Moartea de COVID-19, „un martiriu”: Cum primesc bolnavii har. Puterea rugăciunii în perioadele de criză

Moartea de COVID-19, „un martiriu”: Cum primesc bolnavii har. Puterea rugăciunii în perioadele de criză Sursa: Arhiva EVZ

Ce înseamnă moartea din cauza COVID-19, din punct de vedere spiritual? Credința joacă un rol foarte important, chiar și în perioade de criză, iar rugăciunea nu ar trebui niciodată neglijată. Părintele Vasile Ioana a împărtășit experiența sa în urmă infectării cu SARS-COV-2 și are un mesaj important pentru toți credincioșii. 

Părintele Vasile Ioana s-a vindecat recent de boala COVID-19, contractată după infectarea cu virusul SARS-COV-2 și împărtășește cu românii experiențele prin care a trecut. Într-o astfel de perioadă, credincioșii trebuie să știe că biserica îi sprijină în rugăciune și nu sunt singuri.

Puterea rugăciunii în perioadele de criză

Părintele Vasile Ioana a subliniat că în perioade de cumpănă, precum cele actuale, primul tratament care trebuie aplicat de credincioși este întărirea credinței în Dumnezeu. Boala „vine cu o tristețe, cu o stare de frică”, a spus părintele. „Acestea sunt puteri care se adună. Dacă ai în inima ta dragostea pentru Dumnezeu şi legătura vie, Dumnezeu îţi oferă acea pace că El nu te părăsește. Am avut o perioadă grea, ca toţi care trec prin COVID-19. Va trebui să ne obișnuim cu el că va trece prin toată populaţia.

Cred că primul tratament pe care trebuie să îl aibă orice om care are primele simptome este acela de a se întării în credinţă şi a striga la Dumnezeu prin Rugăciune. Puterea rugăciunii este uriaşă”, a spus părintele Vasile Ioana.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cum s-a vindecat Părintele Vasile Ioana de COVID-19. „Credința şi Știința nu sunt în conflict”

Părintele duhovnic a precizat că rugăciunea neîncetată a fost unul dintre lucrurile care l-au ajutat foarte mult, în contextul în care boala COVID-19 a generat „o stare de tristețe, o stare de frică”.

„De aceea cei care sunt sănătoși acum să facă exercițiul acesta, să facă rugăciune la miezul nopții să citească din Psaltire, sa facă Paraclisul Maicii Domnului să facă rugăciune neîncetată care pe mine m-a ajutat foarte mult. În COVID vine o stare de tristețe, un oftat inexplicabil o stare de frică. În ziua a 8-a, 9-a venit o stare de întristare”, a sfătuit părintele Vasile Ioana, care a precizat că i-a fost foarte greu din cauza izolării.

„Sunt obișnuit cu oamenii şi dintr-o dată am stat singur 14 zile”, a spus părintele Vasile Ioana după ce s-a recuperat de COVID-19, boală pe care a contractat-o de la o nuntă și de care s-a tratat cu ajutorul medicamentelor, rugăciunii și împărtășaniei.

„Credința şi Știința nu sunt în conflict. Este o prostie să creadă cineva dacă ia medicamente greșește. Oamenii fanatici poate să spună asta”, s-a exprimat părintele Vasile Ioana, care recomandă bolnavilor să consulte medicii și să aibă încredere în sfatul acestora.

„Creștinul adevărat își iubește aproapele”

În perioada de încercare actuală, creștinilor le este greu să treacă peste unele obstacole, iar acest lucru are rădăcini în îndepărtarea de Divinitate, este de părere părintele Vasile Ioana. „Am luat din creștinism numai partea ușoară. Creștinul adevărat are crucea în spate, îşi iubește aproapele”, a explicat părintele.

„Ne-am îndepărtat de Dumnezeu, ne-am îndreptat spre păcate şi am luat din creștinism numai partea ușoară. Suntem nişte creștini pufoși, nu suntem creștini adevărați. Creștinul adevărat are crucea în spate, îţi iubește aproapele, trăiește pentru aproapele şi acum este un prilej foarte bun să ne apropiem, nu fizic, să luăm legătura. Să creăm grupuri de WhatsApp pentru scări de bloc. Important este să ne ajutăm unii pe alţii”, a subliniat părintele.

Moartea cauzată de COVID-19, un martiriu

Persoanele care mor din cauza coronavirusului trec printr-o moarte care le purifică păcatele, spune părintele Vasile Ioana. „În această moarte năprasnică, biserica se roagă pentru ei şi primesc un har pentru că au încheiat viaţa aşa. Este un martiriu”, a spus părintele.

„Noi încurajăm oamenii să se informeze să ţină legătura cu medicul, însă în biserică nu discriminăm pe nimeni, toţi sunt bineveniți. Biserica acum este spital duhovnicesc. Dacă ai şi imunitate spirituală, puterea lui Dumnezeu cu tine, credința, încrederea, speranța că Dumnezeu nu te lasă. Când am avut tristețea aceea în zilele a 8-a, a 9-a m-am agățat de crucea lui Hristos şi am zis Doamne nu mă lăsa, spune preotul care subliniază. Încontinuu mintea mea a fost spre cer. Nu am lăsat mintea să se ducă spre frică”, a declarat părintele Vasile Ioana, într-o intervenție la Antena3, precizând că rugăciunea neîncetată alături de soluțiile medicale reprezintă calea spre a ne elibera de boală.