Femeia care nu-l va ierta niciodată pe Petre Roman

Femeia care nu-l va ierta niciodată pe Petre RomanSursa foto: Arhiva EVZ

Ruptura dintre Catinca și Petre Roman a avut loc în urmă cu ceva timp, iar motivele care au dus la această situație nu au fost dezvăluite niciodată public. Totodată, relația dintre Catinca și Oana Roman nu a fost niciodată una armonioasă și apropiată.

Catinca Roman a decis să își deschidă sufletul și a menționat că ea nu s-a simțit niciodată iubită de tatăl ei vitreg, care îi reamintea mereu că nu este fata lui. Potrivit acesteia, Petre Roman le-a manipulat atât pe ea, cât și pe sora ei, pentru a-i fi mai ușor să se despartă de mama lor, Mioara Roman.

Când s-a produs ruptura dintre Catinca și Petre Roman

În prezent, Catinca Roman păstrează în continuare resentimente față de tatăl ei vitreg, Petre Roman, pe care nu-l poate ierta pentru felul în care s-ar fi folosit de ea în momentul divorțului de Mioara Roman. Această situație a lăsat-o profund rănită, mai ales că Petre Roman a rupt complet orice legătură cu familia.

Eu cu Petre Roman nu am mai vorbit niciodată de atunci. Dupa ce a plecat de acasă, ne-am mai văzut doar o dată la nunta Oanei, însă doar de la distanță. Nu ne-am vorbit nici atunci. Dar, ce poți să mai zici că nici Oana nu-și cunoaște fratele vitreg?! El a tăiat orice fel de legătură cu noi, a fost decizia lui, nu l-a influențat Silvia.

El s-a supărat pe mine după ce am avut o discuție lungă la telefon. I-am spus atunci că eu am fost folosită drept tampon între el și mama. M-am simțit folosită, manipulată, totul ca să-i ușurez lui treaba cu mama”, a dezvăluit Catinca.

Catinca Roman

Sursa: Facebook

Catinca este supărată și acum pe tatăl ei vitreg

Catinca a fost profund afectată de modul în care s-a produs despărțirea dintre Petre Roman și Mioara Roman. După 30 de ani de căsnicie, fostul politician a decis să divorțeze de Mioara și să se căsătorească cu Silvia Chifiriuc, o cântăreață cu 25 de ani mai tânără decât el.

Aceasta spune că și acum este supărată pe tatăl ei vitreg pentru că a lăsat-o singură pe mama ei. „Sunt supărată nu neapărat pentru că a părăsit-o, ci mai mult pentru modul în care a părăsit-o. Ne-a manipulat  pe mine, și pe sora mea, ca să-i ușurăm lui situația cu mama.

A fost un șoc pentru că ea, căci și-a sacrificat viața și cariera pentru el! S-a folosit de noi până în ultima clipă ca să-și vadă el interesul.

Cu 15 ani înainte de Revoluție, mama era stâlpul casei, ea câștiga foarte mulți bani! El ne-a pus atunci în fața faptului împlinit, la fel a făcut și la Revoluție. Noi nu am știut nimic, ne-am trezit cu el la televizor. Mama a făcut doi pași în spate după ce a fost părăsită, în loc să-și vadă de viața ei”, a mai spus designerița.

Catinca Roman a vorbit în emisiunea Cristinei Șișcanu, de la Metropola TV, și despre relația dintre ea și Oana Roman, menționând că nu s-au înțeles niciodată și că sunt temperamente total diferite.