Momentul capturării lui Lepa. Ucigașul polițistului din Recaș, viteaz cu pistolul la cingătoare, se plânge ca o mironosiță și joacă teatru I VIDEO
- Georgeta Petrovici
- 4 iunie 2019, 11:01
Momentul arestării lui Ionel Marcel Lepa e epic. Într-o înregistrare de câteva minute se vede cum bărbatul joacă um teatru demn de Oscar, în fața mascaților. Mai întâi se dă rănit, lenșinat aproape, ca în final să facă pe el de frică.
Ionel Marcel Lepa a fost capturat marți dimineață, în casa unui prieten, în comuna Remetea Mare, nu departe de Timișoara. Întins, cu pistolul Zastava pus într-o borsetă legată în jurul brâului, așa l-au găsit oamenii legii pe ”haiduc”. Mai avea în borsetă muniție și câteva tablete de Fiobilin, medicament pentru fiere.
Imediat ce a fost imobilizat a început reprezentația. Lepa a uitat vitejia și aproape a leșinat în fața mascaților, părea că nu se poate ridica, în timp ce, pentru atmosferă, văzând că se filmează, prietenul său striga ”Nu mai dați, au!”.
Ridicat de doi polițiști, Lepa e dus pe o canapea, și i se cere să își spună numele și alte date personale, conform procedurii de identificare, timp în care acesta continuă reprezentația, respirând greu, oftând din toți rărunchii, de parcă ar fi fost în travaliu. Un moment ”emoționant” e acela în care e întrebat dacă mai are armament asupra sa, iar infractorul lasă capul în pământ, candid.
Când însă a înțeles că nu mai are scăpare și că va intra din nou în pușcărie, marele criminal recidivist s-a scăpat în pantaloni.
Era să omoare un om pentru două canistre cu motorină
Amintim că duminică după-amiaza bărbatul a tras asupra unor polițiști din Recaș, pe unul împușcându-l mortal în gât și piept, pe celălalt doar rănindu-l superficial, la picior. Ionel Marcel Lepa are 47 de ani, este din Cotul Mic, Lugoj, și e recidivist. Polițiștii îl căutau deoarece pe numele său era emis um mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, de 4 ani și opt luni pentru tentativă de tâlhărie calificată, plus un rest de pedeapsă de 1.486 de zile. În 2014 a înjunghiat cu briceagul un fermier de la care voia să fure niște canistre cu motorină. ”Acţiunea inculpatului a produs un rezultat grav, deşi motivul săvârşirii infracţiunii a fost sustragerea unor bunuri cu o valoare relativ redusă. Aceste aspecte denotă periculozitatea inculpatului, care nu a ezitat şi a lovit partea civilă, cu cuţitul, pentru a nu fi prins, deşi valoarea bunurilor pe care încercase să le sustragă era relativ mică”, se arată în sentinţa de condamnare a lui Lepa.
Recidivist cu zeci de fapte grave la activ
Lepa a comis la viața lui tâlhării și furturi, a condus fără permis, a ucis. Are, conform cazierului, zeci și zeci de infracțiuni comise, de la furturi și furturi calificate la infracțiuni rutiere (conducere fără permis), tâlhării și tâlhării calificate, până la o ucidere și o evadare. A reușit atunci să se ascundă de oamenii legii luni bune. Iar după încarcerare, și creșterea pedepsei, a reușit să obțină eliberarea condiționată, cu un rest de peste 4 ani. În trecut a fost condamnat și pentru ucidere din culpă.
În cazul de față, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus efectuarea în continuare a urmăririi față de suspect ”sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj (în varianta omorului calificat comis asupra unui polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu), nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept, toate aflându-se în concurs real și în stare de recidivă postcondamnatorie”.
În prezent, Lepa se află internat într-o unitate spitalicească, urmând a fi adus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș în momentul în care va permite starea de sănătate a acestuia. Acesta necesită îngrijiri medicale întrucât a fost rănit de focurile trase de unul din polițiștii care l-au urmărit, duminică. Potrivit chestorului general Ioan Buda, șeful Poliției Române, au fost trase 36 de focuri de armă.