Evenimentul Zilei > Social > Moartea plutește în aer! Ce inhalează copiii imediat după naștere. „O rușine națională”. Vești tragice pentru părinți
Moartea plutește în aer! Ce inhalează copiii imediat după naștere. „O rușine națională”. Vești tragice pentru părinți

Moartea plutește în aer! Ce inhalează copiii imediat după naștere. „O rușine națională”. Vești tragice pentru părinți

Mai bine de 250.000 de copii se nasc în fiecare an în zone poluate semnificativ. Aceasta înseamnă că la fiecare două minute, un bebeluș respiră, pentru prima dată, aer intoxicat. Militanții descriu acest lucru ca fiind o „rușine națională”, punând copiii în pericol de a dezvolta probleme de sănătate precum astmul.

Asthma UK și Fundația britanică pentru plămâni au constatat că, în 2019, sute de mii de copii s-au născut în zone în care nivelurile de poluant toxic PM 2,5 au depășit limitele stabilite de Organizația Mondială a Sănătății în 2005. De atunci, aceste recomandări au devenit mai stricte, ceea ce înseamnă că, începând de luna trecută, și mai mulți bebeluși – aproximativ 600.000 – sunt expuși la niveluri nesigure de poluare a aerului.

„Este o rușine națională”

Sarah Woolnough, director executiv al Asthma UK și al fundației, a declarat: „Este o rușine națională faptul că un sfert de milion de bebeluși se nasc respirând aer toxic în fiecare an. Cum poate fi acceptabil ca prima respirație a unui bebeluș să fie atât de murdară încât să îi afecteze grav sănătatea pe termen lung?

Fiecare copil merită cel mai bun start în viață, iar Guvernul nostru trebuie să acționeze acum pentru a reduce nivelul de poluare a aerului și să-și facă datoria de a proteja generațiile viitoare de această amenințare invizibilă”.

Aproape o treime din spitalele din Anglia sunt situate în zone poluate, inclusiv 71 de maternități. Copiii sunt deosebit de vulnerabili, deoarece plămânii lor sunt încă în curs de dezvoltare și respiră mai des și mai mult decât adulții.

Aproximativ o jumătate de milion de copii cu astm constată că simptomele lor, cum ar fi tusea și respirația gâfâitoare sunt declanșate de poluarea aerului, spune Asthma UK. Particulele fine, sau PM 2,5, au fost cele mai grave în capitală, Newham, City of London și Waltham Forest, înregistrând cele mai ridicate niveluri de toxicitate.

Birmingham este al doilea cel mai poluat oraș după Londra.

Mama fetiței astmatice Ella Adoo-Kissi-Debrah, în vârstă de nouă ani, care a murit în urmă cu opt ani din cauza aerului toxic, a declarat că este nevoie de măsuri imediate.

Rosamund, care locuiește în apropiere de aglomeratul South Circular Road din Catford, în sud-estul Londrei, a spus: „Bebelușii respiră un aer nesigur care îi poate afecta din leagăn până la mormânt. Proiectul de lege privind mediul se află din nou în Camera Lorzilor, deoarece Guvernul l-a respins. Acest lucru ne reamintește din nou motivul pentru care trebuie să acționeze acum”.

Aerul poluat provoacă 36.000 de decese premature

Se estimează că aerul toxic cauzează 36.000 de decese premature în Marea Britanie în fiecare an, a constatat Comitetul privind efectele medicale ale poluanților atmosferici în 2018. Woolnough a declarat că Marea Britanie trebuie să stabilească o cale de urmat, nu doar la conferința de mediu COP26 de luna viitoare, ci și ulterior, punând în practică măsuri importante întrucât statul trebuie să reducă poluarea până în anul 2030.

„Dacă oamenii sunt încurajați să schimbe mașina cu mijloace de transport mai puțin poluante și dacă Guvernul investește în mai multe trasee pentru bicicliști, în rute de autobuz, și dacă consiliile locale extind zonele de aer curat, există speranța că putem ține sub control poluarea aerului”, a spus director executiv al Asthma UK, potrivit The Express.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.