Dacă presupusul Maidan românesc s-a dezumflat, deși se descoperise și pistolul furat și se ivise, din păcate, chiar și mortul pe care se conta, iar păcăliții din diaspora au înțeles că au fost trași pe sfoară, nu ne-a mai rămas decât să ascultăm perorațiile nocturne ale vitejilor băgători de seamă de pe margine, cei care instigaseră, de fapt, la violențele din Piața Victoriei, pentru a arunca acum vina, deopotrivă, pe jandarmi și pe mardeiașii paramilitari strecurați în mulțime!

Rămâne ca Parchetul Militar să clarifice lucrurile și să ceară pedepsirea tuturor vinovaților de cele petrecute în seara de 10 august, iar instanțele de judecată să facă lumină și în privința responsabilităților, explicând opiniei publice dacă a fost vorba de un real miting al diasporei sau de o tentativă eșuată a unei veritabile lovituri de stat. Cum nu lipsesc nici scenariile conspiraționiste, privind implicarea unor forțe străine, interesate fie de repatrierea integrală a profitului multinaționalelor, fie de coridorul de transport transeuropean (E4) și, chiar acum, de proiectul BRUA, al gazelor din Marea Neagră.

Una peste alta, în spatele scenei s-ar da o bătaie generală pe șansele și resursele României, între o mulțime de puteri ale lumii, dintre care nu lipsesc nici americanii, nici rușii, germanii, austriecii, olandezii sau francezii! Iar dincolo de toate vine și poziția României, la președinția rotativă a Consiliului European, în vederea căreia președintele Iohannis își dorește un nou guvern al său, de tip Colectiv 2, pe care nu-l mai vede, însă, ca pe rateul așanumitei echipe de tehnocrați, după ce s-a lămurit că tocmai Cioloș&Co. au condus la eșecul dramatic al partidelor de dreapta în ultimele alegeri parlamentare. Așa s-a aruncat pe piață ideea ca, prin dărâmarea cabinetului legitim PSD-ALDE, să se facă loc unui guvern de uniune națională, sugestie pe care președintele Iohannis a avansat-o, de altfel, chiar la Consiliul Național al PNL (desfășurat cu cinci zile înaintea mitingului din 10 august), când a afirmat: „...Există soluții! Voi sunteți cea mai importantă parte a acestei soluții! Și vă spun: Partidul Național Liberal este un partid puternic, are soluții și nu este singur! Nu sunteți singuri! Aveți lângă voi milioane de români. Aveți lângă voi alte partide în opoziție, bine intenționate. Aveți alături societatea civilă. Și vă spun: toamna acestui an și anul viitor trebuie să reprezinte revenirea la normalitate în România!...”

Revenind la „Mitingul diasporei”, trebuie semnalat că marele și justificatul reproș adresat protestatarilor de analiștii lucizi a fost tocmai absența avansării unei alternative, sub semnul lui „Dați jos guvernul Dăncilă, dar ce puneți în loc?!” Sigur că undeva, prin luna iunie, înaintea moțiunii de cenzură, Ludovic Orban anunțase că partidul pregătește „schița unui program de guvernare”și chiar componența unui cabinet liberal, cu el însuși primministru, asigurând opinia publică și că moțiunea va întruni voturile necesare ca să treacă, pe baza negocierilor sale cu celalalte formațiuni parlamentare. Dar cum rezultatul a fost exact cel previzibil, moțiunea fiind respinsă cu un scor categoric, liderul PNL a lăsat baltă și programul de guvernare alternativ, și mai ales negocierile cu ceilalți posibili aliați. Ar trebui să ne întrebăm însă care ar putea fi aceia și în ce condiții s-ar ajunge măcar la o alianță a forțelor de dreapta, dacă nu chiar la un guvern de uniune națională?

În zilele de după miting, primvicepeședintele PNL, senatorul Iulian Dumitrescu, a anunțat că va propune conducerii liberale „…un proiect de colaborare la nivel central între partidele de opoziție, pentru a putea înlătura PSD de la putere și pentru a aduce România pe drumul stabilității și normalității”. Potrivit domniei sale, protocolul ar trebui să cuprindă trei cerințe fundamentale: 1. Apărarea libertăților și drepturilor cetățenilor, 2. Susținerea capitalului românesc prin măsuri concrete și 3. Susținerea președintelui Iohannis pentru al doilea mandat la Cotroceni.

Rămâne de văzut dacă PNL își va asuma acest demers, dar trebuie să ne întrebăm dacă, dincolo de subscrierea certă la primele două condiții, potenţialii aliaţi vor fi dispuşi și la a treia, căci de aici se pot ivi problemele.

Dan Barna, liderul USR, a afirmat recent că gruparea sa este mai degrabă una de centru și că vizează o posibilă aderare la familia europeană a ALDE. Pe de altă parte însă, tot el a subliniat în mod repetat că partidul va aduce un candidat propriu în alegerile prezidențiale.

Eugen Tomac, președintele PMP, care militează și el pentru coagularea unui pol politic anti-PSD și chiar pentru liste comune la alegerile europarlamentare (!?), a susținut recent, la Bistrița, aceeași idee, adăugând însă că asta nu ar însemna și că PMP va merge cu Iohannis în bătălia pentru Cotroceni, urmând ca decizia să fie luată în interiorul partidului. Această precizare îmi amintește de o declarație ceva mai veche a președintelui Traian Băsescu – care a rămas, totuși, președintele de onoare al PMP – că o reunire a tuturor forțelor de dreapta ar fi posibilă doar prin revenirea în scenă a fostului lider liberal, Crin Antonescu.

Întrucât este știut că UDMR vine mereu în alegerile prezidențiale cu propriul candidat, e limpede că nu va putea accepta punctul 3 din posibilul protocol, deci, pentru o coaliție a dreptei n-ar mai rămâne decât „Mișcarea” lui Dacian Cioloș, care nu văd cum l-ar sprijini (tocmai el!) pe Klaus Iohannis, în condițiile în care nici liberalii nu și-ar trăda favoritul!

Drept urmare, nu prea sunt semne promițătoare pentru o nouă Convenție Democrată Română (CDR), decât dacă s-ar întoarce Crin Antonescu. Sau chiar președintele Emil Constantinescu! Cât despre guvernul de uniune națională, nici atât, deși se tot încearcă ruperea ALDE de alianța cu PSD, ceea ce ar presupune, nu-i așa, ca însuși Călin Popescu Tăriceanu să-l susțină pe Klaus Iohannis pentru un al doilea mandat. Ei, aș!...