Forțe proaspete primite de România în campania de vaccinare. Câte doze ajung în țară și cum vor fi împărțite

Forțe proaspete primite de România în campania de vaccinare. Câte doze ajung în țară și cum vor fi împărțite

În România vor ajung, luni, noi doze de vaccin de la Pfizer, care vor fi transportate și împărțite în condiții de maximă siguranță.

România primește cea mai mare tranșă de vaccin produs de Pfizer BioNTech, care constă în 725.400 doze. Dozele vor ajunge în țara noastră pe cale aeriană, iar destinațiile vor fi aeroporturile din București - Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara. Transportul către centrele de stocare este asigurat de către firma producătoare, Pfizer BioNTech, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiții maxime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.

Cum vor fi împărțite dozele de Pfizer ce ajung în România

Centrul Național de Stocare București urmează să primească un număr de 175.500 de doze, Centrul Regional de Depozitare Brașov primește 85.410 doze, Centrul Regional de Depozitare Cluj 93.600 doze, Centrul Regional de Depozitare Constanța 92.430 doze, Centrul Regional de Depozitare Craiova 91.260 doze, Centrul Regional de Depozitare Iași 93.600 doze iar Centrul Regional de Depozitare Timișoara 93.600 doze.

În țara noastră au ajuns, până acum, 4.397.309 doze de vaccin produse de compania Pfizer. 3.843.269 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.

În ceea ce privește campania de vaccinare, Valeriu Gheorghiță a anunțat că 3.000 de medici s-au înscris în acest program. „Mare parte dintre medicii de familie sunt implicați în centrele de vaccinare care deja funcționează. Este foarte dificil să vaccinezi în cabinetul propriu, să fii și în centrele de vaccinare, să ai grijă și de ceilalți pacienți.

„Vaccinul de la AstraZeneca, dacă medicii de familie îl vor solicita, îl vom da”

Nu știi despre ce e vorba, sunt flacoane multidoză, există acest risc să irosești doze. Până la urmă, le-am transmis colegilor că nu e nicio problemă dacă din zece doze vor folosi doar nouă și o doză se irosește. Sigură că printr-o planificare atentă putem să reducem acest risc, dar ăsta nu e un motiv să nu începem vaccinarea”, a spus omul care coordonează campania de vaccinare în România.

„Vaccinul de la AstraZeneca, dacă medicii de familie îl vor solicita, îl vom da. Nu vrem să insistăm în momentul de față să începem cu vaccinul de la AstraZeneca, pentru care în momentul acesta nu există o dorință foarte mare de vaccinare și îmi doresc ca acest proces să fie unul de succes și să nu batem pasul pe loc”, a mai spus Gheorghiță.

 

Ne puteți urmări și pe Google News