Moarte bizară de Crăciun. I-a explodat petarda în gură
- Andi Miron
- 26 decembrie 2019, 13:35
Moarte bizară în noaptea de Crăciun. Un bărbat în vârstă de 40 de ani din localitatea ieșeană Belcești a decedat după ce i-a explodat în gură o petardă.
Decesul cetățeanului din Iași este macabră și totodată, scoasă parcă dintr-o comedie neagră, asta pentru că individul și-a introdus singur și nesilit de nimeni petarda aprinsă în cavitatea bucală.
„Am fost solicitaţi (miercuri) în jurul orei 20:00 pentru un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Belceşti, cu leziuni datorate exploziei unei petarde pe care şi-a introdus-o aprinsă în cavitatea bucală. La locul solicitării a fost trimisă ambulanţa cu medic de la Târgu Frumos, dar din păcate leziunile erau incompatibile cu viaţa", a informat, joi, prof. univ. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef al UPU SMURD Iaşi, potrivit Agerpres.
Potrivit surselor Antena 3, bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice. În momentul în care a ajuns acasă, în familie, a iscat un adevărat scandal, care a determinat gestul extrem.