Monica Tatoiu s-a "vindecat" de cancer cu produse apicole. Credeţi în tratamentele naturiste?

Monica Tatoiu s-a "vindecat" de cancer cu produse apicole. Credeţi în tratamentele naturiste?

Monica Tatoiu susţine că s-a vindecat de cancer la sân cu o reţetă naturistă, ce conţine lăptişor de matcă, miere de salcâm şi polen. Fosta directoare a Oriflame susţine că nu a luat medicamente toată viaţa şi a refuzat mult timp, după ce a aflat că suferă de cancer, să facă chimioterapie şi să se opereze.

A mărturist că are mai multă încredere în Dumnezeu decât în medici şi este convinsă că se va vindeca cu ajutorul rugăciunilor. 

"Eu nu am luat medicamente în viaţa mea, deci din întâmplare tratamentul acesta s-a mulat pe mine. Dacă am febră, beau whisky cu apă şi cu zahăr, apă fierbinte, dacă transpir, îmi ţin picioarele în apă cu sare şi mănânc pâine prăjită cu usturoi Am învăţat de la tata, care e medic", a declarat aseară la emisiunea "Naşul", difuzată de postul B1 şi moderată de Radu Moraru.   "Doctorii noştri, Şcoala de Medicină Europeană în general,  cred că deţin adevărul universal. Ori, când am fost în America, la prima consultaţie, doamna doctor mi-a spus poate să fie asta sau asta, să vedem. E un alt tip de tratament al pacienţilor noştri. Şi ştiţi de ce? Pentru că doctorii sunt traşi la răspundere atunci când dau un diagnostic greşit. La noi aţi auzit de un astfel de caz?...Toţi s-au întors în sistem", a mai spus revoltată femeia de afaceri. "Este periculos ca o persoană ca doamna Tatoiu să lanseze aşa idei" Medici care tratează cancerul şi pacienţi care au trecut prin această experienţă au însă reticenţe în a afirma că tratamentele naturiste pot vindeca o astfel de boală. Medicul oncolog Florin Băcanu crede că "niciun tratament homeopatic, naturist, nu a vindecat şi nu va vindeca niciodată cancerul. Nu am avut niciun astfel de caz în toată experienţa mea. Cine susţine că s-a vindecat de cancer cu o reţetă miraculoasă, ori nu a fost diagnosticat corect, ori, pe lângă tratamentul naturist, a suferit şi intervenţii chirurgicale, sau alte proceduri, chimiterapie. Este trist cum oamenii cheltuie bani pe aşa-zise soluţii salvatoare".

Cezar Irimia, preşedinte al Asociaţiei Bolnavilor de Cancer spune că dacă acea soluţie pe bază de lăptişor de matcă ar putea să vindece cancerul, atunci nu ar mai exista bolnavi  care să coste statul român. Nu sunt împotriva medicinei homeopate, atât timp cât este folosită ca adjuvant al medicinei alopate, clasice. Este periculos ca o persoană atât de cunoscută ca doamna Tatoiu să lanseze aceste idei, pentru că mii de oameni ar putea renunţa la tratament şi automat la viaţă. Au existat la noi în asociaţie bolnavi care au suferit de cancer în formă incipientă şi care au renunţat la tratamentul alopat, bazându-se exclusiv pe cel naturist. Din nefericire, au murit".   Chirurgul Narcis Copcă, care a operat mulţi pacienţi cu forme de cancer diverse e mai puţin sceptic. "Faptul că pot exista vindecări spontane cu tratamente paramedicale nu este imposibil, iar literatura de specialitate nu infirmă acest lucru.  Am cunoscut acum zece ani o persoană care vindeca specatculos pacienţii doar privindu-i, iar acest lucru m-a pus pe gânduri.  Astăzi sunt sceptic, deoarece există foarte mulţi şarlatani care profită de oameni. Personal, ca medic şcolit  la Şcoala de Medicină Europeană, nu voi recomanda pacienţilor mei astfel de tratamente naturiste, dar nu înseamnă că exclud posibilitatea vindecării "miraculoase".

Ne puteți urmări și pe Google News

Credeţi în reţeta folosită de Monica Tatoiu pentru a vă vindeca de cancer?

CITIŢI ŞI:

Ţânţăreanu şi Sandu conduc la pauză în meciul cu cancerul  Cât de bune sunt remediile naturiste în lupta cu cancerul?