Nadia Comăneci, vizită la Primăria Brașov. Marea campioană sprijină organizarea FOTE 2027

Nadia Comăneci, vizită la Primăria Brașov. Marea campioană sprijină organizarea FOTE 2027Nadia Comăneci. Sursă foto: Captură video

Marea campioană a gimnasticii mondiale, Nadia Comăneci, a fost prezentă la Brașov, unde a participat la o întâlnire cu reprezentanții autorităților locale și județene pentru discuții privind organizarea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027, anunță Primăria Brașov.

Nadia Comăneci, vizită la Primăria Brașov

Primăria Brașov a găzduit vizita Nadiei Comăneci, apreciată în întreaga lume pentru performanțele sale legendare. În cadrul întâlnirii, fosta mare sportivă a lăudat noua Sală Polivalentă din Brașov, o investiție importantă care urmează să devină un punct de referință pentru competițiile internaționale. Totodată, Nadia Comăneci a transmis sprijinul său pentru organizarea FOTE 2027 și a lăsat deschisă posibilitatea de a fi prezentă la evenimentul dedicat tinerilor sportivi europeni.

Brașov, gazda oficială a FOTE 2027

Tot în aceste zile, la Frankfurt, în cadrul Adunării Generale a Asociației Comitetelor Olimpice Europene, a fost semnat oficial contractul de organizare a competiției olimpice de iarnă pentru juniori – FOTE 2027. Documentul a fost semnat de primarul Brașovului, George Scripcaru, și de președintele EOC, Spyros Capralos, în prezența delegației române conduse de Mihai Covaliu.

„Este oficial, de acum trecem la următoarele etape ale organizării acestei competiții, una declarată de interes național de Guvernul României. (…) România va fi o gazdă excelentă pentru reprezentanții Mișcării Olimpice Europene!”, a declarat Mihai Covaliu, președinte COSR.

La rândul său, George Scripcaru, primarul Brașovului, a subliniat importanța investițiilor și a valorilor olimpice:

„În 2027, ne propunem să oferim nu doar o competiție de excepție, ci și o experiență de neuitat pentru toți participanții, voluntarii și vizitatorii noștri. (…) Festivalul Olimpic al Tineretului European de Iarnă este mai mult decât o competiție; este un prilej de a sărbători prietenia, respectul și excelența.”

Intalnire COSR

Intalnire COSR. Sursă foto: Facebook

Eveniment internațional în 6 localități din România

FOTE Brașov 2027 se va desfășura în luna februarie, iar întrecerile vor avea loc în Brașov, Predeal, Poiana Brașov, Cheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe și Râșnov. Competiția va include probe de schi alpin, schi fond, biatlon, snowboard, sărituri cu schiurile, patinaj artistic, short-track, hochei 5x5, hochei 3x3 și schi alpinism.

Delegația română, formată din George Scripcaru, Dan Ghiță, Mihai Covaliu, George Boroi și Florin Mișcă, a prezentat raportul de progres al proiectului și a încheiat evenimentul cu o fotografie de grup – un simbol al colaborării care va transforma Brașovul într-un centru al sportului olimpic european în 2027.

 

Ne puteți urmări și pe Google News