Nadal, învins de Alcaraz, după ce și-a anunțat retragerea: Am încercat doar să mă simt bine pe teren
- Mădălina Sfrijan
- 18 octombrie 2024, 11:20
Rafael Nadal a fost învins de Carlos Alcaraz la turneul demonstrativ de la Riad. După ce și-a anunțat retragerea din tenis, campionul a declarat că vrea să se simtă bine pe teren și nu mai pune presiune pe propria persoană.
Rafael Nadal a pierdut în fața compatriotului său
În urma turneului final al Cupei Davis, Rafael Nadal a făcut marele anunț. Campionul a decis să depună armele și să se retragă din lumea tenisului.
Joi , acesta a fost învins de Carlos Alcaraz, cu 6-3, 6-3, joi seara, la turneul din Arabia Saudită. După două seturi, jucătorul de a cedat și a acceptat înfrângerea în fața compatriotului său.
Relaxat pe teren
În vârstă de 38 de ani, spaniolul a recunoscut superioritatea lui Alcaraz, numindu-l un adevărat „animal” pe teren. În plus, jucătorul a mărturisit că a fost relaxat pe teren și că nu a mai purtat o presiune pe umeri.
„Nu am avut o presiune aici. Am încercat doar să mă simt bine pe teren. Ştiam că voi întâlni jucători care sunt într-o formă mult mai bună decât mine”, a spus el.
După de titluri de Mare Şlem câștigate, dintre care 14 la Roland Garros, Nadal s-a lăsat învins de tânărul său compatriot.
Nadal a acceptat înfrângerea
În prezent, Carlos Alcaraz este numărul doi la nivel mondial și a reușit să îl învingă în două seturi pe campion.
Potrivit acestuia, nu a „fost un moment confortabil" să îl surclaseze pe adversarul aflat la un pas de retragere. Totodată, Alcaraz a declarat că și-a dorit această victorie.
„Dar evident, îmi doream să câştig", a adăugat jucătorul de tenis.
Sâmbătă, în turneul demonstrativ de la Riad, legendarul spaniol se va întâlni cu un alt campion. Acesta se va duela cu sârbul Novak Djokovic, învins la rândul său de Jannik Sinner. Italianul a reușit să atingă victoria în trei seturi, 6-2, 6-7 (0/7), 6-4, în prima semifinală a turneului
„Ne-am întâlnit de foarte multe ori, deci va fi foarte amuzant să jucăm unul contra celuilalt pentru ultima oară”, a declarat Nadal.