De ceva vreme umblă zvonul că, pentru a ieși din impasul militar în care singur s-a băgat, Kremlinul ar putea recurge la ”al Treilea Val”: mobilizarea generală. Pe hârtie, Rusia are un potențial de mobilizare de 2 milioane de tineri. Dar cum stau lucrurile în realitate?

Profesioniștii. Cam prin luna octombrie 1944, Eisenhower, comandantul suprem al Forței Expediționare Aliate în Europa, a început să se îngrijoreze: armata sa era pe punctul de a rămâne fără muniție. Se consumau 25.000 de cartușe .03-06 pentru a scoate din luptă fiecare militar de-al lui Hitler. Adică, 700 kg! "Ike" Eisenhower a ordonat generalului de brigadă S.L.A. Marshall să lămurească chestiunea.

Acesta, beneficiind de zeci de ajutoare, a intervievat câteva mii de militari imediat după încetarea luptei. A reieșit că numai 15...20% dintre militarii americani trăgeau în inamic. Restul trăgeau aiurea nu fiindcă nu se pricepeau, ci fiindcă ... nu voiau să împuște un om.

Dogma clasică a armatelor de recruți era, astfel, pusă sub semnul întrebării. Iar strategii începeau să înțeleagă de ce numai 10% din militari erau uciși sau răniți de arme de infanterie, iar 75% din victime se datorau artileriei: pur și simplu, 8 soldați din 10 nu luptau, erau degeaba pe front. Rezultatul a fost atât de exploziv, încât armatelor occidentale le-au trebuit mai bine de 30 de ani ca să-l accepte. Abia în anii 1970 unele armate NATO au finalizat profesionalizarea efectivelor.

În cei 50 de ani care au trecut, armatele NATO au pus la punct metodologia complexă de selecție, instruire și testare a militarilor de profesie. Era o revenire la tradiții: vreme de milenii, de la legiunile romane și până la mercenarii elvețieni, câmpul de luptă a fost dominat de profesioniști.

Ideea de recrutare în masă e de fapt recentă: a apărut de-abia la 1792, când Republica Franceză, în lipsă de altceva, a trimis o armată de recruți să înfrunte trupele profesioniste prusace. Spre mirarea tuturor, armata prusacă a abandonat câmpul de luptă, deși avea pierderi de ... 0.5%. Istoricii au lămurit că retragerea uimitoare a prusacilor de la Valmy s-a datorat unui aranjament masonic cu francezii. De aceea, ”învingătorii” francezi nici nu și-au dat osteneala să-i urmărească pe presupușii ”învinși”. Dar foarte puțini știau, la cea vreme, de asemenea dedesubturi. Presa franceză a prins din zbor vestea victoriei nesperate, iar ideea de ”armată de recruți” a fost umflată propagandistic, rămânând vreme de două secole o dogmă a strategiei militare.

Reforma. După prăbușirea URSS, după semi-eșecurile rușinoase din Cecenia și Georgia, prin anii 2000 și Armata rusă a început procesul de profesionalizare a efectivelor. De fapt, nu avea încotro: legile rusești, adoptate în anii 1990, după dezastrul militar din Afganistan, interzic trimiterea peste hotare a unităților de recruți, cât timp Rusia nu e atacată. Realizarea scopurilor revizionist-expansioniste ale Regimului Putin nu se putea face decât de unități de profesioniști. Primul test – Crimeea, 2014 – a fost o reușită, așa că de la 1 ianuarie 2017 Armata rusă a fost reorganizată.

Reorganizarea s-a făcut prin metode sui-generis, fiindcă modul concret de selectare, instruire și verificare a militarilor profesioniști constituie un know-how secret, acumulat vreme de decenii, pe care NATO n-a simțit nevoia să-l împărtășească Rusiei. Așa că Armata rusă a fost reformată conform concepțiilor d-lui gl. Șoigu, a cărui experiență militară e sublimă, dar aproape cu totul absentă. Iar ideile sale arată bine pe hârtie, dar în practică s-au dovedit cam... contraproductive.

Din efectivele de 1 milion de militari ai noii Armatei, 425 mii urmau a fi militari angajați cu contract. Concret, la 17 ani tinerii ruși trec prin pre-recrutare: cei mai apți fizic și mintal sunt selectați pentru recrutare. În fiecare an, în aprilie și septembrie, e recrutat câte un contingent de 225 mii, pentru un serviciu militar de 12 luni în unități de categoria B (garnizoane interioare, frontiere mai puțin periclitate). La încheierea stagiului obligator, celor mai buni li se propune să devină militari profesioniști, prin încheierea unui contract pe 3 ani. Cei care acceptă sunt trimiși la frontiere, în brigăzile profesioniste, de categoria A.

Unitățile profesioniste rusești sunt organizate în brigăzi, care cuprind 3 batalioane. Tinerii proveniți din recruții cu stagiul militar încheiat sunt inițial incorporați ca profesioniști în Batalionul 2 (al Doilea Val în caz de conflict), unde continuă pregătirea: în fond au numai 1 an de experiență militară, iar în trecut, Armata sovietică îi considera pe deplin pregătiți după 2 ani de instrucție.

În funcție de rezultate, sunt trecuți în  Batalionul 1 (Primul Val), unde servesc 3 ani. Când se liberează, li se propune să semneze un contract pentru a continua să servească Armata, ca membri ai ”rezervei voluntare de mobilizare” (мобилизационный людской резерв), formată recent, în 2021. Până la vârsta de 35 de ani, acești rezerviști plătiți ar trebui să execute în fiecare lună o concentrare de 2-3 zile, iar anual una de 20 zile, la unitățile unde au activat. La război, la mobilizare, ei ar trebui să încadreze Batalionul 3 (al Treilea Val).

Militarii profesioniști ai Armatei ruse se împart deci în 3 părți egale, trei ”valuri” de 140 mii: eșalonul 1, de alarmă; eșalonul 2, de remont; și eșalonul 3, rezerva la război. Două ”valuri” au fost deja trimise pe frontul ucrainean, fără a aduce victoria: va fi trimis și al Treilea Val?

Primul Val. În decembrie 2021, cei 140 mii de militari profesioniști, veterani din eșalonul 1, au fost trimiși la frontierele Ucrainei, unde au alcătuit 140 ”grupări tactice”: Primul Val. La 24 februarie 2022, au intrat în acțiune împotriva unui număr similar de militari profesioniști ucraineni. Dar aceștia sunt selectați, instruiți și testați conform procedurilor NATO, iar dotarea lor s-a dovedit mult superioară. Iar cu acest prilej, rușii au dovedit cât cântărește ”profesionismul” lor. Nu fiindcă au fost înfrânți, soarta armelor fiind schimbătoare, ci datorită comportamentului lor. Singuri și-au spurcat steagul de luptă comportându-se, la Bucea și în zeci de alte locuri, ca tâlharii, ca asasinii, ca pedofilii - iar nu ca militarii. Faptele lor au ajuns de notorietate internațională, fiind discutate nu numai în mass media, ci și la ONU, ba chiar și UNICEF.

De fapt, eșecul Primului Val era previzibil. Încă din decembrie 2021, experții militari NATO luau în considerare două evoluții posibile: fie un atac dinspre sud-vest, în Donbass; fie un atac dinspre nord, pe direcția Kiev. Oricare dintre aceste ipoteze implica, în opinia experților occidentali, o primă lovitură executată cu 200.000 – 300.000 militari.

Triumviratul Putin – Patrușev – Șoigu, niciunul cu experiență militară, a hotărât însă să declanșeze ofensiva pe ambele fronturi. Deci ar fi fost nevoie de 400 – 600 mii de militari, dar Kremlinul a hotărât că 140.000 sunt suficienți! Se sconta că efectivul redus al Primului Val va fi compensat de calitatea trupelor profesioniste angajate. Eficiența trupelor, câtă a fost, era însă afectată de deficiențele comenzii, de paralizarea comunicațiilor și de blocarea logisticii - aceasta din urmă nefăcând față nici măcar nevoilor acestui efectiv relativ redus. Ca să nu mai vorbim de ”calitatea” dotării, în special cu blindate.

Al Doilea Val. După eșecul Primului Val al ofensivei, la 31.03.2022 Vladimir Putin a emis un decret care prevedea liberarea din armată a profesioniștilor care își încheiau contractul de 3 ani în aprilie 2022. Conducerea rusă nu putea proceda altfel: dacă i-ar fi blocat pe front, nu s-ar mai fi găsit deloc noi voluntari care, la încheierea stagiului obligator, să semneze contract cu Armata.

În aprilie 2022 au plecat acasă zeci de mii de militari profesioniști, cărora le expira contractul. La  aceasta se adăuga pierderea altor zeci de mii: decedații (circa 12 mii la acea dată) și răniții (de 2,5 ... 3 ori mai mulți). Pentru a completa rândurile subțiate, cea mai mare parte a profesioniștilor care se mai aflau în Rusia, prin garnizoane (eșalonul 2) au fost trimiși pe front: al Doilea Val.

Tot n-au fost suficienți: conform presei internaționale, au apărut și s-au înmulțit cazurile de refuz al detașării pe frontul ucrainean. Nefiind război declarat, conform legilor rusești, militarii profesioniști care refuză să plece în Ucraina pot fi doar concediați, iar nu urmăriți penal. Astfel, Kremlinul a fost nevoit să abandoneze ofensiva asupra Kievului și să-și concentreze forțele pe direcția Donbass, pentru scurtarea liniilor logistice.

Speranțele au fost mari, dar circa o treime din acest al Doilea Val este, de fapt, alcătuită din militari abia angajați, cu experiență puțin peste 1 an. Iar o bună parte din veteranii respectivului eșalon sunt cei cu rezultate mediocre. Acum abia așteaptă să se încheie perioada contractuală, în septembrie 2022: sunt prea puțin dornici să dea piept cu militarii profesioniști ucraineni, mulți dintre ei veterani ai frontului din Donbass.

La asta s-au adăugat și problemele mari cu tehnica blindată și de artilerie din stocul de mobilizare, pe care le-am mai evocat. Nu este deci de mirare că acum Armata rusă se vede nevoită să se retragă din zona Harkov, renunțând la cucerirea celui de-al doilea oraș al Ucrainei.

Prima cârpeală. Nefiind stare de război, Kremlinul nu poate declara mobilizarea, iar rezerva profesionistă nu poate fi chemată la unități. S-a recurs la un surogat de mobilizare: după plecarea pe front a celui de-al Doilea Val, în aprilie a început în unități formarea aproape de la zero a unui nou eșalon 2: Decretul Prezidențial din 31.03.2022 prevede angajarea ca militari profesioniști a 100 mii de tineri. În condițiile blocajului informațional aproape total asupra pierderilor înregistrate în Ucraina, Regimul Putin conta pe reangajarea militarilor care în anii 2020 și 2021 au  ieșit din armata activă profesionistă, la terminarea contractului: de aici cifra de 100.000. Ministerul rus al Apărării face o publicitate agresivă pe siturile de angajare, pentru a-i determina să se alăture din nou armatei profesioniste active, cu un contract scurt, de numai un an.

Mulți dintre cei vizați sunt deja în rezerva profesionistă dar, precum am arătat, Kremlinul nu-i poate mobiliza decât în caz de război. Și, precum am spus deja, acești rezerviști profesioniști execută concentrări lunare de 2-3 zile, la unitățile unde au activat. Acolo au prilejul să întâlnească foștii camarazi ieșiți de prin spitalele militare, care fără îndoială le povestesc cum a fost prin Ucraina. De aceea, rezultatele acestei campanii de reangajare sunt, în prezent, nule.

Impasul. Majoritatea unităților ruse aflate în prezent în Ucraina sunt pe front din februarie. Dorința lor de luptă s-a tocit mult, după două înfrângeri succesive: Kiev și Harkov. În mod normal, aceste unități trebuiau demult înlocuite cu altele, proaspete. Dar unități profesioniste proaspete nu mai există, iar rezerva profesionistă, ca și unitățile din recruți, nu pot fi trimise în Ucraina: legea rusă nu permite, dacă nu este stare de război.

Iar situația devine critică. Se termină rezervele de rachete și proiectile de precizie: dacă în martie – aprilie cotropitorii trăgeau în medie 18 rachete Iskander pe zi, în prima decadă a lunii mai media a coborât la 5 rachete pe zi. Și situația tehnicii blindate este precară, ca urmare a pierderilor mari și a stării proaste a stocurilor de mobilizare: pe front au fost trimise mașini de luptă a infanteriei BMP-1, generația 1967, care la noi se mai găsesc doar la Muzeul Militar Central. De altfel, chiar dacă printr-o minune ar deveni disponibile sute de tancuri în stare bună, Armata rusă n-ar avea suficiente echipaje pregătite pentru a le angaja în luptă. Fiindcă pierderile printre tanchiști au fost foarte mari, iar echipaje noi nu se formează în luni de zile, ci în ani de zile.

Dându-și seama că vor fi ținuți pe front până la expirarea contractului (septembrie 2022, ba chiar aprilie 2023), iar șansele de supraviețuire până atunci sunt cam subțiri, militarii profesioniști ruși au început să nu execute ordinele, sau să le saboteze. Dezertările se fac acum în grup compact: la Lugansk, 295 militari ruși din Okrugul Autonom Neneț și-au croit cu arma-n mână drum spre casă, spre litoralul Mării Barenț. Au fost arestați zilele trecute. S-au luat măsuri drastice: un prim ”tribunal militar demonstrativ” a și fost înființat de gl. Rustam Muradov, adjunct al comandantului Districtului Militar Sud, pentru a ”reda curaj” trupelor uzate în lupte.

Ce-i de făcut? În aceste condiții, a apărut bănuiala că președintele Putin va apela la declararea stării de război și începerea mobilizării pentru a putea chema la arme rezerva profesionistă: un al Treilea Val de circa 140.000 de veterani. Sub stare de război, ei nu ar putea refuza să meargă pe front: ar fi faptă penală, ar risca închisoarea - iar nu concedierea, ca în prezent.

Dar...  Nici acești veterani nu pot fi trimiși pe front peste noapte. Majoritatea au terminat armata acum 2-3 ani și de atunci n-au mai trecut prin instrucții intensive: abia din 2021 a fost instituită rezerva profesionistă, iar în condițiile de război, sistemul de concentrări anuale nu a început să funcționeze din lipsă de instructori. Ar fi deci absolut necesară o reinstruire de circa 3 luni pentru ca să revină la o capacitate de luptă acceptabilă, în caz contrar pierderile ar fi enorme. Dar cine să-i instruiască? Mai dispune oare Statul Major General rus de trei luni de zile? Cu ce dotări să-i trimită pe front? Iar logistica armatei ruse abia rezistă, cum ar putea susține un efectiv dublu?

Dar... Mobilizarea survine numai după declarația de război. Ar fi un gest politic foarte prost primit: rușii țin minte prețul de sânge plătit în Afganistan. Primele lovite ar fi familiile rezerviștilor profesioniști, dar apoi valul de nemulțumire s-ar întinde rapid în întreaga țară. Fiindcă numărul rezerviștilor profesioniști e limitat, iar starea de război înseamnă că, în curând, va fi mobilizată și rezerva a 2-a, ”resursa” (мобилизационный людской ресурс): sutele de mii de tineri până în 35 ani, care au efectuat serviciul militar, dar nu au dorit să devină profesioniști. Exact acei 85% dintre bărbați care n-ar trage în om, cu atât mai puțin în ucrainean, nici ca să-și apere propria viață. Costurile politice ale mobilizării generale ar fi exorbitante, pentru un câștig militar minimal.

Dar... Prinderea cu arcanul a sute de mii de tineri și trimiterea lor pe front, să facă cunoștință cu racheta Javelin, ar provoca nu numai prăbușirea logistică instantanee, ci și tensiuni sociale suplimentare într-un moment dificil. În ultimii 30 de ani, economia rusă s-a deschis spre lume și a intrat în proces de globalizare: majoritatea produselor finite incorporează componente de import. Sancțiunile au blocat exact aceste importuri critice, pentru produsele militare, dar și pentru cele civile. Prin septembrie, stocurile de componente de import vor începe să se epuizeze și marile întreprinderi vor începe să trimită sute de mii de muncitori în șomaj tehnic. Situația e cu atât mai gravă cu cât Rusia a moștenit, din perioada sovietică, vreo 140 de orașe monoindustriale, unde oprirea producției nu lasă efectiv nicio șansă celor aruncați în șomaj tehnic.

Regimul Putin este dominat de cadre KGB cu o vastă experiență. Fără îndoială sunt conștiente că declararea războiului și mobilizării în mai ar însemna trimiterea Valului Trei pe front în august. Prin orașele monoindustriale, vagoanele cu sicrie ar începe să sosească în septembrie când, oricum, sunt așteptate evoluții sociale explozive. Suprapunerea acestor evenimente ar putea reedita exact conjunctura socială, economică și militară care a dus, acum 30 de ani, la prima devoluție a Imperiului Rus. A doua devoluție ar putea însemna destructurarea Federației.

A doua cârpeală. Decât să se trezească în toamnă cu revolte diseminate pe întreg teritoriul, Kremlinul a preferat să renunțe deocamdată la ideea de mobilizare și să recurgă la un nou paliativ: rechemarea Corpului expediționar din Siria. Dar ”sirienii” sunt numai 4 batalioane (4.300 militari) și, de fapt, în Siria nu au participat la nicio confruntare terestră. Frecție la picior de lemn...

În paralel, frontul a fost redus pentru a doua oară: după ce a renunțat la ofensiva asupra Kievului, acum Regimul Putin își retrage efectivele din Harkov. Mai sunt vizate numai Donbass și litoralul. Cât vor putea menține aceste teritorii, nu se știe: contraofensiva ucraineană a început.

Timpul se scurge în defavoarea agresorului, și dacă Regimul Putin nu declară război (și nu poate declara război!) în septembrie alte zeci de mii de militari profesioniști vor fi liberi de contract și vor pleca acasă. Ce vor povesti celor de acasă, vă puteți închipui. Eșecurile tot mai evidente de pe front și dificultățile sociale și economice din ce în ce mai mari lasă din ce în ce mai puține opțiuni conducerii de la Kremlin. În aceste condiții, pe Canalul 1 al Televiziunii ruse se discută, în ultima vreme, despre ”socialismul militar”. Adică, conducerea societății și a economiei de către militari. De către Armată, nu de foștii KGB-iști. Acea Armată pe care Regimul Putin o tot umilește.

Logic ar fi ca, până în septembrie, să asistăm fie la o rezolvare, fie la o ”înghețare” a conflictului. Dar punem oare conta că deciziile Moscovei vor fi logice?