Multinaționalele intră în vizorul autorităților. Amenzi imense pentru încălcarea legii

Multinaționalele intră în vizorul autorităților. Amenzi imense pentru încălcarea legii

Companiile străine care activează în România, care încalcă legile concurenței, vor fi amendate cu sume ce vor fi stabilite în funcție de cifrele de afaceri realizate la nivel mondial.

Reglementări privind despăgubirile

De asemenea, actul normativ prevede acțiunile care trebuie întreprinse  în vederea despăgubirii pentru cazurile de încălcare a dispozițiilor legislației în materie de concurență, respectiv modul în care se pot recupera în instanţă prejudiciile în cazul unui cartel sau al unui abuz de poziţie dominantă.

„Şi până acum cei care se consideră victimele unor astfel de fapte anticoncurenţiale se puteau adresa instanţei pentru a obţine despăgubiri. Noutatea este că, de acum înainte, ei pot folosi decizia Consiliului Concurenţei, nu mai trebuie să dovedească încălcarea legii. În plus, ei pot folosi dovezile strânse de Consiliul Concurenţei, iar noi suntem obligaţi să le punem la dispoziţie aceste dovezi”, a precizat Bogdan Chiriţoiu.

În noua legislaţie a fost preluată şi o recomandare a Comisiei Europene, bazată pe un studiu al Executivului comunitar, potrivit căreia formarea unui cartel provoacă prejudicii constând în creşterea preţului produselor sau serviciilor cu 20%.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Astfel, prezumăm că preţul a crescut cu 20% în urma unui cartel şi devine sarcina celor care au format cartelul să dovedească dacă a fost mai puţin. Am introdus această prevedere întrucât este foarte greu pentru o instanţă să dovedească prejudiciul. În schimb, în ceea ce priveşte abuzul de poziţie dominantă, prezumăm existenţa unui prejudiciu, dar este la latitudinea celui care cere despăgubiri să demonstreze dimensiunea prejudiciului”, a mai spus preşedintele Concurenţei.