Moarte cu mari semne de întrebare în România. O femeie a fost găsită carbonizată pe un câmp

Moarte cu mari semne de întrebare în România. O femeie a fost găsită carbonizată pe un câmp

O femeie dispărută în urmă cu trei zile a fost găsită carbonizată pe un câmp un câmp din Botoșani.

Cadavrul carbonizat al unei femei de 43 de ani a fost descoperit, luni, pe raza localităţii Tudora, pe un câmp, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Potrivit sursei citate, femeia a dispărut de la domiciliu pe 23 aprilie, iar a doua zi familia a anunţat Poliţia, care a declanşat căutările. Cadavrul acesteia a fost identificat la aproximativ opt kilometri de locuinţă.

Oficialii IPJ susţin că principala ipoteză cu privire la cauza decesului femeii este sinuciderea.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Femeia a fost găsită decedată pe un teren extravilan, la o distanţă de aproximativ opt kilometri de locuinţa sa. Corpul acesteia era carbonizat. Verificările efectuate până în acest moment ne conduc la ipoteza conform căreia aceasta ar fi comis un act suicidal. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi pentru clarificarea cauzei sub toate aspectele”, a afirmat Nenişcu.

Pentru căutarea femeii au fost mobilizaţi peste 30 de poliţişti, jandarmi, angajaţi din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi voluntari.

Crimă odioasă în Giurgiu

La sfârşitul lunii octombrie, pe un câmp între localităţile Ghimpaţi şi Valea Plopilor, judeţul Giurgiu, a fost identificat cadavrul incinerat al unei femei care a ars în proporţie de 90%.

„La data de 30 octombrie, ora 22,30, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Nr. 4 Ghimpaţi au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către o persoană cu privire la faptul că pe DN 6, între localităţile Ghimpaţi şi Valea Plopilor, este un incendiu, iar în urma intervenţiei a fost observat cadavrul unei persoane. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă complexă, condusă de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, care a identificat un cadavru de sex feminin carbonizat în procent de 90%”, se arată într-un comunicat de presă remis, pe 31 octombrie, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu.