula Sf. Elena, unde va muri la 5 mai 1821.
Napoleon III - „felinarul aprins de la Soarele de Austerlitz” -Victor Hugo
Nepotul său, Napoleon III (titlu luat datorită faptului că s-a considerat că Napoleon II trebuia să fie numele fiului lui Napoleon I, mort prematur la Viena) s-a încoronat împărat la 2 decembrie 1852. Deşi Victor Hugo îl ironiza vorbind despre „felinarul aprins de la Soarele de Austerlitz”, Napoleon III a jucat şi el un rol însemnat în politica europeană mai ales pentru Principatele Române. Atunci sudul Basarabiei, care asigura Rusiei Ieşirea la Dunăre a fost cedat Moldovei ( va fi preluat din nou, de Rusia, după Congresul de la Berlin din 1878).
După înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeii, la Congresul de Pace de la Paris din 1856, patronat de acesta, s-a pus problema înfiinţării Principatelor Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti. Faptul că Poarta şi Austria au sprijinit falsificarea rezultatelor consultărilor legate de unire, Napoleon III şi regina Victoria a Marii Britanii, au decis la Osborne ca procesul unionist să meargă mai departe. Ulterior, după o nouă conferinţă desfăşurată la Paris, au fost puse bazele unei uniri formale, dar care lăsa românilor posibilitatea de a recurge la faptul împlinit, concretizat în dubla alegere a colonelului Alexandru Ioan Cuza, la 24 ianuarie 1859, personalitate politică românească despre care diplomaţii francezi de la Galaţi şi Iaşi aveau numai vorbe de laudă.
Principatele - monedă de schimb?
Totuşi, ca urmaş al unchiului său a încercat şi el jocul cu moneda de schimb oferind Austriei Principatele în schimbul cedării de către aceasta a Veneţiei, care să revină la Italia. Înfrângerea Austriei în 1866 a făcut ca Veneţia să revină Italiei aşa că proiectul a devenit caduc, deşi el nu ar fi fost niciodată acceptat de Anglia şi Austria. Napoleon III în motivaţia diplomatică arăta că Principatele puteau să se unească sub Austria, ceea ce nu convenea deloc Vienei, românii fiind consideraţi toleraţi.
În cei şapte ani de domnie nu puţine au fost ocaziile în care Napoleon III a susţinut politica lui A.I. Cuza. Totuşi, pe fondul scandalului „tranzitului armelor ruseşti spre Serbia”, încredrea împăratului a scăzut treptat, până la izolarea domnitorului român, care a fost înlăturat la 11 februarie 1866.
După înlăturarea lui Cuza, Napoleon III şi-a oferit oficiile de a media recunoaşterea prinţului Carol, venit la conducere la 10 mai 1866, ceea ce echivala cu un nou fapt împlinit.
Napoleon III, erou pentru români, personaj obscur pentru francezi
Pentru că mulţi politicieni români credeau în victoria Franţei, în nou-izbucnitul conflict cu Germania, în 1870, în România a avut loc o mişcare anti Carol, şi de susţinere a Franţei, la Ploieşti, numită Republica de la Ploieşti (în august 1870), oarecum în derâdere, întrucât niciun document creat de conspiratori nu a prevăzut această formă de guvernare. Revolta a fost repede potolită, iar instigatorii arestaţi şi la nicio lună achitaţi.
La 1 septembrie 1870, la Sedan, Napoleon III era înfrânt şi capturat de armatele germane, încheindu-se unificarea Imperiului German.
La 10 martie 1871, o nouă mişcare de protest de data aceasta împotriva serbării la Sala Slătineanu a zilei de naştere a Kaiserului Wilhelm I (implicit de simpatie faţă de împăratul Napoleon III, aflat în captivitate) a degenerat în violenţe, prinţul Carol decizând să adopte stratagema abdicării, spunând liderilor politici că va părăsi tronul. În cele din urmă, lucrurile au revenit la calm, la putere instalându-se un guvern conservator.
Împăratul Napoleon III va muri în 1873 (în acelaşi an cu A.I.Cuza), la puţin timp după eliberarea sa din captivitate.
Recomandările noastre
