Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Moscova: încăierarea pe resurse
Moscova: încăierarea pe resurse

Moscova: încăierarea pe resurse

Exodul. Ziua 200: militarii ucraineni ajung la bornele de frontieră, în localitatea Hoptivka. Tot ceea ce Armata rusă a câștigat, cu preț de sânge, prin șase luni de lupte, a pierdut în șase zile.

Prăbușirea frontului la Harkov provoacă un exod al populației rusofone din Donbass. A început chiar de luni, când peste 16 mii de cetățeni, posesori de pașapoarte rusești, au plecat din ”republicile populare” ale Donbass-ului, fugind în Rusia.

De atunci, zi de zi, 16 – 17 mii au trecut spre Rusia prin punctele de control din regiunea Rostov. Situația e de două ori neplăcută pentru Regimul Putin: dispare pretextul etnic care a dus la declanșarea războiului și, în plus, refugiații diseminează rapid veștile proaste de pe front, pe care Guvernul încearcă să le treacă sub tăcere.

Fiesta. Duminică, Moscova sărbătorea cu focuri de artificii, în timp ce numărul refugiaților trecuse deja de 116.000. Iar președintele Vladimir Putin se afla într-un parc din Moscova, inaugurând un bâlci: „Este foarte important ca oamenii să se poată relaxa cu prietenii și familia”. Este atitudinea obișnuită a Regimului Putin: negarea totală. Care război? În Ucraina nu e niciun război. Care victime civile? În Ucraina nu există victime civile. Care prăbușire a frontului? Nu există așa ceva, e o ”regrupare de forțe”.

Negând existența problemei, nu o rezolvi – ci pur și simplu renunți să o gestionezi. Dar domnul Putin are o soluție și pentru asta. Format în regimul sovietic, a fost de tânăr învățat: ”Cadrele rezolvă totul”. Cum spunea Tovarășul Stalin.

După momentul de presă, președintele s-a reîntors la biroul său de sub Kremlin și a semnat decretul de demitere a generalului-locotenent Roman Berdnikov, comandantul Districtului Militar Vest. Fusese numit la 26 august, deci avea 16 zile la comandă când ucrainenii au rupt frontul. Și fiind pus pe treabă, domnul Putin a demis și mare parte din Statul Major al Districtului Vest. După care, pentru a-și marca mai apăsat nemulțumirea, s-a retras la palatul său de la Soci, refuzând să participe la întâlnirile prin sistemul de teleconferință cu generalii de pe front.

Reglarea de conturi. La 5 august 1943, din ordinul lui Stalin, pentru prima dată o victorie militară – eliberarea orașului Belgorod – a fost sărbătorită la Moscova cu focuri de artificii. La 11 septembrie 2022, din ordinul lui Vladimir Putin, pentru prima dată o înfrângere militară – căderea frontului rusesc la sud-vest de Belgorod – a fost sărbătorită la Moscova cu focuri de artificii. Evident că decizia de a sărbători, în timp ce mii de militari ruși fug din fața trupelor ucrainene, a stârnit controverse, în special în medii naționaliste.

Primul care s-a activat a fost faimosul blogger Ghirkin, cu zeci de mii de urmăritori, pe care îl citează chiar și Agenția de presă REUTERS. Potrivit OVD-Info, un grup independent care monitorizează politica represivă a autorităților, în Rusia, de la începutul invaziei, 16.437 de persoane au fost arestate sau reținute pentru activism împotriva războiului. Dar nimeni nu se atinge de Ghirkin, fiindcă este ofițer FSB/KGB, iar ce zice dânsul exprimă poziția oficioasă a serviciilor secrete, din rândul cărora provine chiar domnul Putin.

Încă de pe vremurile staliniste, serviciul secret intern (numit succesiv CK, GPU, OGPU, NKVD, MVD, KGB, azi FSB) s-a poziționat în rivalitate mocnită cu Armata rusă și serviciul de informații militar (GRU, azi RU). Această rivalitate a fost încurajată de stăpânii succesivi de la Kremlin, care astfel puteau dormi liniștiți: dacă militarii ar fi urzit vreo lovitură de Stat, kaghebiștii i-ar fi dat de gol. Și viceversa. Acest echilibru subtil a fost însă dat peste cap de venirea la putere a lui Vladimir Putin, provenit din medii KGB.

Ca urmare, domnul Putin a așezat în fruntea Armatei ruse oamenii săi de încredere, care s-au pus pe reforme. Prima reformă a fost limitarea drastică a atribuțiilor serviciului de informații militar, GRU. Evident, atribuțiile au fost preluate de serviciul secret intern, FSB/KGB. Sub pretextul că, la Kabul, acum 40 de ani, echipele Spețnaz ale KGB și GRU s-au măcelărit între ele, ca urmare a unei confuzii, la Kiev, în februarie, misiunea de a pune stăpânire prin surprindere pe aeroporturile Kievului, deschizând drum desantului aerian, a fost încredințată FSB/KGB. Care a ratat-o. De atunci, ofițerii FSB/KGB acuză ofițerii GRU/RU că au furat fondurile destinate recrutării de trădători ucraineni, și viceversa.

Deci, conducerea FSB/KGB, încearcă să profite în acest moment de furia președintelui Putin, pentru a regla definitiv conturile cu rivalii de la GRU/RU. Ca urmare, ofițerul FSB/KGB Ghirkin a ieșit pe blog, cerând demiterea și chiar … executarea ministrului Apărării, ”mareșalul de carton” Serghei Șoigu. Faptul că lt. col. Ghirkin nu a acționat de capul său e probat: imediat, solicitarea sa de împușcare a conducerii Armatei ruse a fost reluată, pe Canalul 1 al Televiziunii de Stat ruse, de principalul propagandist al Kremlinului, Volodimir Soloviov. În viziunea dânsului,  împușcarea lui Șoigu nu este suficientă, trebuie împușcați toți comandanții militari ruși care au permis contraofensiva ucraineană. Ca în 1937-1938, când Stalin a executat cam toată conducerea Armatei Roșii.

Destabilizarea. Pentru a fi mai convingător, corul kaghebiștilor a început să evoce iminenta destabilizare a Statului, în cazul în care șefii Armatei nu sunt imediat executați. În opinia lui Ghirkin, „tăcerea Ministerului rus al Apărării este o trădare a militarilor ruși care au luptat și încă luptă în Ucraina”. În opinia ofițerului FSB/KGB, ”acești trădători” – adică, conducerea Ministerului Apărării – trebuie trimiși în fața plutonului de execuție. Dacă nu, această înfrângere va destabiliza regimul, fiind echivalentul înfrângerii de la Mukden, din războiul ruso-japonez, care a declanșat Revoluția din 1905 din Rusia.

Mai neliniștitor: chiar și fidelul aliat al Kremlinului, liderul colaboraționist cecen Ramzan Kadîrov, a trecut la amenințări directe la adresa Ministerului Apărării. într-un mesaj vocal de 11 minute postat pe aplicația de mesagerie Telegram, liderul cecen a declarat că „dacă astăzi sau mâine nu se fac schimbări în desfășurarea operațiunii militare speciale, voi fi obligat să merg la conducerea țării pentru a explica situația de pe teren”. Kadîrov, ale cărui relații cu FSB/KGB sunt de notorietate, se află într-un conflict mocnit cu comandanții militari ruși, refuzând în repetate prilejuri să se subordoneze generalului Berdnikov și Districtului Militar Vest, sub a cărui comandă ar trebui să acționeze în Ucraina.

Această confruntare fățișă între Ministerul Apărării și FSB/KGB a neliniștit profund clasa politică rusă. Neliniștea s-a răspândit chiar și în parlamentul rus, atât de obedient de obicei. Serghei Mironov, liderul ”Partidului Vieții” (opoziția de mucava), a afirmat pe Twitter că petrecerea de la Moscova „ar trebui anulată, având în vedere situația militară”.

La acel moment, petrecerea începuse deja, iar domnul Putin nu mai avea cum să golească străzile. Riscul era dublu. Pe de-o parte, grupuri ultra-naționaliste manevrate de Ghirkin și alții asemenea lui ar fi putut ataca militarii, sau profana monumentele militare din zona Pieței Roșii, dând semnalul unei răzbunări colective, unei răscoale împotriva „celor care trădează pe militarilor ruși care au luptat și încă luptă în Ucraina”. De aceea, Garda Națională, subordonată președintelui, a închis centrul cu camioane parcate bară la bară.

Pe de altă parte, atacată de provocatorii extremiști, Armata ar fi putut riposta – ceea ce ar fi transformat răscoala în revoluție. Exact ca la 22 ianuarie 1905, când manifestanții conduși de predecesorul lui Ghirkin, un anume Gheorghi Gapon, tot agent al serviciului secret intern, s-au îndreptat spre Palatul de Iarnă al țarului – iar Garda Imperială a tras în plin, amorsând Revoluția. Exact ca la Timișoara, în decembrie 1989.

De aceea, sărbătorirea de la Moscova s-a desfășurat cu măsuri de securitate fără precedent. Chiar și acum, peste tot prin Capitală staționează mașini și vehicule blindate ale Gărzii Naționale, cu gardiști înarmați. Iar una dintre centurile Capitalei este blocată: o puternică grupare mobilă a Gărzii Naționale e desfășurată acolo, gata să folosească magistrala circulară pentru a interveni în orice punct ar apărea ”provocări”.

Mobilizarea. Dar nu de moscoviți ar trebui să se teamă domnul Putin! În ultimele zile, pe măsură ce situația de pe front s-a înrăutățit, tot mai mulți militanți naționaliști îi cer președintelui rus să trimită mai multe trupe în Ucraina, să declare mobilizarea generală.

Spre exemplu, într-un mesaj re-publicat pe Telegram, cunoscutul corespondent de război Semion Pegov a calificat petrecerea de la Moscova ca la ”o blasfemie” și a condamnat la refuzul Regimului Putin de a începe un război pe scară largă drept „schizofrenic”. Și, evident, a fredonat și melodia kaghebistă a revoluției iminente: „Fie Rusia va deveni ea însăși prin nașterea unei noi elite politice… fie va înceta să mai existe”.

Zvonurile privind iminența decretării legii marțiale și a mobilizării generale au fost alimentate și de declarațiile ambigue ale șeful adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, fostul președinte și prim-ministru Dmitri Medvedev: „Actuala poziție de negociere a Rusiei cu privire la Ucraina nu este decât o încălzire pentru copii, curând vom cere regimului de la Kiev capitularea totală!” Iar situația a devenit și mai serioasă luni, când purtătorul de cuvânt al președintelui Putin a refuzat să răspundă întrebărilor presei, privind iminența decretării legii marțiale și a mobilizări generale, îndrumând jurnaliștii să pună această întrebare Ministerului Apărării. Care, la rândul său, a activat propriile contacte în mediul politic, pentru a calma situația: la 12 septembrie, președintele Comisiei Consiliului Federației pentru Protecția Suveranității Statului Rus, senatorul Andrei Klimov, a declarat presei că „Nu există semne de mobilizare militară în Rusia. Nu observ semne ale unei astfel de nevoi, și nici a introducerii legii marțiale”.

Riscurile. Luni, 12 septembrie, comentând în fața presei zvonurile privind iminența mobilizării generale, generalul Igor Konaşenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Moscova, a avut o scăpare stranie: „asta ar dori dușmanii noștri să facem”.

Dar de ce s-ar teme Ministerul Apărării de la Moscova de mobilizarea generală? Datorită aspectului etnic al situației. Federația Rusă cuprinde 193 de grupuri etnice, dar de departe etnicii ruși sunt majoritari: 77%. Însă ajunge să privești știrile privind războiul din Ucraina ca să constați că, pe front, situația este exact inversă: trei sferturi, dacă nu și mai mult, din militarii care apar în imagini sunt caucazieni (ceceni, osetini și inguși), siberieni (buriați, iakuți și kalmîci) sau de origine etnică turcică (bașkiri, ciuvaiși etc.).

Ofițerii superiori sunt mai toți de etnie rusă, dar grosul trupelor ”rusești” pare a fi constituit, în majoritate, din grupuri etnice minoritare care, luate împreună, nu reprezintă nici 5% din populația Rusiei. Practica este bine cunoscută istoricilor militari: încă din vremea Țarilor, carnea de tun era recrutată preponderent din rândul etniilor non-slave, care pe fondul neîncetatelor războaie imperiale, au fost ”ajutate” să ajungă minoritare.

Iar modul în care comandanții ruși tratează militarii originari din alte regiuni este la fel de bine cunoscut. Nu numai etnicii minoritari, ci chiar etnicii ruși din republicile-satelit sunt considerați ”forțe consumabile”. Spre exemplu, zilele trecute trupele ruse au evacuat orășelul Svatov din regiunea Lugansk, dar au ”uitat” să-i anunțe și pe voluntarii din Donbass, care au fost lăsați în urmă – ca prin sacrificiul lor să-i întârzie pe ucraineni.

La fel, în ajunul contraofensivei ucrainene, comandamentul trupelor ”ruse” din Regiunea Herson s-a relocat pe malul stâng al Niprului, lăsându-și subordonații – trupe alcătuite preponderent din milițiile așa-numitelor «DPR» și «LPR», precum și civilii mobilizați în Donbass – să se descurce cum vor putea. Evident, cu sprijinul cecenilor lui Kadîrov, al căror aport este esențial. Fiindcă, cei rămași pe malul drept își dau seama că sunt sacrificați, iar oamenii lui Kadîrov trebuie să-i mâne la luptă, amenințându-i cu moartea.

Este clar că această situație a contribuit din plin la „colapsul moral masiv” prin care observatorii militari occidentali explică situația din Ucraina. Iar vestea tratamentului la care sunt supuși militarii care n-au avut norocul să se nască în Rusia europeană s-a răspândit printre trupele încă netrimise pe front, astfel încât Ministerul rus al Apărării a fost nevoit să suspende trimiterea de unități noi, deja formate, pe teritoriul Ucrainei. Marea problemă e că, pe fondul acestui tratament discriminator și a neîncrederii în capacitatea comandamentului, tot mai mulți voluntari încearcă să rezilieze contractul, înainte de a fi trimiși pe front. Conform legilor Rusiei, în această situație ei riscă să fie … dați afară. Dar dacă ajung pe front și încearcă să demisioneze, riscă închisoarea.

Etnicii minoritari din Caucaz, Siberia și Extremul Orient știu bine că recrutările suplimentare (peste 130.000) prevăzute de decretul recent semnat de președintele Putin pe ei îi privesc în principal, și mai puțin pe rușii din partea europeană a Federației. Iar acestea sunt grupuri etnice relativ restrânse, asupra cărora pierderile înregistrate în Ucraina au avut deja un efect puternic. Cunoscând aceste realități, Ministerul Apărării de la Moscova pe bună dreptate apreciază că declararea legii marțiale și a mobilizării generale „ar face jocul dușmanilor”, inducând o stare de instabilitate greu de gestionat.

Influencerii  FSB/KGB care sugerează insistent, chiar ultimativ declararea legii marțiale și a mobilizării generale cunosc aceste aspecte. Știu bine că, dacă președintele Putin urmează sugestia lor, mobilizarea se va transforma într-un fiasco care ar compromite definitiv conducerea Armatei ruse. Ceea ce lor, kaghebiștilor, le va permite să preia definitiv și total controlul asupra Ministerului Apărării, și mai ales asupra amplelor resurse materiale și bugetare ale acestuia, pe care dânșii – kaghebiștii – le jinduiesc de mult. Fiindcă, oricum se va încheia războiul, în anii următori Kremlinul va consacra cea mai mare parte a bugetului refacerii Armatei, iar porția FSB/KGB va fi corespunzător mai mică.

Aliații. Zilele acestea va avea loc summitul Organizației pentru Cooperare de la Shanghai, în orașul Samarkand din Uzbekistan. Aureolat de … înfrângerea de la Harkov, președintele Putin va trebui să facă față îngrijorării vecinilor din Asia Centrală. În Federația rusă s-au născut și trăiesc 648.000 de kazahi, 290.000 uzbeci și 200.000 tadjici – iar coetnicii de dincolo de frontierele Rusiei nu pot privi nepăsători perspectiva ca o bună parte dintre aceștia să ajungă, în caz de mobilizare generală, pe post de carne de tun în Ucraina.

Iar această perspectivă, care deschide posibilitatea unei unde de instabilitate în Asia Centrală, nu corespunde nici vederilor Chinei. În mod grăitor, înainte de a se întâlni cu președintele Putin la Samarkand, președintele chinez Xi Jinping va face o escală cu caracter de vizită de Stat în Kazahstan. Adică exact acea țară despre care mai deunăzi fostul președinte și prim-ministru Dmitri Medvedev afirma că ”nu este Stat”. E de așteptat ca unul dintre subiectele pe care președintele chinez le va aborda cu omologul său kazah să fie tocmai relațiile problematice cu Rusia. Fiindcă, dacă ar fi fost altfel, o simplă întâlnire sino-kazahă la Samarkand ar fi fost suficientă pentru analiza stadiului relațiilor bilaterale.