Moment istoric la Curtea Regală. Gestul a fost repetat după aproape un secol. „Nu, încă pot”
- Lucian Ionescu
- 10 iulie 2019, 20:00
În timpul recentei vizite la Institutul de botanică din Cambridge, în sudul Marii Britanii, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, în vârstă de 93 de ani, a uluit asistenţa. Majestatea Sa a vrut să sădească singură un pom fără să fie ajutată de nimeni.
Hotărâtă să planteze cu mâna ei pomul, regina i-a dat uneia dintre doamnele de onoare să-i ţină geanta şi s-a pus pe treabă. A pus mâna pe lopată şi să-a dus treaba la bun sfârşit. „Nu, nu, încă pot să pun un pom în pământ", a spus regina celor care au vrut să o ajute la sădirea pomului.
„Nu cred să mai fi plantat până acum unul dintre aceştia", a recunoscut suverana.
În acelaşi loc, bunicii Elisabetei a II-a, regele George şi regina Maria, au plantat un dud în timpul vizitei lor din 1921.
Pentru a evita ca regina să planteze singură pomul, un arbust, directoarea centrului Tina Barsby, i-a propus acesteia să-l lase pe preşedintele institutului, Jim Godfrey, să facă întreaga muncă.
Suverana Marii Britanii şi-a continuat ziua cu un dejun privat la Queen's College University din Cambridge, pe care îl patronează, înainte de a vizita spitalul local.