-Alo, Gina, am o surpriză pentru tine. Nu mai stăm acasă în vacanța de iarnă. Mergem în Austria! - Ce? Păi și acum spui? Îmi făcusem lista de cumpărături.

- Stai, nu lua nimic, că stăm șapte zile. Plecăm pe 23.

- În ajun de Crăciun? Ai înnebunit? Ce-o să zică copiii? Unde-l așteaptă pe Moș Crăciun, în aeroport?

- Nu, că mergem cu mașina.

- Deja nu-mi place, dă-mi detalii.

- Un coleg de-al meu trebuia să plece cu familia și cu maică-sa în Austria, dar ieri bătrâna a murit și, îți dai seama, că au renunțat. Atunci mi-a făcut mie oferta la jumătate de preț. Cum era să refuz?

- Și câte bilete ai luat?

- Pe toate, că altfel nu mi le dădea – trei adulți și doi copii, două camere, hotel de trei stele cu mic dejun inclus.

- Păi și ce facem cu un bilet?

- Îți zic, dar nu sari în sus.

- Deja sunt în aer, că bănuiesc ce ai să-mi spui. Vrei să meargă și maică- ta cu noi, nu?

- Ginuța, nu te supăra, mă! Că mâine, poimâine se duce și n-a apucat și ea să iasă o dată din țară. Poate ăsta a fost un semn. Hai că nu mori șapte zile.

- N-a fost anul trecut la Balcic, de ce zici că n-a ieșit din țară?

- Hai, măi, Ginuțo, te rog.

Singura care s-a bucurat cu adevărat a fost mama lui Doru. Mai erau trei zile până la plecare, iar pe jos se așternuse un strat gros de zăpadă.

- Doru, tu crezi că ai să poți conduce atâția kilometri fără să ne oprim undeva să dormim?

- Ce să facem, Gina, că n-am atâția bani de altă cazare. Dacă mă trage oboseala, opresc pe marginea drumului și mă odihnesc.

 În ziua plecării toată lumea era agitată. Bagajele nu aveau loc, Gina se certa cu copiii, mama lui Doru simțea palpitații la inimă.

- Mă, copii, mie nu prea mi-e bine. Poate ar trebui să rămân acasă, măcar mor în patul meu.

- Ce vorbești, mamă, aerul de mu te o să-ți facă bine.

- Știu și eu, atâta drum până acolo, plus frigul. Elena de la trei a murit săptămâna trecută când s-a dus să plătească curentul.

- Mamă, am dat bani pentru biletul tău, e musai să mergi, a intervenit Gina.

După ce că își stricase tot concediul cu ea pe cap, acum baba mai făcea și nazuri. Mașina era ticsită de oameni și bagaje. Nimeni nu scotea un cuvânt. Din când în când, Doru încerca să lege o conversație, dar se lăsa păgubaș pentru că nimeni nu-l lua în seamă.

 - Au străbătut țara în vreo 11 ore. Doru era atât de obosit, încât cu greu mai zărea asfaltul.

- Hai să oprim în parcarea asta să dormi puțin.

Ți-ai găsit! Maică-sa sforăia pe trei voci și n-avea habar de nimic.

 - Ies puțin să mă spăl cu zăpadă.

Când, într-un final, au ajuns la hotel, regretau deja vacanța ce abia începuse. Cu greu au reușit să se înțeleagă cu cei de la recepție. S-au cazat după o oră de așteptare și au căzut toți de oboseală. Bătrâna, singura odihnită, a coborât în recepție să se bucure de minunea de a sta într-un hotel. Numai în filme văzuse așa ceva.

A ieșit să respire puțin aer curat, fără să-i pese că nu vorbește limba și că nu cunoaște nici măcar numele hotelului. Nici telefon n-avea, că o speriase Doru că o să plătească mult pentru roaming. Șapte ore a dispărut fără urmă. Familia, alarmată, a anunțat poliția.

Recepționerul o văzuse părăsind hotelul, dar cum bătrâna nu vorbea decât românește, n-o întrebase nimic. Într-un final, au găsit-o. Frigul o doborâse, iar câțiva trecători sunaseră la salvare. Doru s-a dus într-un suflet la spital:

 - Bine, mamă, ce-a fost în mintea ta să pleci singură?

- Scoate-mă de aici, că n-am venit să zac. Mi-au făcut o grămadă de injecții.

 - Au zis că abia mâine îți dau drumul. Nu ești în regulă cu inima, iar frigul îți face rău.

Doru s-a întors la hotel unde a găsit-o pe nevastă-sa neagră de furie :

 - Poftim, ai vrut s-o cari pe maică- ta după noi. Ți-am zis să n-o iei, dar tu nimic.

- Hai, măi, Gina, de unde era săștiu că se va întâmpla asta?

- De unde? De la vârsta pe care o are. Că moartea îi bate la ușă și tu o duci la schi.

- Nu mai vorbi așa. Hai mai bine să mergem să ne plimbăm. Ia și copiii.

Nu prea le-a priit prima seară. Nici copiii nu erau prea încântați. A doua zi, s-au dus la spital să o ia pe bătrână, care părea înzdrăvenită.

- Să nu mă duceți la hotel, vreau să mă distrez. Am văzut moartea cu ochii și nu e prea frumoasă.

- Mamaie, mergi cu noi pe pârtie?

- Exclus, a urlat Gina. Doctorul a zis că trebuie să te odihnești.

- Mă doare în cot de doctor. Duceți- mă la zăpadă.

Te pui cu baba? Când îi intra ceva în cap nu i-l mai scoteai. Până la urmă s-au distrat. Au schiat, au petrecut, au mâncat la restaurant, au băut până n-au mai putut.

Ziua plecării i-a întristat teribil.

 - O să ajungem în ajun de Anul Nou. N-am timp să mai pregătesc nimic. De revelion o să facem foamea. Nici bani nu mai avem.

- Femeie, tu nu știi să te bucuri de nimic. Lasă c-om vedea noi ce-o să mâncăm. Și iar s-au înghesuit la drum.

 - De-aș avea și eu somnul maică-tii să mă trezesc direct acasă...

 - Lasă, Ginuțo, că trebuie să îmi ții de urât, să nu mă fure somnul.

După ce-au ieșit din Austria, toată lumea a adormit. Doru se bucura, totuși, că n-o mai aude pe bătrână sforăind. A oprit mașina într-o parcare la intrarea în Ungaria să-și mai dezmorțească oasele și să alunge somnul. S-au trezit și copiii, înghesuiți pe bancheta din spate.

- Mamaie, stai și tu pe partea ta, că ne-ai făcut afiș.

Bătrâna dormea dusă.

- Mamaie, n-auzi? Trezește-te!

Nicio mișcare. Femeia stătea țeapănă, cu capul pe spate și cu gura deschisă.

- Mamă, cred că mamaie nu mai mișcă. O fi murit ?

Gina a sărit și a pus mâna pe ea.

- Asta ne mai lipsea! Mergem cu mortul în mașină. Doru, vino repede că a murit maică-ta!

Omul a înlemnit. Nu știa ce să facă. O atingea și o scutura aproape violent, refuzând să accepte realitatea.

- Mamă, mamă, trezește-te!

- E moartă, mă, încetează. Ce naiba facem cu ea, că ne apropiem de graniță? Îți dai seama câte probleme o să avem? Nu putea să mai aștepte până acasă, trebuia să moară în vacanță. Ce ți-am zis să n-o iei ?

- Mai taci dracu’ din gură!, a urlat Doru. Lasă-mă s-o plâng.

S-a așezat în genunchi și i-a strâns mâinile, sărutându-i-le cu grijă. După care și-a făcut semnul crucii, a zis Doamne iartă-mă și a trecut la treabă.

- Gino, vino să mă ajuți s-o băgăm în portbagaj.

 - Ți-ai pierdut mințile? Dacă o piedem pe drum? Dacă o găsește poliția?

- Tu știi cât mă costă să o aduc în țară dacă o declar moartă? Lasă că nu ne controlează nimeni.

- Hai s-o punem în portbagajul de pe mașină. Măcar seamănă cu un coșciug. E mică, încape la fix.

- Nu e o idee rea.

Bătrâna a intrat ca turnată în cutia aia de plastic lipită de plafonul mașinii. Copiii se amuzau și făceau fotografii.

- Îți dai seama câte like-uri îmi iau pe poza asta?

 - Îți iei o bătaie de te ia mama dracu’, dacă nu lași telefonul din mână, urla Doru.

Totul era aranjat. Au pornit din nou la drum. Se înserase și se apropiau de granița cu România.

- Hai să oprim la restaurantul ăsta să mâncăm înainte să intrăm în țară.

 - Ești nebun? Îți arde de mâncat cu maică-ta moartă pe mașină?

- Mai taci, femeie, ai tu vreo idee mai bună?

Au lăsat mașina într-o parcare neamenajată de lângă restaurant. Deja se întunecase. Au zăbovit mai bine de două ceasuri la masă.

 - Hai să mâncăm în amintirea ei, a propus Doru. Copii, comadați tot ce vreți. Într-un final, s-au hotărât să pornească la drum. Au ieșit din restaurant, dar mașina nu se mai afla în parcare.

- Tată, cred că au furat-o. Ce ne facem? Am rămas fără mamaie!

Doru stătea țeapăn ca un lemn. Pentru prima dată n-avea nicio soluție. S-a întors în restaurant și i-a explicat șefului ce se întâmplase. Omul vorbea românește.

- Este al treilea caz luna asta. Îmi pare rău.

- Cum adică vă pare rău? E parcarea dumneavoastră, de ce nu o păziți?

 - Nu e proprietatea noastră. Trebuie să mergeți la poliție. Posibil să vă recuperați bagajele, dar mașina nu cred.

Tocmai asta era și teama lor. Că hoții o s-o arunce pe moartă prin vre-un șanț, s-o mănânce câinii. În cele din urmă, a venit și poliția. Toată noaptea au stat la declarații. Nu suflaseră nicio vorbă despre bătrână.

- De ce ai mințit?, l-a întrebat Gina. Ce faci dacă o găsesc ăștia ?

Era în ajun de Anul Nou. Doru și ai lui intraseră în țară și se urcaseră în primul tren spre casă. Erau sleiți, flămânzi și murdari. Bărbatul nu spunea nimic. Privea pierdut câmpurile acoperite cu zăpadă și se gândea la biata maică-sa. Oare îl va ierta pentru ce făcuse? O să-i aprindă o lumânare în fiecare zi.

- Trebuie să merg la poliție cu o poveste bună. O să le spun că mama dormea în mașină și hoții n-au văzut-o. Probabil au omorât-o ca să nu-i identifice.

A trecut mai bine de un an de la povestea asta. Oficial, mama lui Doru e încă vie, dar declarată dispărută. Familia a îngropat-o deja, simbolic, spre uimirea cunoscuților care încă o mai așteaptă să se întoarcă.

Gina citește zilnic presa din Ungaria, așteptând cu înfrigurare ca cineva să găsească ceva. E grea viața fără mașină, iar bani de alta n-aveau...