Moștenirea pisicii Tama. Cum o succesiune felină a salvat o linie ferată din Japonia

Moștenirea pisicii Tama. Cum o succesiune felină a salvat o linie ferată din JaponiaSursă foto: www.gov-online.go.jp

Pe linia Kishigawa a Wakayama Electric Railway, o stație mică japoneză a devenit celebră în întreaga lume datorită unei prezențe neobișnuite, o pisică calico ce este șef de gară. Kishi Station a început această tradiție acum aproape două decenii, când Tama, prima„șefă felină”, a atras turiști și a contribuit la relansarea stației. După moartea sa în 2015, Tama a fost venerată ca o zeiță, cu un altar dedicat chiar pe peron. Astăzi, moștenirea sa continuă prin succesoarele sale adorabile, iar recent, o nouă pisică pe nume Yontama a fost numită oficial a treia șefă de gară felină.

Tama, pisica care a redat viață stației Kishi

Linia Kishigawa, care traversează sate și câmpuri din Wakayama, operează trenuri tematice inspirate de specialitățile locale, precum căpșunile și prunele murate, dar și un tren dedicat Tamei cu imagini ale faimoasei pisici-șef de gară. Povestea a început la sfârșitul anilor 1990, când o pisicuță calico pe nume Tama, care nu avea stăpâni, trăia în apropierea stației Kishi, ultima din cele 14 opriri ale liniei de 14,3 km, potrivit gov-online.go.jp

Pisica obișnuia să primească afecțiunea călătorilor, iar aspectul și comportamentul său blând au făcut-o rapid populară, câștigând titlul afectuos de „șefă de gară” al stației .La mijlocul anilor 2000, linia ferată se confrunta cu scăderea numărului de pasageri și cu probleme financiare, iar stațiile au rămas neutilizate în 2006. Situația s-a schimbat când Mitsunobu Kojima, actualul președinte al Wakayama Electric Railway, a fost rugat să schimbe linia.

Îndrăgostit de Tama, Kojima a adoptat pisica, i-a comandat o șapcă specială și, în ianuarie 2007, a numit-o oficial „Șefă de gară a stației Kishi”, devenind astfel prima pisică-șef de gară din Japonia și simbol al redresării liniei feroviare.

Simbolul unei linii ferate japoneze

În calitate de șefă de gară, Tama a devenit imaginea oficială a liniei ferate, apărând în materiale promoționale și în mass-media. Pisica își îndeplinea și atribuțiile „pe teren”, întâmpinând pasagerii fie de pe o masă amplasată lângă porțile de bilete, fie din spatele geamului biroului său, un vechi ghișeu de bilete transformat într-un mic oficiu dotat cu litieră și culcuș.

Popularitatea sa printre călători și angajați a condus la comanda unui portret pictat, expus alături de numeroase fotografii în magazinul de suveniruri al stației, unde vizitatorii pot achiziționa diverse obiecte cu tema lui Tama, de la insigne și brelocuri până la bomboane branduite.

Yontama, succesoarea Tamei, pisica șef de gară din Japonia

Yontama, succesoarea Tamei. Sursă foto: X.com

În loc de salariu, Tama primea toate alimentele necesare, iar în 2008 a fost promovată la rangul de „super-șefă de gară” și chiar decorată de guvernatorul prefecturii. Pentru această ceremonie, i s-a confecționat o mantie ceremoniale albastru închis cu dantelă albă la gât, iar vestea despre Tama a atras mii de turiști la mica stație cu un singur peron, transformând-o într-o atracție locală recunoscută la nivel național și internațional.

Moștenirea lui Tama continuă pe linia Kishigawa

Trenurile Tamaden, operate pe linia Kishigawa, poartă și acum amprente și 101 ilustrații cu Tama, surprinsă în ipostaze jucăușe, în timp ce fața trenului este decorată cu mustăți. Interiorul păstrează pardoseli din lemn și rafturi cu cărți pentru copii, iar la fiecare oprire mieunatul Tamei  se aud prin sistemul de PA, un element sonor care amintește vizitatorilor de fostul șef de gară.

Aceste trenuri tematice continuă tradiția începută de Tama și contribuie la atragerea turiștilor de toate vârstele, consolidând rolul pisicilor în revigorarea liniei feroviare. Tama a murit în 2015, la vârsta de 16 ani, după ce apăruse în numeroase emisiuni TV, reviste și ziare japoneze. Mii de oameni i-au adus flori și conserve de ton la înmormântare. Ea a fost venerată ca „Șefa de gară eternă” și transformată într-o zeiță a căii ferate, cu un altar dedicat pe peronul stației Kishi.

Yontama, a treia șefă de gară felină de la Kishi Station

O pisică pe nume Yontama a fost numită oficial miercuri a treia șefă de gară felină a stației Kishi Station, continuând o tradiție de aproape două decenii, care a susținut relansarea turistică și financiară a liniei. Ceremonia de numire a avut loc la stația Kishi, în orașul Kinokawa, unde președintele companiei, Mitsunobu Kojima, i-a așezat pisicii o medalie gravată cu titlul de „șef de gară”, moment întâmpinat cu aplauze, în cadrul căruia a fost prezentat și noul „ucenic” felin, Rokutama.

Yontama o înlocuiește pe Nitama, a doua șefă de gară felină, care a murit în noiembrie anul trecut și a primit titlul onorific pentru contribuția sa la promovarea liniei. Mitsunobu Kojima a declarat că speră ca Yontama să conducă linia într-o perioadă dificilă pentru căile ferate locale, afectate de declinul demografic și migrarea populației către marile orașe.

14